14

 

       Aeroporta da Portela din Lisboa. În curând  vom decola. E  ca o despărțire de ființa iubită. Am gust de fiere în gură. Chiar am fost la finală  ? Sau  am visat ? „Nu e Cafu  ?”, mă mir  cu glas tare. „Ba da !”, îmi răspunde Marius, și el surprins. „May I take a photo with you ?”[1], îl întreb în engleza mea aproximativă. „Yes”, îmi zâmbește  larg, ca orice brazilian, triplul campion mondial. Fostul fundaș dreapta al Milanului,  poate cel mai bun, nu s-a schimbat deloc, are un fizic de invidiat. Vine din țara aceea fără pereche… Brazilia, femeia mereu râvnită, Brazilia, fascinația și dezamăgirea atâtor turnee finale, dar  singura participantă la toate… Brazilia, „cel mai mare depozitar de frumusețe în stare pură din istoria fotbalului”[2]

 – Colonizarea  fotbalistică a Braziliei a început, Marius, prin 1894, la Santos. Un scoțian, Charles Miller (tatăl său era exportator de cafea stabilit acolo), a adus din insulă două mingi și așa s-a născut nebunia. În 1901, un alt britanic[3] – Oscar Cox –  s-a pripășit la Rio și a contaminat plajele Atlanticului   cu microbul misteriosului joc. De aceea regretatul  ziarist spaniol Pedro Escartin spunea că „Anglia a dăruit lumii silueta fotbalului, dar Brazilia l-a împodobit cu toate «mătăsurile  carnavalului»”. Ibericul îi uită pe francezi, croitorii fotbalului dintotdeauna, fără de care  n-ar fi existat nici Cupa Jules Rimet și nici Cupa Campionilor Europeni… Geaba ai mătăsuri fine dacă nu ai croitorul potrivit  să le taie și să le coasă pe măsura siluetelor râvnite de-o lume întreagă. Anglia și Brazilia înseamnă empirismul, Franța, fasonul. Și să nu uităm că nici Pierre de Coubertin nu s-a născut în afara Hexagonului… Așadar, Carnavalele  fotbalistice au fost organizate de către francezi, nu de altcineva,  e important de știut !

 Am fost și eu pe Copacabana, de două ori, știu ce înseamnă acolo fotbalul. Mai tot timpul, îndeosebi noaptea, plaja este transformată în zeci de terenuri  și echipe de cartier se bat cu ardoare pentru titluri doar de ei  visate. Vin cu echipamente adevărate și se joacă pe viață și pe moarte,  nu lipsesc arbitrii și suporterii, zău  nu e glumă ! Altminteri, brazilienii sunt cei mai pașnici  locuitori  de pe Pământ și nu-i vezi grăbindu-se vreodată. Doar când aud muzică și când zăresc  o minge își schimbă ritmul,  de parcă Michiduță  i-ar împunge cu furca. Și ce spectacol oferă ei atunci, nimeni nu-i întrece în talent. Samba  și fotbalul sunt încă zeii stelari ai Țării Cafelei.

În 1969, parcă, naționala noastră a efectuat un turneu în America de Sud, încheiat pe celebra fâșie de nisip. Acolo, tricolorii s-au băgat  la o miuță cu  băștinașii,  «11»  la  «11». „Riocanii au marcat o dată, și încă o dată, scorul urca periculos,  mi-a  povestit  Boc.  Ne-am  uitat  unii  la  alții,  am  scrâșnit  din dinți și ne-am pus pe joc. Să-i fi văzut pe Dinu și pe Dan Coe cum intrau prin  alunecare, trosneau  tibiile ălora de ți se  făcea milă ! Bieții brazilieni se răsuceau în sus și cădeau în ocean ca niște nuci de cocos aruncate direct din pom, i-am tăvălit  rău, altfel nu-i băteam.”

Odată, scena am văzut-o eu !, un vânzător ambulant umbla îmbrăcat cu tricoul lui… Messi, blasfemie, nu altceva ! Cu toate acestea, nimeni nu l-a luat  la rost.

––––––––––––––––––––––––––

Îi las deoparte pe sud-americani și mă abandonez brizei care răvășește frunzele copacilor în floare. Lumea de aici, de la marginea Europei, e mai aproape de sufletul meu. Îmi este deja dor de Portugalia, de poezia tristă a Lisabonei și de fado, îndeosebi de fado

   … „Quem sabe, meu pioneiro

   Se nesta história não fica

   O Alfredo Marceneiro

   Junto ao Miύdo da Bica”….[4]

––––––––––––––––––––

[1] Pot să fac o fotografie cu tine ?

[2] Andrei Crăciun

[3] Britanicii au răspândit peste tot sămânța acestui joc, inclusiv în Australia, Ioan Chirilă  scriind, de pildă, că  bătrânii mateloți englezi „au furișat fotbalul în insulă, primul dintre ei fiind James Cook însuși, adică cel care a adus «bășica lui Cromwell» pe malul Pacificului.” (Învingătorul lui Cruyff)

[4] „Cine știe, drag fârtate,

Dacă în povestea asta nu rămâne

Alfedo Marceneiro

Alături de băiatul din Bica.”   (Bica era porecla altui cântăreț de fado – Fernando Farinha.)