15

 

     E o forfotă de nedescris în aerogara din Istanbul[1]. Aici, prin 1998, am dat nas în nas cu fotbaliștii de la Tottenham, între care Anderton și Mc Manaman. Păreau niște puști în  vacanță.  Mai târziu,  cutreierând prin orașul cu  17 milioane de suflete și întins  pe două continente, aveam să înțeleg ce înseamnă  să iubești  peste timp un fotbalist. Ori de câte ori spuneam că  sunt român, localnicii își aprindeau sticlirile din  priviri și exclamau ca niște copii ai nostalgiei: „Hagi Hagi !” Și nu mă miram, fiindcă „melancolia este un fel de destin pentru oamenii care trăiesc în Istanbul.”[2]

Escala durează cogeamitea, vreo patru ore. Căscăm ochii prin magazine, bem ceai, mâncăm baclavale și plănuim  să scriem o carte despre fotbal. Înșirăm povești fără bătrânețe, cu Feți-Frumoși adulați și azvârliți în sus de galeriile dezlănțuite. Visăm. Brusc, îmi aduc aminte că Orhan Pamuk mărturisea că „Istanbulul era un oraș frumos, dar că acolo trebuia să fii stăpân, nu rob”[3], adică așa  cum au fost o vreme Hagi și Gică Popescu.

–––––––––––––––––––––––

Zumzetul aeroportului este asurzitor. Și toate miroasele astea de condimente levantine, înțepătoare, îmbătătoare, irezistibile. Dar gândul meu cutreieră încă departe, pe țărmul Atlanticului… Lisabona e amintirea unei finale europene inter-cluburi. Prima mea finală ! O rememorez deja. La Istanbul,  amintirea aceea a căpătat un chip, un contur, a devenit  basm… „Iată, așa am început noi să visăm pentru Sultan, înainte ca el să înceapă să viseze mai apoi pentru noi”, vorba prozatorului Orhan Pamuk.[4]

 „Se recordar é viver

Só de recordações vivo

Com o coração cativo

Ao que não posso esquecer.”[5]

––––––––––––––––––––

[1] Istanbul, nume preluat prin coruperea expresiei grecești Is tin poli, adică spre oraș, cum susține istoricul Robert D.Kaplan (În umbra Europei – Două războaie reci și trei decenii de călătorie prin România și dincolo de ea, Ed. Humanitas, 2016).

[2] Orhan Pamuk, cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în  anul 2006), răsplătit pentru „descrierea sufletului melancolic al orașului său natal și a simbolurilor de contrast și sinteză culturală pe care acest oraș le înmănunchează.”

[3] Fortăreața albă

[4] Idem

[5] „Dacă a trăi înseamnă a-ți aminti

Doar din amintiri trăiesc

Cu inima prinsă

De ceea ce nu pot uita.”