16

 

     A început vara. Orașul e un uriaș lenevos și molatic. Asfaltul frige, de sus picură stropi de foc. Ies cu Marius la o terasă, căutăm o umbră și o bere rece, la halbă. În jur este liniște, un câine picotește sub o masă. Suntem în Balcani, la doi pași de Orient… Deunăzi, Cornel Dinu povestea că, demult, actorii Nicolae Bălțățeanu și George Calboreanu stăteau până la ivirea zorilor la Gambrinus, căci atunci exista o „civilizație a mesei“. Uneori se întâmpla ca primul să ațipească spre dimineață, însă colegul îl trezea cu sifonul. „George, ne vede lumea, ce dracu’!“, îl dojenea molcom cel care l-a interpretat ca nimeni altul pe Ștefan cel Mare, în Apus de Soare… Apus de lume azi, s-a dus și civilizația aia de care pomenește fostul fundaș central, singurul fotbalist de pe mapamond care dribla cu… coatele, vorba inegalabilului Ioan Chirilă.

– Fotbalul românesc a fost mereu doldora de petrecăreți, unii simpatici[1], alții detestabili, adesea mă gândesc cum ar arăta o „echipă ideală“… N-ar lipsi rapidistul Ionică Bogdan, despre care Ioan Chirilă spunea că e „cel mai bun povestitor din fotbalul mondial.“[2] Chefurile giuleștenilor, în vremea lui Baratky, la restaurantul „Luther“, aflat pe lângă Gara de Nord, unde cântase Maria Tănase, erau celebre. Acolo, într-o zi, extrema Rapidului i-a urcat pe lăutari în nucul din grădina localului și când a apărut Giussy[3], s-a pornit muzica.

 ––––––––––––––––––––––––––

Din mahalaua învecinată răzbate sibarit un cântec vechi. Tresar. Îi știu cuvintele, le-am ascultat de atâtea ori. Face parte din patrimoniul nostru etnogenetic… „Suflet candriu, de papugiu,/Cine să-l înțeleagă?“… Într-o astfel de mahala răsuna și Zaraza, despre care Viorel Cosma povestește în același interviu că „a devenit celebră în interpretarea lui Cristian Vasile, pe care l-am mai prins în viață. În 1929, în Uruguay, s-a ținut un concurs de compoziții, iar premiul doi a fost câștigat de această melodie, compusă de un oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la Paris și a fost auzită de lăutarii români, care i-au cerut lui Nicolae Kirițescu să scrie niște versuri.

Kirițescu nu a făcut o traducere. A păstrat din textul inițial doar cuvântul Zaraza, care nu era, în original, decât un îndemn de mânat boii, un fel de «hăis, cea!» Nu știa el asta atunci! Cum nu a știut nimeni. El a făcut din Zaraza «un poem de nebune dorinți», portretul unei femei irezistibile.

Tot el a început, la un pahar, să răspândească legenda ei: Cristian Vasile s-ar fi îndrăgostit nebunește de o femeie, pe care apoi cineva, într-o noapte, ar fi omorât-o. Scriitorul Mircea Cărtărescu a dus legenda la rafinament. Zaraza ar fi fost incinerată, iar urna cu cenușa ei ar fi fost furată de însuși Cristian Vasile, care, în amintirea iubirii lor, a înghițit câte o linguriță din ea, în fiecare zi, timp de un an de zile.“

–––––––––––––

[1] Cu haz neîntrecut era și Prodan, care povestea odată pentru Gazeta Sporturilor: „Aveam un coleg mai tânăr la echipă și tot greșea execuțiile la antrenament. L-am luat deoparte să-l îmbărbătez: «Mă, tată, tu deocamdată ai doar două calități – bați bine auturile și stai bine în zid».“

[2] Ioan Chirilă, Zile și nopți pe stadion. Dar rapidistul a fost și un fotbalist remarcabil, Sportul Capitalei elogiindu-l la capătul unui meci: „Bogdan a fost ieri jucătorul nr 1 al atacului feroviar, al echipei întregi, al matchului – dând o drastică lecție selecționerilor de astăzi și de totdeauna și plesnind cu șfichiul driblingului său ironic impertinența unui ins foarte oarecare, care, în aceeași zi, îl acoperea de triviale invective, pe o coloană întreagă, scrisă în cel mai perfect limbaj de frizer.

«Clovnul» își făcuse datoria, dar în ziua aceea mi-am dat seama că cronicarii pot fi mai brutali decât cel mai bun fundaș de la district“ (Ioan Chirilă, Glasul roților de tren).

[3] În Glasul roților de tren este vorba despre Rudy Wetzer, iar nu despre Baratky: „Am citit ce-ai spus despre noaptea aceea de la «Luther», dar nu pot să te iert. Uite… Admit să fi uitat că spre ziuă ne-am dus la «Drăguș», unde era o șampanie mai de soi, dar nu înțeleg de ce te-ai sfiit să-i mărturisești cum ai urcat orchestra în copac, cu contrabas cu tot, ca să nu știe «Pișta» Wetzer de unde vine muzica.“