18

     Pensiunea Giulia ne așteaptă. S-a primenit ca o femeie codană n-ai cum să-i reziști. Și-a prins în păr ghirlande de flori și ne zâmbește din fiecare răzor cu micșunele. La doi pași e Dunărea, îi simt deja mirosul, îl știu de când am deschis ochii. O aud cum curge molcom, deși s-a îndepărtat de sat. În urmă cu vreo 30 de ani, și-a cărat apele mai înspre bulgari și zău dacă știu ce a apucat-o în vara aia. Toane de femeie… s-ar fi certat cu malul înalt și cam abrupt, lipsit de tandrețe. Curgerea ei lină, acum, răzbate până la mine, ma înfior. E ca un ceasornic, nu se oprește niciodată, o clepsidră lichidă.

– Marius, mai sus e Bistrețul tău, nu? Suntem, vasăzică, și frați de Dunăre, nu numai de basm fotbalistic… Bistrețul tău și al lui Balaci…

–––––––––––––––––

– Ce nume ciudate are, de cele mai multe ori, destinul… Arezanov, bunăoară. Da, așa se încheie, la numai 27 de ani, cariera unui fotbalist de geniu. „Baldovine, câți ani ai mă, tu?“, glumea adesea Balaci, când antrena Craiova. „27, nea Ilie, 27“, răspundea fundașul adus de la Piatra Neamț. „Bă, păi eu la 27 m-am lăsat, iar tu abia acum te apuci de fotbal?“, se mira „Prințul blond“. Dar știu, sunt sigur, că îl durea când își amintea de răsucirea aceea de destin, de Arezanov…

Demult, în 1968, Dinamo juca, parcă în deplasare, cu FC Argeș. La un moment dat, Dumitrache a plonjat la o minge, așa cum o făcea mai mereu. Un fundaș piteștean a încercat să-l oprească și l-a lovit cu gheata la carotidă. Scene de groază, „Mopsu’“ se zbătea ca un pui tăiat, zvâcnind spasmodic din mâini și din picioare. Și-a revenit cu greu. Marius, știi cum îl chema pe „agresor“? Păciulete, chiar așa! Păciulete, Arezanov, astfel se numesc anonimii care își trec în biografii victime ca Dumitrache sau Balaci. După agresiune, „Corsarul roib“ o luase razna, mi-a povestit Boc: „Stăteam în cameră cu Dinu, la convocările de la Snagov. Când ne era lumea mai dragă, ușa se deschidea brusc și ne trezeam cu Florică. Mergea de-a bușilea, cu un ciot de lemn în mână. «Pac! Pac!», îl auzeam. Bine, mă, ne-ai împușcat, suntem morți! Poți să mergi la culcare acum! Dumitrache se retrăgea ca un puștan, fericit că joaca lui fusese înțeleasă. Așa arăta cel mai mare atacant pe care l-am întâlnit vreodată, un copil!“ Numai că accidentarea lui Balaci n-a fost o joacă, ci epilogul…

„Dunăre, Dunăre, de ce curgi așa tulbure?“, întreabă un cuc rătăcit în zarea liliachie. Poate mi se pare, în basm se petrec fel de fel de grozăvii. Islaz, Bistreț… Balaci… eu, Marius…