19

 

      Scapătă soarele înspre Gârcov. E roșu aprins și se uită îndărăt, cum spuneau țăranii altădată. Dincolo de Corabia, nu foarte departe, este Calafatul lui Gică Popescu… Cândva, prin anii ’90, înaintea unui meci din preliminarii, Hagi a declarat că „Dacă a venit și Baciul, totul e în regulă“. Și așa, Gică Popescu a devenit… „Baciul“, omul fără de care Generația de Aur e de neconceput. De ce „Baciu’“, ce semnificație are porecla asta?, l-am iscodit deunăzi. „Așa ne adresam unul altuia în cantonament, un fel de omule, tipule, și Hagi a ieșit cu poricla în public și de atunci lumea m-a alintat astfel”, mi-a explicat ultimul din dinastia Gică Popescu.

Săptâmâna trecută l-am zărit pe Gică prin geamul de la vorbitorul închisorii, era la fel de semeț, de drept. Cel puțin așa părea… Nici acum nu-mi vine să cred că cel mai celebru „șesar“ din fotbalul nostru, la egalitate afectivă cu Dinu, a fost încarcerat. Sunt încă bulversat și revoltat. Ce o fi în sufletul său, după ce, recent, și-a pierdut și părintele[1], rădăcina aia puternică de oltean falnic?, mă întreb adesea.

–––––––––––––––––––––-

Filele negre ale fotbalului românesc, file dintr-un cazier judiciar ce cuprinde aceste nume uriașe… Timpul i-a reabilitat pe toți, semn că basmul grațiază păcatele. Și din iertarea noastră, a microbiștilor, proscrișii redevin iarăși idolii de altădată…

Adie vântul, se clatină pomii din ostroave. Aud pe Dunăre, în jos, un cântec de ocnă, sau mi se pare că aud…

„Bate-un vânt rece din baltă, la Chilia-n port, măi,

Să vezi stuful cum se înalță şi să-l mai tai nu poţi, măi,

Of! of! of! ooof!, căpitanu’ strigă tare: dă-i, hoţule, dă-i!

Of! of! of! ooof!, nu pot, nu pot căpitane, of, ce dureros, măi!

Fraţilor de la Chilia, să muncim cu spor,

Ne mănâncă şerpăria, la Chilia-n port, măi,

Of! of! of! ooof!, când văd păsări călătoare, tare aş vrea să zbor,

Oooof, să trec Dunărea albastră, la Chilia-n port, măi!

Urcă trenul printre munţi, ca un şarpe lung, măi,

Cu ţigări naţionale, sus la deţinuţi, măi,

Of! of! of! ooof!, dă-mi Doamne, o libertate la căsuţa mea, măi!

Oooof, să-mi văd casa şi nevastă şi pe măicuţă, măi!“

Dunărea s-a învolburat și scapă un răget de animal rănit. Parcă s-a și înroșit, o dâră sângerie curge dinspre Calafatul lui Gică Popescu…

––––––––––––––––––

[1] Întors acasă, Gică Popescu avea să mărturisească mâhnit că „După condamnare, tata stătea cu o icoană în mână și plângea în sufragerie. Nu l-a mai ținut inima…“