10

 

     Ne ridicăm de pe bordura unde stătuserăm la taclale, ca să ne tragem sufletele tremurânde. Suntem parcă mai vioi, am alungat umbrele din jur. O luăm pe jos, la întâmplare, încercându-ne norocul. Lângă o stație de benzină, un taxi liber. „La Estoril”, bâiguim irascibili și istoviți. În ceasul ăsta îi urăsc pe portughezi, îi detest, cum și-au permis să lase pe drumuri atâția oameni ? E capătul lumii aici, îmi răspund tot eu îmbufnat. Nu degeaba, în 1535, umanistul portughez Chenardo îi scria prietenului său Latonio: „Dacă există vreun popor mai dedat  lenei decât poporul portughez, eu nu știu unde se află acela. Vorbesc în  special de noi, cei care locuim de cealaltă parte a Tejo-ului și care respirăm mai de aproape aerul Africii.” La naiba !, e totuși prima mea finală, trebuie să mă bucur și să nu uit nimic, poate, într-o zi, voi povesti nepoților cum a fost la Lisabona, în 2014…

– Marius, te-ai gândit vreodată să alcătuiești un clasament al miracolelor din fotbalul românesc ? Al rezultatelor neverosimile, al celor care au însemnat ceva pentru noi ? De pildă, izbânda Petrolului din meciul cu Liverpool în 1966, din turul al doilea al Cupei Campionilor Europeni. În anii aceia nu reprezentam  nimic în fotbalul continental. Cluburile abia începuseră să iasă afară, naționala rata turneu după turneu, trăiam într-o  izolare greu de înțeles azi. Ușor, ușor, Nicolae Ceaușescu a produs un dezgheț, o împrimăvărare a societății anchilozate de dogmele staliniste, odată cu desprinderea, nu cred că doar mimată, de molohul sovietic. Începeau investițiile în infrastructura sportivă și, firesc, succesele n-au întârziat. Accesul la valorile apusene ne-a vindecat oarecum de provincialism. De aceea, victoria ploieștenilor  n-a fost deloc  o întâmplare. Mai ales că venea la numai trei ani de la prima calificare  a unui club autohton într-o primăvară europeană, sfertul acela din martie 1963, cu Ferencváros, din Cupa Orașelor Târguri (devenită, în 1971, cupa UEFA). Găzarii trecuseră de Spartak Brno (4-0, scor general), Leipzig (cu un baraj câștigat cu  1-0), pentru ca ungurii să-i  elimine cu 2-1 (2-0, în tur, și 1-0, în retur, la Ploiești). Maghiarii încă mai reprezentau o forță  pe plan mondial, cu celebrii Flórián Albert și Bene în atac. Asta mă face, repet, să cred că victoria asupra englezilor n-a fost rolul exclusiv al hazardului.

––––––––––––––––––––––––––

 Din miracolele acestea, noi, microbiștii, ne-am hrănit basmul… a fost odată ca niciodată. Și când ne băteau toți, ne aduceam aminte că Liverpool pierdea la Ploiești, că Anglia  și Italia, campioanele mondiale la zi, plecau învinse de la București… Cum, de ce ?, încercam să le pricepem, să le deslușim până la capăt misterul. Dar, vorba lui Virgil Gheorghiu, „Miracolele nu se explică. Ele te uluiesc, te copleșesc, te încântă, te fascinează, te entuziasmează”. Da, chiar s-a întâmplat așa ceva odată, nu e poveste…

 „Para o passado não olhes

 Quando chegares a velhinho

 Porque é tarde e já não podes

 Voltar atrás ao caminho.”[1]

––––––––––––––––-

[1] „Nu te uita înspre trecut

Când vei ajunge să fii bătrân

Pentru că e târziu și nu mai poți

Să te mai întorci din drum.”