Las acasă castanii înfloriți și plec prin țară. Drumul este lin. Câmpia se răsfață  sub soarele pripit, semn că ploaia nu va întârzia. Câțiva nori s-au strâns pe cerul de-o frumusețe încremenitoare. Intrăm în Câmpulung Muscel și apoi cotim către  Bughea de Jos. În zare, înspre strânga, crestele albe ale Făgărașilor,  iar în dreapta deslușesc  Bucegii și Piatra Craiului, cu vârfurile lor înzăpezite de iarnă. Aproape că mă prăpădesc de atâta splendoare. Merii sunt în floare, ca și liliacul, ca și magnoliile, miroase paradisiac. Poposesc la cârciuma nemurită de inegalabilul actor Gheorghe Dinică, care i-a călcat deseori pragul. De aceea a și botezat-o atât de  inspirat – „La primejdie”. Și prevenitor, căci „Blânda de Muscel” are darul de a-ți lua mințile cu parfumul ei de prună… Colind prin satul acesta asupra căruia Dumnezeu  și-a picurat grația și mă năpustesc cu aparatul de fotografiat să-l adun bucată cu bucată în imagini eterne.