• avocat
  • scriitor
  • publicist

Discursul lui I. V. Stalin din 19 august 1939

     Primesc de la cineva textul discursului pe care I.V.Stalin l-a rostit în cadrul ședinței Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) din URSS în ziua de 19 august 1939. Pragmatismul, de-o cinică inteligență, al liderului sovietic mă înfioară, citesc și recitesc cu luare aminte, conștient că istoria se repetă.

    „Pace sau război, întrebare care intră într-o fază critică pentru noi.
    Dacă vom încheia o convenţie de asistență mutuală cu Franța și Marea Britanie, Germania va renunţa la Polonia şi va fi pusă în situaţia să caute «modus vivendi» cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, însă evenimentele ulterioare ar putea lua o întorsătură periculoasă pentru URSS.
    Dacă vom accepta propunerea Germaniei de a încheia cu aceasta un pact de neagresiune, este cert faptul că ea va ataca Polonia, iar intervenția Franței și Angliei în acest război va fi inevitabilă. Europa de Vest va fi supusă unor tulburări și revolte grave. În aceste condiții, avem mari șanse să rămânem deoparte de conflict și putem spera la o intrare în război favorabil nouă.
    Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că, în timp de pace, este imposibilă prezenţa unei mișcări comuniste în Europa, unei mişcări atât de puternice încât partidul bolșevic să poată prelua puterea. Dictatura acestui partid este real posibilă doar ca rezultat al unui mare război. Noi am făcut alegerea, iar aceasta este clară.
    Trebuie să acceptăm propunerea germanilor și să refuzăm politicos misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom avea va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galiţia ucraineană. Germania ne dă mână liberă în a acţiona în Țările baltice și nu se opune întoarcerii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ea este gata să ne cedeze ca zone de influență România, Bulgaria și Ungaria. Rămâne o problemă deschisă legată de Iugoslavia.
    Totodată, trebuie să anticipăm consecințele care vor decurge atât din înfrângerea, cât și din victoria Germaniei.
    În cazul înfrângerii, în mod inevitabil, Germania va fi sovietizată și va fi creat un guvern comunist. Nu trebuie să uităm că Germania sovietizată se va confrunta cu un pericol major, în cazul în care sovietizarea va surveni ca urmare a înfrângerii Germaniei într-un război de scurtă durată. Anglia și Franța vor fi suficient de puternice pentru a ocupa Berlinul și a distruge Germania sovietică. Și noi nu vom putea sări în ajutorul tovarăşilor noștri bolșevici din Germania. Astfel, scopul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai mult timp posibil, astfel încât Anglia și Franța, slăbite și epuizate, să nu poată învinge Germania sovietizată. Urmând poziția de neutralitate și în aşteptarea momentului potrivit, URSS va acorda ajutor actualei Germanii, prin aprovizionarea cu materii prime și produse alimentare. Însă, bineînţeles, ajutorul nostru nu trebuie să depășească anumite limite, pentru a nu submina economia și slăbi puterea armatei noastre.
    În același timp, e necesar să ducem o propagandă comunistă activă, în special în blocul anglo-francez și, predominant, în Franța. Trebuie să fim pregătiți de faptul că în această țară, în timp de război, partidul va fi nevoit să renunţe la activitatea legalăși va trece în ilegalitate. Cunoaştem cu toţii că vor fi multe sacrificii, însă tovarăşii noştri francezi nu vor avea dubii.
    Dezorganizarea şi demoralizarea armatei şi a poliţiei vor constitui sarcina lor principală. Dacă aceste acţiuni pregătitoare vor fi îndeplinite în modul corespunzător, siguranța Germaniei sovietice va fi asigurată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței.
    Pentru a pune în aplicare aceste planuri, este necesar ca războiul să dureze cât mai mult timp posibil și anume în acest sens ar trebui să ne îndreptăm toate forțele de care dispunem în Europa de Vest și Balcani.
    Să examinăm acum cea de-a doua ipoteză, adică victoria Germanei. Unii sunt de părere că aceasta ar prezenta pentru noi un pericol grav. Poate fi o fărâmă de adevăr în aceasta, dar ar fi greşit să credem că acest pericol va fi atât de aproape și atât de mare, cum o cred unii.
    Dacă Germania va ieşi victorioasă din război, ea va fi prea epuizată pentru a începe un conflict armat cu URSS, cel puțin în următorii zece ani. Preocuparea ei esenţială va fi să urmărească Marea Britanie și Franța învinse, cu scopul de a împiedica restabilirea lor. Pe de altă parte, Germania victorioasă va deţine teritorii vaste și în cursul mai multor decenii va fi preocupată de «exploatarea lor» și stabilirea ordinii germane în acele teritorii. Este evident faptul că Germania va fi foarte ocupată ca să se întoarcă împotriva noastră. Ar mai fi o chestiune care va asigura securitatea noastră. În Franţa învinsă, Partidul comunist francez (PCF) va fi întotdeauna foarte puternic. Revoluția comunistă este inevitabilă și ne vom putea folosi de această circumstanţă pentru a veni în ajutorul Franței și a o face aliatul nostru. Mai târziu, toate popoarele trecute sub «protecția» Germaniei victorioase vor deveni aliații noștri. Vom avea un câmp vast de activitate pentru dezvoltarea unei revoluții mondiale.
    Tovarăși !
   Este în interesul URSS – Patria clasei muncitoare – să înceapă războiul dintre Reich și blocul capitalist anglo-francez. Trebuie să facem totul ca acest război să dureze cât mai mult timp posibil, pentru a epuiza ambele părți. Tocmai din acest motiv trebuie să acceptăm încheierea pactului propus de Germania și să întreprindem toate acţiunile pentru ca acest război, odată declarat, să se prelungească la maximum. Va fi necesar să intensificăm acţiunile de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătiţi de momentul în care războiul se va încheia”.

     De la o vreme, umblă zvonul că haosul din România ultimilor ani este rezulatul politicii diversioniste a rușilor, nicidecum a americanilor. De parcă asta ar mai conta… Ce mi-e dracu´, ce mie tac-su !! Discursul lui I.V. Stalin este important pentru că înțelegem mai bine ce înseamnă să destabilizezi autoritățile statului din țara-țintă și să le anihilezi astfel. Ori să slăbești încrederea populației în instituții și să prelungești această stare de incertitudine și teamă până la anularea oricărui sentiment de patriotism, de mândrie națională.

     În logica acestor evenimente, nu m-aș mira dacă, mâine-poimâine, rușii și vesticii vor bate iarăși palma peste interesele noastre și vor declara Transilvania regiune atonomă, tampon între cele două blocuri economico-militare. Crimeea e un precedent, ca și Ucraina… Nu m-ar mira, însă mă sperie de moarte gândul cu pricina. Măcar de-am lua aminte că istoria are prostul obicei de a se întoarce în trecut…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

22 februarie, 2024

Primesc de la cineva textul discursului pe care I.V.Stalin l-a rostit în cadrul ședinței Biroului Politic al

8 februarie, 2024

Primesc de la cineva textul discursului pe care I.V.Stalin l-a rostit în cadrul ședinței Biroului Politic al

10 decembrie, 2023

Primesc de la cineva textul discursului pe care I.V.Stalin l-a rostit în cadrul ședinței Biroului Politic al

Articole similare

Mircea Canţăr: „Jocuri de societate”
VIZUALIZARI
Lăsați copiii în pace ! (II)
VIZUALIZARI
Lăsați copiii în pace ! (I)
VIZUALIZARI
Nicolae Adam, Tu
VIZUALIZARI
Freddy Gârbaci, Houellebecq epuizat
VIZUALIZARI
Sorin Poclitaru - Mi-aduc aminte
VIZUALIZARI
„O carte pe an pentru fiecare elev”
VIZUALIZARI