• avocat
  • scriitor
  • publicist

Mihai Arsene, poezii

      Primesc în dar o carte de poezii.1 Numele autorului nu-mi spune nimic – Mihai Arsene -, iertată-mi fie ignoranța. Citesc întâmpinarea, de fapt mărturia unui prieten, reputatul jurist Ioan Alexandru, cel care a și sponsorizat apariția volumului. Aflu că poetul brașovean a decedat în urmă cu șapte ani. Gust din versurile arseniene, le simt arsura, dulceața, amăreala, mă întorc înlăuntru-mi și parcă uit, o clipă, că metafora lumii e și balamucul…

Toamna !

Tic-tac,
Tic-tac,
Tic-tac…
Viața m-a înzestrat
Cu un tic:
să tac.

 

Tot de toamnă…

Moșneagul
care strânge
frunze moarte
este viu…

 

Și încă un fel de toamnă

Când te văd căutând prin stații,
alergând după trenuri plecate,
ascultând nostalgii – nostalgii șuierate -,
când te văd meditând la macaz,
așteptând să plouă, să tune, să ningă:
când te văd urmărind turburat
un ciorap cu dunga sucită,
îți urez un accident, de tren –
ca și bietului Dra-Ben-Keda.

 

Toamnă cu ploaie

Toate despărțirile mele
au fost dramatice.
Păreau însă ca-n teatru – un joc.

N-am cunoscut în ele peroane,
peroane de gări,
fluierat ascuțit…
Nu ningea,
ploaie sau tunet
nu le-nsoțeau –
nici fluturări de batiste…

Toate despărțirile mele
au fost dramatice,
dar în mijlocul lacrimilor de râs:
toate despărțirile mele
în lumina toridă a soarelui –
și necomentate –
au fost dramatice. Și atât.

 

Regrete de toamnă

De ce plângi ?…
Culoarea aceasta ți-a reușit.
Ai jucat cinstit,
pe o singură carte.
Lumina, pe pânză, a căzut perfect.
De ce ?
De ce plângi ?!…
Culoarea aceasta ți-a reușit,
ți-a reușit perfect.
Și ai încă lumină pe șevalet…

 

…de toamnă

N-am plătit niciodată un cântec,
niciodată n-am plătit
un bilet la concert…
Îl ascult între cartoane, ascuns:
Înconjurat de pilaștri,
de ferestre și uși,
de paltini și plopi adiind,
de pânzeturi îmbibate în clei
și falduri de pluș
în care mă-nfășur și stau
legănat ca-n hamac…

Nu-mi trebuie ochi să-l ascult –
de aceea îl ascult în ascuns.

 

Toamna. Ultima

Un copac s-a prăbușit fulgerat,
spintecat de trăsnet,
de flacără…
Lumea în oraș se-agita:
– A trăsnit ! … A trăsnit un copac !
Și-a căzut, a căzut fulgerat…

Dar,
din ce specie a fost
nimeni nu s-a-ntrebat…

 

Toamna luminoasă

Am legat de capetele
cornului lunii
două funii de aur
și am făcut un leagăn…
În seara aceea
s-au adunat copiii
de pe cele cinci continente,
iar leagănul a pornit,
de la sine,
să oscileze ca un pendul.

 

Iar o toamnă

Femeia care mi-a cântat aseară,
a dispărut astăzi –
în zori:
m-a furat pentru o noapte,
fără mofturi…
Pe pernă se mai vede urma
– bibelou –
un cap răsturnat
de muză adormită…

Ceea ce mă doare e faptul –
unul doar ! –
că îi lipsește a treia dimensiune
și restul…

 

Toamna – pur și simplu

Călimările mele sunt lacurile,
mările și oceanele…
Ele,
singurele – apele adânci –
îmi dau calmul profund
și fecund:
acolo nu înoată
balene, nici rechinii…

Apele adânci
sunt călimările mele.

 

Toamna postbelică

Calul acela,
îmbrăcat în mantie de teuton,
seamănă a cal – este adevărat.
Dar ce caută el printre florile mele,
printre schele, șosele și școli,
grădinițe și teatre,
teatre de amatori ?….

Calul acela,
îmbrăcat în mantie de teuton,
seamănă a cal – doar atât !

Nici frumos nu e, cel puțin,
desenul acela:
pare un soldat,
un soldat – da, din plumb, rebutat.

 

Nostalgie de toamnă

Am și eu,
ca și ei,
durerea omului și a lucrurilor,
și nostalgia tărâmurilor umbrei…
Pentru mine, ei trăiesc:
trăiesc mereu,
în durerera omului și a lucrurilor,
în nostalgia tărâmurilor umbrei…

 

Și altfel de toamnă

N-am cu tine nimic. Nu te sparg.
Dar nu da cărnii arome străine
și plinuri
sau subțieri infantile…

Nu-mi dicta, ca în Goya,
un caprichos rafinat –
rafinat și pervers
în lumina ta galben-verzuie…

Acest corp
l-am văzut sărutând pământul
cu toți porii.

 

Toamnă din nou…

Mă întorc la păsări – la păsări,
la pasărea cu schijă de piatră în piept:
o caut pe cer,
printre stele o caut –
dar ochii, ochii aceștia nu o mai văd.

Pasărea cu aripă frântă s-a dus:
în pământ zborul ei caută zări –
în pământ, în mormânt – da, nu în sus…
Și-ncet-încet durerea mă adoarme
cu suliți înfipte în globii
rătăciți pe albastru de nor dezbrăcat…

Mă întorc să plâng. La păsări mă întorc:
la pasărea cu schijă de piatră în piept,
dar ochii, ochii de azi n-o mai văd…

 

 

 

 

1 Mihai Arsene – Poezii, Editura KRON-Art

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

27 noiembrie, 2021

Primesc în dar o carte de poezii.1 Numele autorului nu-mi spune nimic – Mihai Arsene -, iertată-mi fie igno

11 iunie, 2021

Primesc în dar o carte de poezii.1 Numele autorului nu-mi spune nimic – Mihai Arsene -, iertată-mi fie igno

23 mai, 2021

Primesc în dar o carte de poezii.1 Numele autorului nu-mi spune nimic – Mihai Arsene -, iertată-mi fie igno

Articole similare

Florentin Țuca - Dovedește, taci sau marș la pușcărie!
VIZUALIZARI
Alexandru Athanasiu, poetul elegiac
VIZUALIZARI
Sorin Poclitaru - Cum să fiu viu?
VIZUALIZARI
Ioan Peia - Timp fără capăt...
VIZUALIZARI
Sorin Poclitaru - Balș... rezolvat
VIZUALIZARI
Constantin Romulus Preda
VIZUALIZARI
Ștefan Mitroi, poezii
VIZUALIZARI
Ștefan Mitroi - Despre fericire
VIZUALIZARI
Ștefan Mitroi - Pasărea timpului
VIZUALIZARI