În 1975 aveam paisprezece ani și eram elev la o școală din Turnu Măgurele. Vrednicul meu profesor de desen și de viață, totodată, Aurel Gîrjoabă (un pictor de referință în lumea culorii de la noi), m-a luat în Bucovina, într-o expediție aproape inițiatică, mi-am dat seama mai târziu. Cetatea de scaun a Moldovei și capitala humorului au rămas de atunci în sufletul meu de nomad nostalgic. Astăzi, le regăsesc la fel de mitice, de primitoare, chiar dacă lângă statuia lui Ștefan cel Mare a apărut și stâlpul pângăritor al veneticului McDonald, însă astea-s „vremurile de amurg și viermi”…

La Gura Humorului îl întâlnesc pe poetul Sorin Poclitaru și stăm la taifas de parcă ne-am cunoaște dintotdeauna. Pizzeria sa, La Bomba, e, mai degrabă, o bibliotecă, ticsită de crăiese de celuloză, un templu al credincioșilor care încă se mai închină Zeului Carte. Mă înfrupt, nu doar figurativ, cu o „pița Patriotică” și încerc să-l deslușesc orișicât pe acest personaj cu poftă pantagruelică de a scrie în răspăr cu tembelismul noii corectitudini politice. Un spirit liber și revoltat, în stare să așeze în versuri ceea ce puțini reușesc – iubirea.

„Tu, iubito, ochi de gheață fierbinte,
Spune-mi că gura ta nu mă minte;
Tu, iubito, trup de piatră și foc,
Spune-mi că dragostea ta nu-i un joc;
Tu, iubito, cea mai iubită,
Spune-mi că plângi doar când ești fericită;
Tu, iubito, tu, nepereche,
Puneți cireșe – cercei la ureche,
Puneți în părul tău lung doar o floare,
Tu, iubito, cu ochii de mare,
Tu, iubito, cu ochi ce mă taie,
Tu, iubito, cu buze văpaie,
Arde-mă-n palme cu mica ta mână,
Noaptea în tine cu zorii se-ngână,
Arzi ca un rug, ca o flacără lină,
Arzi cum vrei tu, raza mea de lumină,
Fă-mi așternut din păru-ți bălai,
Vino, iubito, vino și stai !”

Rămas bun, Bucovină ! Rămas bun, prieten drag, și stare pe măsura harului tău binecuvântat !