Adunate din Lucrarea iubirii

       Mă întorc iarăși la  romanul lui Gabriel Osmonde[1], sedus pe veci de profunzimea reflecțiilor sale de-o franchețe încremenitoare. Neîndoielnic, datoria condeierului cu har este să „scrie în acea limbă singura demnă  de a fi numită scriitură. În afara ei  nu există decât piramidele de cărți, oneste disertații școlărești  pe câteva subiecte propuse: [...]