Moara fără noroc

         La  moara[1] asta n-am ajuns singur, nici nu știam  că există,  m-a ademenit un prieten. M-am lăsat în voia lui ca și altădată și bine am făcut. Acolo l-am găsit pe... Tudorel Butoi-Severin, gătit în halatul lui alb, de doctor, cu aceiași ochelari pe nas, cu același  zâmbet ușor cinic, persiflant. [...]