MOTTO: „Uneori te gândeşti: merită oare să te ataşezi de oameni dacă pe urmă e aşa de greu să te desparţi?(...) Ştii, prietene, orice întâlnire e mai mult decât despărţire. Înaintea întâlnirii e gol, nu e nimic, iar după despărţire nu mai e gol. Odată ce te-ai întâlnit, nu te mai poţi despărţi [...]
Întâi și-ntâi s-a prăpădit Florache Oancea, tatăl mamei mele. Tata-mare, adică. Viața i s-a terminat într-o iarnă cumplită și mereu m-am întrebat cum naiba de a răzbit moartea printre troienele înalte și trunchioase... Mie mi-a trebuit ditamai ocolul, pe la Izbiceni, ca să ajung la înmormântare. Mormântarea era altceva, o rânduială la care [...]
Ne-am imaginat sfârșitul lumii în fel și chip. De la cutremure, la asteroizi care lovesc pământul, la incendii, la tsunamiuri și alte calamități. Ni l-am închipuit ca ceva care vine brusc, care termină omenirea rapid, fără un avertisment prealabil, fără supraviețuitori. Dar acum a venit discret, fiindu-ne anunțat timid. Apoi, preț de [...]
Dimineața aceea de octombrie începuse blajin, cu un soare încrețit discret de palele unui vânticel șovăielnic. Ne treziserăm când noaptea încă mai spoia cu funingine obrajii zilei. Se lumina lin și voci aspre, defel agitate, spărgeau liniștea zorilor. Șeful meu, Florian Florescu, fie-i țărâna ușoară!, ședea nemișcat și scruta melancolic câmpia învăluită [...]
în anii ce-o poartă în rosturi de timp societatea-i frântă dureros, anul respiră-ntr-un singur anotimp vrând, parcă, să ne-așeze os pe os loviți de câte și mai câte-n viață, cei prinși în vârsta ultimilor pași respiră agățați de-un fir de ață, împinși tot mai departe de urmași ar vrea să-apuce stingerea în casa la care [...]