Octavian Cioltea, in memoriam

     „O zi strălucitoare își tremura lumina transparentă, toată numai  soare și celest azur”[1], chiar dacă  gerul mușca vârtos. Zăpada  se  topise pe nesimțite și un firicel de aer primăvăratic adia stingher peste țara înfrigurată a moroșenilor.  E 22 februarie  1996 și nimic nu pare să tulbure curgerea monotonă a timpului. Dimineața s-a scuturat [...]