Spovedanie, la vârsta trădărilor…

     Am încă ochii „împerdelați de somn”[1] în dimineața aceasta  searbădă și fără contur. Cercetez apatic lucrurile dimprejur, deși le știu pe de rost, mă însoțesc  aici dintotdeauna. Dau cu ochii de roba atârnată în cuier, o bucată de pânză neagră, relicvă a unui vis de demult. Dintr-o  altă viață, parcă... Cu câte iluzii [...]