22 Ne bălăcim în apa mitică a Dunării. Pădurea foșnește lasciv, cucii cântă a dragoste, lumea și-a recăpătat armonia originară în Gerai[1]. Devreme mult, în graiul străvechi al locului, seceta scosese la iveală un prund de nisip atât de mărunt încât l-am numit Maracana. Acolo veneam aproape zilnic si mă bălăceam [...]
Este 9 iunie. S-au scurs fix 170 de ani de la citirea Proclamației de la Islaz. Atunci, Ion Heliade Rădulescu venea în marginea asta de țară să arunce scânteia unei revoluții ce cuprinsese întreaga Europă. Aici, între Dunăre și Olt, pașoptiștii români erau mai feriți, autoritățile venetice de la București n-aveau cum să-i [...]
21 Ce înalt e cerul aici, la Islaz! Și înțesat de stele, cum or încăpea atâtea în fundul ăla de căpistere? Nicăieri nu este mai misterios ca aici. Carul mare și-a schimbat osiile, și loitrele, și șușlețul, toate strălucesc ca nou-nouțe… Mi-e dor să zbor, ca în copilărie, una, două îmi scoteam [...]
20 Coborâm de pe șoseaua mare și o cotim înspre Olt, „Unde Dunărea-l așteaptă apele să i le bea.“ Călcăm țărâna fierbinte și un nor subțire se stârnește în urma noastră. Sălciile își privesc chipul în băltoacele rămase din primăvară, și-l pudrează discret și zâmbesc cu subînțeles la plopii zvelți de dincolo [...]
Plec spre Pătârlagele, dinspre Ploiești, trecând prin Vălenii de Munte. Peisajul îți taie răsuflarea și cred că într-o astfel de stare a scris Constantin Preda versurile: zuruie dealurile zuruie văile lumina e totuna cu valurile se aprind din senin clăile.