Abia acum, cunoscându-l pe Gabriel Osmonde, mi-am dat seama de ce nu mi-a plăcut niciodată vodevilul - este un „joc de îndrăgostiți păcăliți. Toate celelalte ocupații (politică, războaie, familie, știință, artă, religie etc) sunt produse derivate.”[1] Viața ca... vodevil, ce tristă constatare, la aproape 60 de ani ! * După ce s-a [...]
Mă trezesc cu noaptea în cap (ce mai expresie, o știu de la bunicii mei și nu mă dezbar de ea)... Dă să se crape de ziuă, lumina se prelinge ca un răufăcător pe zidurile blocurilor sedate. Mierlele s-au pornit să însuflețească tabloul amorțit și cântă neverosimil într-un decor de beton. Bâjbâi [...]
Mă întorc iarăși la romanul lui Gabriel Osmonde[1], sedus pe veci de profunzimea reflecțiilor sale de-o franchețe încremenitoare. Neîndoielnic, datoria condeierului cu har este să „scrie în acea limbă singura demnă de a fi numită scriitură. În afara ei nu există decât piramidele de cărți, oneste disertații școlărești pe câteva subiecte propuse: [...]