Sfârșit de septembrie, blajin și strălucitor ca un chip de sfânt. Prietenii de la Baia-Mare ne întorc vizita. Îi plimbăm pe la Comana, mai întâi zăbovim la mănăstire, înlăuntrul căreia înțelegem cu adevărat ce înseamnă iubirea de țară. Altminteri n-ar exista osuarul din jurul tricolorului de altădată. Îngenunchem o clipă și îi pomenim în gând pe eroii aceia necunoscuți, rânduiți tigvă lângă tigvă, femur lângă femur… Cutia craniană le-a fost găurită cu glonțul, ca nu cumva să se trezească din agonie și să tragă asupra „barbarilor de dușmani”. Mereu câtă frunză și iarbă, ieri, azi, mâine… Aprindem o lumânare și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu al obidiților să-i odihnească în glorie și pace.
Plecăm mai departe, la parcul de agrement, morții cu morții, viii cu… viile. Ce splendoare a răsărit în zona asta mlăștinoasă a Neajlovului ! Nu ne-am mai da duși, copleșiți de atâta frumusețe. Numai că la ora 17 începe meciul, așa că haidem iute la stadionul Romprim !
Tribunele sunt goale, însă nu ne pasă. Arbitrul fluieră lung și apăsat, mai-mai să sperie ciorile din plopii gălbejiți. În poartă îl avem pe Cioacă, a sărit bine și zglobiu de suta de kile, motiv suficient ca oaspeții să ne creadă când le-am zis că-i maseurul nostru. Pe dreapta e Sorin, neobosit și insistent, nu ți l-ai dori ca adversar, iar pe stânga, Mazat, omul căruia n-ai cum să-i iei mingea, o tehnică de pomină. În centrul apărării, eu (naratorul) și Tom Cristea, longilin și cu plasament exact. La mijloc, o linie de Champions League, cu Iftodi, T.Stoica, Florin Motroc și Majearu, mă simt deja, măcar pe jumătate, ca la Sevilla, în 1986… Sus, în avanposturi, Bădoi și Andronache, nu așa că am fi lideri detașați azi, în prima ligă dâmbovițeană? Un „11” de colecție, aia de toamnă, deși vremea ne-a cernit pe mulți. Moroșenii au de partea lor omogenitatea și pregătirea fizică, joacă împreună de vreo două decenii. Deschidem scorul prin Bădoi, la un corner, și concitadinul meu aleargă întruna, ca un mustang abia slobozit, e irezistibil. Dar n-are cui centra, prea fuge repede și nu-l ajungem din urmă să-i fructificăm centrările. Suntem egalați, băimărenii ratează desprinderea și la pauză tabela stă în echilibru. La reluare, aceeași distribuție. Tudorel (legendarul căpitan) și Miți combină cu frenezie regăsită, pictează cu harul maeștrilor de odinioară, sunt încântători. De s-ar inventa tinerețea fără bătrânețe… Iftodi e peste tot și peste toți, are gleznă de brazilian și plămâni de neamț. Mazat scoate din joben două-trei jonglerii de iluzionist, Vali sprintează continuu, iar Vergil se bate cu ardoare pentru fiecare balon. Tom înscrie lejer, la o respingere moale a portarului, și exultăm. Iarăși punctul egalării, la o bâlbâială colectivă la o fază de tranziție negativă (sic!), și maramureșenii se năpustesc în atac, nu concep să piardă, și-ar strica blazonul. De pe bancă vin forțe proaspete, intră Nuță, Șerban, Răzvan și doi debutanți, caseta tehnică le-a trecut sub tăcere numele ultimilor doi. Adi „Grasu’” face minuni, respinge din aer, de la semiînălțime, de oriunde, s-a nimerit să prindă ziua lui de grație, iar Motroc predă un curs intensiv de tackling și apoi marchează cu capul, la o altă lovitură de colț bătută ca la carte de „Piticu’”. Partida se încinge, primesc un galben, important e să ne menținem avantajul. Iftodi scapă pe contraatac și îl execută de pe la vreo 30 de metri pe goalkeeper-ul ieșit să-i taie calea. Pe margine, antrenorii Lică Movilă, Vasile Caciureac și Bogdan Ghiță se îmbrățișează, au și de ce, au nimerit schimbările ! Ori i-o fi sunat patronul din înaltul oficialei?
Cele 80 de minute – deh, la bătrânețe ți se scurtează nu doar drumurile, ci și reprizele ! – s-au isprăvit. Ne îmbrățișăm, ne hidratăm cu bere și ne retragem la restaurant, unde ne așteaptă lăutarii de la Clejani, cu Caliu în frunte, măiculiță, ce virtuozitate, un fel de Ronaldinho al viorii ! Prietenii din Țara lui Dragoș-Vodă își cântă imnul, strânși împrejurul patronului spiritual, căruia îi amintesc din nou: „Tavi Cioltea pentru noi / Este Berlusconi doi/ Și cu Tavi în echipă/ Noi bem sticlă după sticlă!” Parcă numai ei !
Când naiba s-a ivit miezul nopții ? Pe la 2 ne luăm bun-rămas și ne promitem că nu vom lăsa în veci Prietenia să piară. Adorm și nu mai știu dacă am visat sau nu, cum să nu iubești cu sminteală de copil fotbalul, cum?
