Pe 13 octombrie 2025, ora 17:30, îmi voi lansa cartea Am fost cândva procuror la hotelul InterContinental Athénée Palace, dar până atunci să vă dezvălui cum a început totul…
– Mamă, vreau să-mi cumperi o bicicletă, un „Pegas”! Îmi doresc din tot sufletul, te rog, mamă!
– Nu am bani. Dacă Nazat ne-ar trimite pensia alimentară, n-ar fi nicio problemă, numai că el e de negăsit, știi doar.
– Lasă, mamă, că o să cresc și o să mă fac procuror! Atunci o să dau eu de Nazat, stai liniștită!
De unde auzisem că pe lume asta ar exista și procurori, habar n-am, poate din ziarele de sport, în care citeam despre „procurorul” Dinu. Ei bine, porecla cu pricina mi-a aprins fantezia ca oricărui puștan lacom de povești cu oameni buni și oameni răi. Iar procurorul trebuia să fie dintre cei curajoși și drepți, deoarece „Cotonogel” purta și banderola de căpitan al dinamoviștilor mei de suflet.
Mă îmbufnam și înghițeam în sec. Nu-mi rămânea decât să visez mai departe la căluțul acela fermecat cu două roți… Aveam treisprezece ani și locuiam într-un bloc sărăcăcios din cartierul „Catanga”, la marginea orașului Turnu Măgurele. Între camere nu exista ușă, și nici la bucătărie, o chichineață de vreo trei metri pătrați. Fără balcon și cu linoleum pe jos, ce mai, un apartament confort 3! Ideal pentru clasa muncitoare a anilor ’70, abia ieșită din satele dimprejurul urbei. Ne mutaserăm acolo de curând, mama transferându-se de la Cernavodă. Ei îi fusesem încredințat prin sentința civilă nr.2673 din 2 decembrie 1975 a Judecătoriei Alexandria, instanța ținând seama că mi-am exprimat „dorința de a rămâne în continuare cu mama și având în vedere anchetele sociale de la domiciliul părților”. Tot prin hotărârea respectivă s-a stabilit ca pârâtul să-mi plătească până la majorat și suma de 400 de lei lunar, obligație nesocotită cu o consecvență descumpănitoare. Țin minte că atunci am pășit întâia oară într-o instituție judiciară, Judecătoria din Turnu Măgurele mai precis, unde președintele Radu Bucă m-a iscodit părintește despre una și alta, potrivit procedurii speciale în astfel de cauze. Oricum, verdictul era previzibil, eu conviețuind numai cu mama de la naștere, în condițiile în care Grigoraș și-a pus coada pe spate și dusu-s-a fără remușcări.
Și cum orice poveste are și un sfârșit, iată-l:
„Ce procuror năprasnic aţi fost !” mi-a zis, după ce am trecut în avocatură, un coleg urcat în etate, venit și el din magistratură, care mă ştia de atunci. Dar poţi fi altfel ? Important este să fii, pe cât posibil, imparțial și, neapărat, onest. Și nu cred să mă fi abătut de la cele două valori fundamentale, de vreme ce mai apoi, nu de puține ori, m-am trezit față în față cu inși anchetați sau arestați de mine și niciunul nu mi-a reproșat ceva. Dimpotrivă, câțiva mi-au solicitat chiar să le asigur ulterior asistență juridică, în noua calitate de avocat! Privind înapoi cu seninătate, îmi dau seama că era cu neputință să fiu pentru totdeauna hingher de oameni și scormonitor prin tomberoanele judiciare ale Bucureștilor. Munca asta de ecarisaj penal te sleiește, rupe din tine felii întregi de carne și de suflet, iar la capătul ei n-ai cum să rămâi întreg !
Adesea, mă gândesc că, dacă n-ar fi existat acel decembrie din 1989, viaţa mea ar fi avut gust de ratare. Un procuror obscur, eşuat în provincie şi, poate, în ospeţe pantagruelice, îmbibate cu alcool. Plafonat profesional şi uscat sentimental, omorându-şi frustrările în vânătoarea de oameni şi de animale. Mandatul de arestare, într-o parte, şi puşca, în cealaltă. Resemnat să vadă străinătatea de pe malul Dunării sau prin canalele de televiziune ale vecinilor bulgari şi iugoslavi. Am plecat imediat când marile oraşe s-au deschis, ademenit de-o soartă ce-mi surâdea. O viaţă care n-a semănat deloc, dar deloc!, cu ailaltă, de până la mutarea în Capitală. Sunt, aşadar, un beneficiar, unul dintre cei mulţi, ai evenimentelor tragicomice din urmă cu 35 de ani. Ce minunat este să renaşti şi, astfel, să te regăseşti în dimensiunea pe care doar o întrezăreai !
Și totul a început de la o bicicletă „Pegas”… Țin minte ca acum, de parcă s-a petrecut adineauri… Căluțul acela înaripat, născut din sângele țâșnind al Medusei tocmai decapitată, m-a purtat pe unde nici n-am cutezat să sper, dar numai după ce l-am prins strașnic de coamă și l-am îmblânzit, asemenea lui Bellerophontes. Ori de câte ori îi era sete, îl adăpam la izvorul pasiunii, o pasiune dusă dincolo de limitele obișnuite, și astfel, împreună, am traversat întâmplări cât pentru zece vieți de procuror. Ne-am rănit adesea, ne-am oprit părelnic învinși câteodată, ne-am înălțat la poalele cerului, adesea, însă niciodată nu ne-am dat învinși, am continuat să zburăm, să tot zburăm. O dată, zeița Fortuna ne-a salvat la țanc, altminteri ne-am fi prăbușit în râpa fără de întoarcere! La un moment dat, l-am simțit obosit și iritat de ceva anume. S-a oprit, a lovit nervos cu o copită într-o stâncă și minune – din piatră a izvorât apa inspirației! Culmea, de undeva, nu de foarte departe, am auzit cântecele unor muze, ademenitoare și irezistibile! Am descălecat grabnic, cuprins de o transă netrăită vreodată, mi-am luat pana și m-am apucat să scriu despre tot ce văzusem sau mi se păruse că văzusem în călătoria aceea unică și irepetabilă… Iar de vă veți plictisi citindu-mi povestea, de vină e… Pegas, nu altcineva !
Vă aștept, așadar, să sărbătorim împreună noul eveniment editorial și să ciocnim o cupă de bucurie la ceasul sorocit revederii !
