„Am curaj să fac dreptate!” se înfoaie electoral Elena Lasconi și zău că mă apucă pandaliile ! Dreptatea ei, bineînțeles! Și a grupului a cărei starletă este! Mă tem, însă, că nu de curaj e nevoie, ci de pricepere, dar stimabila n-are habar de acest detaliu ! Ehe, în numele dreptății, una eminamente ideologică, au fost uciși nevinovați cu milioanele… Căci și Hitler, și Stalin și câți alții aidoma lor n-au vrut altceva decât… dreptate ! Ce mai tura-vura, nimic nu mă sperie mai tare ca dreptatea înfăptuită din rațiuni politice, nimic! Apoi, trecutul său de jurnalistă o împiedică din start în vastul program la care s-a angajat oratoric de ochii prostimii. Nu de alta, dar în calitatea pomenită nu dreptatea era obiectul muncii sale, ci servirea interesului patronului mediatic. Așa că să ne scutească de enormitatea vânturată cu obrăznicie pe panourile propagandistice! „Pentru toți, nu doar pentru unii ”! ne toarnă o nouă gogoașă demagogică, ignorând amănuntul că nici măcar Dumnezeu n-a reușit performanța de a-i mulțumi pe toți…
*
„Până la capăt” ne îndeamnă onestul Nicușor Dan de pe un afiș scumpuț. Și la capăt ce ne așteaptă? Același ins mediocru, cu statură politică de merdenea? La urma urmei, răbdarea românului n-are capăt și cum să n-o încerci?
Că tot veni vorba despre Primarul general al Capitalei, într-o emisiune la Măruță, a mărturisit ceva care m-a paralizat. Cică, după ce a învățat să vorbească, fetița lui i-a zis: „Tati, spune-mi că mă iubești!”. „Ahee, chiar trebuie?” i-a răspuns autistul userist… Ei bine, individul incapabil să rostească asemenea cuvinte pruncilor săi și-a pus în tărtăcuță să ne conducă un cincinal. Păi, dacă nu ești în stare să le declari alor tăi că-i iubești, cum va fi posibil să-ți iubești țara și să i-o și declari, cum?
*
Crin și Victor se trosnesc oriunde apar, deși, demult, se întreceau în bancuri și vorbe de șagă la ședințele coaliției social-liberală. Astfel treceau orele, în cimilituri sterile pentru actul de guvernare. Acum, sunt vrăjmași și se acuză reciproc de toate relele ce ne-au cotropit țara…
Apropo, „micul Titulescu” de odinioară a crescut mare și s-a năpustit ca o grindină asupra Grindeanului, supărat că actualul ministru s-a opus candidaturii sale estimp, preferându-l pe Marcel ca sol al pesediștilor la tronul domnesc din Deal. De aceea, seară de seară, ciutele și ciutacii de la România TV îl suduiesc necontenit pe „amantul Nordisei ravisante”, de parcă ar fi vândut solul și subsolul patriei…
Dintr-o altă perspectivă, se cuvine să scot în evidență abilitatea ex-premierului de altădată, care speculează în folosul său ca nimeni altcineva vidul creat prin blocarea „suveranistului” Călin Georgescu și degringolada din interiorul PSD, al cărui lider are zilele numărate. Numai că Victor Ponta, e bine să nu uităm!, n-a reușit nici să-i țină aproape pe vechii camarazi, nici să consolideze formațiunea creată la dezertarea din arhipelagul năpădit de „Ciuma roșie”. Vasăzică, un „îmbulzit de sine”, ranchiunos și periculos de lunecos. Un politician al discordiei, nicidecum al armoniei, al construcției!
*
Un personaj de roman de ficțiune constată că „mulți oameni sunt interesați de politică și de război, eu însă nu prea apreciam aceste surse de divertisment și mă simțeam, din nefericire, la fel de politizat ca un ștergar de baie. E drept că, pe vremea tinereţii mele, alegerile erau cât se poate de neinteresante; mediocritatea ofertei politice putea chiar să pară surprinzătoare. Un candidat de centru-stânga era ales, pentru unul sau două mandate, în funcţie de charisma personală, motive obscure interzicându-i să candideze pentru al treilea; apoi populaţia se sătura de candidat şi, la modul generic, de ceea ce însemna centru-stânga, putea fi constatat un fenomen de alternanţă democratică, aşa încât alegătorii aduceau la putere un aspirant de centru-dreapta, tot pentru unul sau două mandate, în funcţie de om. În mod curios, ţările occidentale erau teribil de mândre de acest sistem electoral, care de fapt nu reprezenta decât o împărţire a puterii între două bande rivale, care ajungeau şi să declanşeze războaie doar ca să se impună în ţările care nu le împărtăşeau entuziasmul”[1].
Aidoma e și acum, la noi, dezbaterile sunt plicticoase, actorii principali ai scenetei se întrec în laude de sine și în ocări la adresa adversarilor. Au dispărut temele importante, nimeni nu mai pare interesat de proiectele economico-financiare și de cele geo-strategice, bășcălia și atacul la persoană sunt reginele scălămbăielilor electorale. Și da, bandele rivale se caftesc de-adevăratelea oriunde se întâlnesc, stârnite de ultrașii lor înnebuniți de confruntările sângeroase…
Acolo, în proza francezului, „suspansul nu era așa de puternic, alegerile respectând tiparul narativ aparte al unei poveşti cu deznodământ cunoscut încă din prima clipă; însă uriaşa diversitate a actorilor (politologi, editorialişti politici de «prim-plan», sumedenie de militanţi în extaz sau în lacrimi la sediile partidelor… în fine, oamenii politici, cu declaraţiile lor la cald, profunde sau emoţionate) şi excitaţia generală a participanţilor îmi dădeau senzaţia extrem de rară, de telegenică, de preţioasă că trăiesc un moment istoric în direct”[2].
Ehe, aici, pe meleagurile mioritice, totul e imprevizibil, un joc de-a alba-neagra cu normele constituționale sau cele juridice cu neputință de a fi anticipat de cineva în privința finalului ! Alianțele se fac și se desfac de pe o zi pe alta, iar competitorii își schimbă discursurile în funcție de situația din teren, mereu bolborositoare și neașezată. Se dau publicității sondaje de opinie, se fac pronosticuri, însă toate poartă pecetea interesului celui care le propagă în eter. Alde Pieleanu și nu numai au trăit pe pielea lor rușinea ultimelor numere de prostituție executate cu sârg și nerușinare pe micile ecrane, dar au epiderma groasă și continuă să ne prostească… Ce mai, banul rămâne pe veci ochiul dracului, cu osebire în campaniile premergătoare loteriei voturilor!
*
Ciudat, în aparițiile sale în mulțime, în spatele lui Crin Antonescu nu i-am zărit pe vicepreședinții liberali, semn că ruptura dintre el și aceștia nu-i vorbă în vânt. Mda, unitatea partidului Brătienilor e ditamai gogorița, iar soțul Adinei nu se poate baza deocamdată decât pe votul compact al simpatizanților UDMR, cu excepția celor din mediul corporatist, înclinat să-l sufragieze, pasămite, pe Nicușor.
*
Speriați de moarte de subțirimea șanselor de a prinde finala prezidențială, „proeuropenii” (iartă-i, Doamne, că strică vorbele !) s-au trezit în ceasul al doisprezecelea și încearcă un pact salvator – „trei în unu” ! Adică ori Antonescu, ori Lasconi, ori Nicușor, altfel Simion și Ponta se vor bate în turul al doilea. Se negociază de frică în dosul cortinei, se urzesc planuri ca-n orice bătălie întru obținerea puterii ! Miza nu-i de lepădat – cinci ani de împărțire a ciolanului și a dregătoriilor, a mandatelor de arestare și a hotărârilor de condamnare penală! Altminteri, propunerea nicușoriană va conta la impresia artistică, înfățișându-ni-l pe autorul ei ca pe un înțelept, ca pe un ins al concordiei Dreptei valahe, bla-bla-bla…
Cât despre politica externă, tăcere totală, niciun cuvințel, cei unsprezece pentru infern n-au opinii. De ce ar avea, de vreme ce ele nu vor conta, România fiind un figurant pe scena europeană și mondială?
*
Calculele hârtiei, deocamdată, îl dau favorit pe George Simion, „un tip hiperactiv, un om care se simte bine în lumina reflectoarelor și la băi de mulțime, mânat de o mare ambiție de a demonstra celorlalți cine este. Prin urmare, are un consum mare de efort pentru orice realizează, căci merge pe încercate și deseori experimentele eșuează. Dar energia și hotărârea lui în a-și asuma anumite obiective politice sunt admirabile și au contribuit mult la rezultatele AUR. (…) George este pionierul care taie drum în junglă, șeful corpului expediționar, comandantul trupelor de gherilă”[3]. Brr, perspectiva unui președinte – comandant de gherilă, mă înspăimântă !
*
Ne întrebăm întruna unde ne sunt liderii politici adevărați și un răspuns ni-l oferă Claudiu Târziu: „Oameni politici bine pregătiți și de caracter, care ar putea schimba fața politicii și la noi, și aiurea, să știți că mai sunt. Problema e că nu capătă întotdeauna vizibilitatea necesară pentru a fi propulsați pe prima scenă sau la conducerea unor partide. Din două motive principale.
Primo, pentru că lumea toată este mai atrasă de spectacol, nu contează cât de superficial, decât de abordări serioase, programatice, solide doctrinar, orientate pe valori și pe obținerea de rezultate. În consecință, mizează pe actori politici spectaculoși, nu contează că fatalmente sunt și găunoși. Cu alte cuvinte, dacă vrem o nouă clasă politică, mai bună, avem nevoie mai înainte de o nouă clasă de alegători, care să-și cunoască puterea și să o exercite asupra aleșilor cotidian, forțându-i nu doar să-și facă bine treaba, ci să devină mai buni cu fiecare zi.
Secundo, potrivit spusei «politica e pe voturi, precum fotbalul pe goluri» – deci nu contează cum obții voturile, ci să le obții –, partidele practică de multă vreme o contraselecție a cadrelor, care duce la scăderea continuă a calității leadershipului și, de la el în jos, prăpădul…
Pentru că voturile nu se mai obțin astăzi prin consistența și viabilitatea programelor, ci prin numere de acrobație și comicărie politică, prestate de tupeiști care n-au altă calitate decât lipsa rușinii, și prin fraudă electorală, la care se dedau tot cei care n-au nicio reținere în a se face de râs sau de a-și risca libertatea”[4].
Circul a biruit societatea schimonosită de noua corectitudine politică, scamatorii și clovnii au prioritate… Hai la urne, neamule!
*
De la inevitabilul Călin Georgescu încoace, ni se repetă întruna că participanții la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 s-au lăsat păcăliți cu TikTok-ul. Desigur, alea două milioane de minți rătăcite (majoritatea, adică), în opinia autorităților neconstituționale. De aceea, preventiv, suntem atenționați să nu mai punem botu’ la șopârlele unora și altora – nedoriți de Sistem, bineînțeles ! – și să nu ne mai ducem după fentă ! Se pleacă, deci, de la prezumția irefutabilă de prostie a cetățeanului din „România educată”, o premisă cumplită și dureroasă…
[1] Michel Houellebecq, Supunere
[2] Michel Houellebecq, Supunere
[3] Claudiu Târziu, Patriotismul în Europa, în interviul acordat Florianei Jucan, în Q Magazine din februarie 2025
[4] Claudiu Târziu, Patriotismul în Europa, în interviul acordat Florianei Jucan, în Q Magazine din februarie 2025