• avocat
  • scriitor
  • publicist

America, mormântul unei iluzii - de la „neutralitatea judicioasă” de ieri la hegemonia militaristo-rapace de azi (2)

America lui Woodrow Wilson

Momentul crucial s-a înregistrat la 2 aprilie 1917, când Woodrow Wilson (al douăzeci și optulea președinte american) a rostit discursul istoric în fața Congresului, prin care cerea aprobarea intrării țării sale în conflagrația mondială. În acea primăvară,  el a susținut că „obiectivul nostru… este să apărăm principiul păcii şi al dreptății în viața oamenirii, combătând astfel orice putere autocrată şi egoistă, și să instituim în rândul popoarelor lumii, care sunt cu adevărat libere și autonome, o armonizare a țelurilor și a acţiunilor, menită să poată garanta ulterior respectarea acelor principii.

De la „neutralitatea judicioasă” a părinților fondatori ai Americii s-a ajuns,  pas cu pas, în „era unipolară”, la strategia cunoscută sub denumirea „angajează-te,  dar protejează-te”[1], al cărei defect fundamental „este că permite totul și nu interzice nimic”, ca să-l citez tot pe Graham Allison. Nu înainte însă ca molohul de pe Potomac să creeze, la capătul ultimului război  mondial, „Planul Marshall (pentru reconstruirea Europei), Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (pentru a asigura o ordine economică globală de bază), Organizaţia Atlanticului de Nord şi alianța SUA-Japonia (pentru a se asigura că Europa și Japonia sunt profund integrate în campania împotriva Uniunii Sovietice) şi Organizaţia Naţiunilor Unite – toate acestea ca elemente de construcţie ale unei ordini globale pe care voiau s-o clădească, etaj după etaj, pe parcursul mai multor decenii. Această ordine îşi propunea să-l învingă pe adversarul sovietic şi să promoveze astfel cauza păcii, prosperității şi a libertăţii mai întâi pentru americani, apoi pentru aliaţii lor şi după aceea pentru celelalte țări.”[2] Apropo, rolul NATO, în concepția primului ei secretar general, era „să-i țină  pe sovietici afară, pe americani înăuntru și pe germani jos.”[3] Deși s-a dus un secol și-un pic, lucrurile nu par să se schimbe…

… Un acord solid pentru pace nu va putea fi menţinut decât printr-un parteneriat al națiunilor democrate. Niciun guvern autocrat nu poate fi de bună-credinţă într-un asemenea acord şi nu poate respecta principiile statutare ale acestuia. Trebuie să fie o ligă de onoare, un parteneriat de opinie.

… Trebuie să facem în așa fel ca democraţia să fie sigură în lume. Pacea lumii trebuie sădită pe temeliile verificate ale libertăților politice. Noi nu avem scopuri egoiste pe care să le slujim.

Noi nu dorim cuceriri teritoriale, nu dorim colonii. Nu umblăm după despăgubiri pentru noi, nu urmărim recompense materiale pentru sacrificiile pe care vom fi bucuroși să le facem. Noi nu suntem decât unul dintre apărătorii drepturilor omenirii. Vom fi mulțumiți atunci când acele drepturi vor fi devenit pe cât de sigure le pot face crezul și libertatea națiunilor. (…)

Pentru o asemenea sarcină, putem să ne dedicăm viaţa și bunurile, tot ceea ce suntem și tot ceea ce avem, cu mândria acelora care știu că a venit ziua când America are privilegiul de a-și vărsa sângele și a-și dărui puterile pentru principiile care i-au dat naștere, pentru fericire, pentru pacea pe care a iubit-o. Cu ajutorul lui Dumnezeu, America nu poate face altfel.”[4]

Iar Dumnezeul  invocat în discursul wilsonian și-a binecuvântat  supusul, călăuzindu-l spre hegemonia arar contestată în era dindărăt, în  ciuda promisiunilor de odinioară  ale nevizionarilor Washington și Jefferson, adepți ai neamestecului în treburile interne ale  altora. Dar norodul a decis astfel și, ca să-l  pomenesc pe Abraham Lincoln, asta înseamnă „guvernarea poporului de către popor, pentru popor.”[5] (Ptiu, drace, că tare seamănă cu sloganul mestecat până la sațietate de Nicolae Ceaușescu în toiul democrației noastre populare ! Sic!) Din clipa aceea, SUA  au dezvoltat și consolidat un „complex extrem de superioritate” de care nu se va dezbăra vreodată. Așa se explică și episoadele relatate de Graham Allison în excepționala sa carte: „După ce şi-a încheiat mandatul, Theodore Roosevelt i-a spus unui prieten: «Dacă trebuie să aleg între o politică de sânge şi fier şi una de lapte şi apă, sunt pentru politica de sânge şi fier. Este mai bine nu numai pentru țară, dar şi în perspectivă, pentru omenire». Dar «misiunea civilizatoare» şi «puterea polițienească» generaseră multe resentimente în emisfera vestică. În 1913, liderul politic argentinian Manuel Ugarte i-a vorbit deschis noului preşedinte ales, Woodrow Wilson, spunând că multe țări latinoamericane au devenit «un câmp deschis pentru cele mai josnice instincte, care în Statele Unite nu sunt tolerate ca atare, din cauză că încalcă noțiunile de responsabilitate şi opinie publică… Consecința acestui comportament a fost aceea că Statele Unite  au devenit treptat cea mai nepopulară ţară dintre noi». Diaz a introdus acest sentiment în vestita lui plângere. «Sărmane Mexic! Atât de departe de Dumnezeu și atât de aproape de Statele Unite  !»”[6]  Alte comentarii sunt de prisos…

Și de atunci am înțeles pe deplin și cu strângere de inimă vorbele  cinice ale prim-ministrului englez Harold  Macmillan: „Acești americani reprezintă noul Imperiu Roman, iar noi, britanicii, la fel ca grecii  din Antichitate, trebuie să-i învățăm cum să-l facă să funcționeze.”[7]  Cu asemenea dascăli,  nu-i de mirare că elevul, oricum supradotat, s-a emancipat într-atât încât, deunăzi, declara plin de emfază că este timpul lor („acesta este timpul nostru”) și nu numai:  „Atâta vreme cât respirăm, putem să sperăm, iar acolo unde suntem întâmpinați  cu cinism și scepticism, și celor care ne spun că  nu putem, noi le vom riposta cu acel nepieritor crez care rezumă spiritul unui popor: DA, NOI PUTEM !”[8] Ehe, și ce mai pot …


[1] Graham Allison (Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?)

[2] Graham Allison în Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[3] Graham Allison în  cartea sa, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[4] Discursuri care au schimbat lumea

[5] Alocuțiunea ținută la Gettysburg, la 19 noiembrie 1863. (Discursuri care au schimbat lumea)

[6] Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[7] Citat de Graham Allison în  cartea sa, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[8] Barack Obama, alocuțiunea rostită la 4 noiembrie 2008, după câștigarea alegerilor prezidențiale. (Discursuri care au schimbat lumea)

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

2 octombrie, 2023

America lui Woodrow Wilson Momentul crucial s-a înregistrat la 2 aprilie 1917, când Woodrow Wilson (al douăzeci ș

21 septembrie, 2023

America lui Woodrow Wilson Momentul crucial s-a înregistrat la 2 aprilie 1917, când Woodrow Wilson (al douăzeci ș

15 septembrie, 2023

America lui Woodrow Wilson Momentul crucial s-a înregistrat la 2 aprilie 1917, când Woodrow Wilson (al douăzeci ș