„Eu pot să trăiesc şi cu valută, m-am răstit la un securist care mă ameninţa că mă interzice ca scriitor. Cum adică, tovarăşu’ Buzura ? Păi eu am o meserie, medic psihiatru, mă duc într-un spital şi gata. S-o crezi tu, noi decidem cine e medic psihiatru şi cine nu. Mă duc artificier în mină, am plusat eu. Te duci pe dracu’ , tot de noi dai şi acolo. Ştiu Biblia, m-am înfoiat în cele din urmă, şi mă fac popă adventist, iar americanii mă vor proteja. D-aia am zis că pot să trăiesc şi cu valută, am şi alte meserii, nu doar cea de condeier”.
*
De ce nu scrieţi toate astea ? l-am întrebat la sfârşit. Fiindcă am orbit, îmi răspunde şi ne luăm la revedere.
*
În penitenciar, Nicolae Ceauşescu i-a învăţat pe de rost pe Coşbuc, Bolintineanu şi Alecsandri. Mai mult, a scris şi versuri, deşi până atunci fusese calfă de cizmar. „Bă, tâmpitule, i-a zis într-o zi Zaharia Stancu lui Miron Radu Paraschivescu, dacă îi publicai lu’ Pingelică poeziile când trebuia, azi venea el la noi, nu ne duceam noi la el cu basca în mână !”
*
De ce vocea scriitorilor români nu se aude deloc în vacarmul politic iscat de Traian Băsescu ? l-am întrebat pe Augustin Buzura. „Pentru că le-a scos dosarele de la arhivă şi-i ţine în jujău, a sosit răspunsul prompt. De ce credeţi că s-a bătut gaşca lui Patapievici şi Tismăneanu să-şi anexeze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ?”
*
„Cel mai perfid angajat al cenzurii comuniste era Ion Traian Ştefănescu, îmi povesteşte Augustin Buzura. Mă primea în biroul lui şi începea cu sloganurile. Tovarăşul Secretar general Nicolae Ceauşescu este un spirit luminat, personalitate istorică providenţială ! şi activistul îşi lovea tâmpla cu degetul. Gestul semnifica golul din tărtăcuţa scorniceşteanului. Sau, România cunoaşte un progres vertiginos, şi ditiramba era însoţită de descrierea cu palma a unei curbe descendente. Ăsta era limbajul dublu al demnitarului scăpat nevătămat din răsucirea istoriei. Poate că duplicitatea asta l-a şi salvat în era postcomunistă”.
*
Prin anii ’50, într-un bloc din Cluj s-au năpustit securiştii. Veniseră să-l ridice pe un oarecare Trifan, duşman al poporului, desigur. Nu l-au găsit acasă, omul fugise la timp. Sub apartamentul declasatului locuia unul Trifon. L-au umflat pe ăsta, că doar nu puteau să plece cu mâna goală dulăii noii ordini politice. Ce mai conta o literă, comuniştii nu se împiedicau de flecuşteţe.
*
În ilegalitate, comuniştii se întâlneau în diverse case conspirative. „Cele mai penibile momente erau alea în care stăteam de şase, aşteptând ca Lucreţiu Pătrăşcanu s-o reguleze pe Constanţa Crăciun. Şedeam ca prostul la uşă până ce Lică îşi scutura pantalonii şi o ştergea din cuib pentru a se dedica luptei împotriva burghejilor”, îşi amintea cu umor un politruc de atunci.
– va urma-