• avocat
  • scriitor
  • publicist

Avocați și avocați...

„Termenele sunt ale mele !” îmi aruncă peste umăr, cu îmbulzeală de  sine, un coleg înainte de a începe procesul. Dacă ar fi singurul care gândește așa… Dar nu-i, sunt cu duiumul astfel de avocați, preocupați maladiv să-și exhibe excesul de narcisism în sala   de judecată pe seama și, adesea, în detrimentul nenorociților loviți de soartă pe care îi apără. Obsedați să-și împopoțoneze ego-ul pantagruelic cu fel de fel de năstrușnicii  cu urechi de măgăruș, inșii ăștia  evită, în cunoștință de cauză, să adauge că, dacă termenele sunt ale lor, soluția e a judecătorului, iar pușcăria a clientului. Or, pentru binele inculpatului se cuvine să-ți muști limba și să-ți temperezi pornirile trufașe, de superioritate intelectuală față de „onorabilul” stăpân discreționar peste destinul judiciar al celui pe care îl aperi. Altminteri, riști să câștigi un spor de câțiva ani la condamnarea ce se va pronunța. Nicăieri altundeva nu-s mai nimerite ca aici cuvintele scriitorului francez Céline, potrivit căruia „nu există vanitate inteligentă.”[1] Nu de puține ori i-am auzit pe judecătorii ieșiți la pensie destăinuindu-mi-se: „Știi, unor inculpați le dădeam pedepse mari din cauza avocaților lor, care ne făceau felurite șicane în cursul judecății.”

Așadar, de luat aminte și de reflectat o țâră la vorbele bukowskiene: „Bun, zi-mi ceva folositor. Să fii avocat ? Doctor ? Congresman ? Tot căcaturi sunt și astea. Ei au  senzația că nu-s de căcat, dar sunt. Sunt prinși într-un sistem din care nu pot să iasă. Și aproape nimeni nu e foarte bun la ce face. Dar nu contează, se află într-un  cocon sigur.”[2]

                                                          *

Este extrem de agitat și de unsuros, ar fi în stare de orice ca să scape din jujăul penal. Are ceva de gușter în mimică, în gesturi… Îl fixez cu stăpânită îngăduință, deși l-aș lua oleacă la refec. Aș avea și suficiente motive… L-a mituit pe un polițist, grăbit să-l înregistreze  audio și să-l denunțe, apoi și-a recunoscut, cu niscaiva regrete, fapta. Citesc atent  procesul-verbal de transcriere a convorbirii în litigiu, măiculiță, ce limbaj de interlop ! Și ce soluție ați dori să obțineți? îl întreb direct, curios să-i măsor caracterul. „De nevinovăție !” îmi răspunde fără să tresară. „Vă rog, ajutați-mă !” mă imploră viclean. Ați greșit, pentru ajutor mergeți la Crucea Roșie ori la organizațiile de caritate, îi  explic iritat la culme și insultat în inteligența-mi juridică. Mă cuprinde sila, așa că îl poftesc  la plimbare pe confratele  meu în ale  avocaturii prins la ananghie. Oare ce s-o petrece în mintea unor astfel de indivizi  în asemenea clipe de cumpănă ? Cum e posibil să-ți pierzi în așa hal luciditatea, limpezimea minții ? Avocatul propriei tale cauze… Zău că-i cumplit !

                                                           *

Îl ascult din obligație pe puberul paraclet, înfipt  la microfon cu un  vraf de hârtii. Lucrează la ditamai uzina de avocatură, cu sute de angajați. E corporatist, adică. Turuie ca un roboțel și nici nu clipește. Își  prezintă de-a valma ideile, multe fără vreo legătură cu actualul moment procesual. Alunec pe gânduri… Munca avocatului devenit un biet funcționar s-a industrializat ireversibil sub impactul firmelor transnaționale. Și-a pus cotiere și robotește până  la miezul nopții ca să strângă un maldăr de hârțoage și să i le vâre în față clientului, nu înainte de a porni ceasul care calculează minutele-onorariu… Cantitatea a înlocuit calitatea ! Îi privesc compătimitor pe avocații de stil nou, cărând în spinare rucsacul cu bastonul de… partener. Și cum mai seamănă între ei, juri că-s fabricați în serie !

                                                           *

Dacă ești într-o groapă, prima regulă e să nu sapi în continuare ! sună o zicală americană,  născocită, sigur, de cei pragmatici, cunoscători ai firii omenești. Cât adevăr în vorbele cu pricina ! Îndeosebi în afacerile judiciare penale. Căci, adesea, lopata și  hârlețul nu te ajută defel ca să scapi din strânsoare. Dimpotrivă, tot scoțând pământ din gaura ivită, neașteptat ori nu,  riști să te afunzi și mai tare. Iremediabil. Păi, drumul spre adâncul pâmântului n-are ieșire la lumină.

                                                           *

Hulitul „penal” și-a chemat apărătorii să pregătească dimpreună dezbaterile. Încăperea s-a umplut de specialiști în drept, fiecare având grijă să-l maseze cu limba în ureche pe cel care plătește muzica. Așa că omului i se susură în timpan doar ceea ce vrea să audă, niciun scenariu n-are final cu gratii. Pălăvrăgeala continuă în noapte, iar spectacolul are accente grotești, dezgustătoare, prin lingușeala asezonată cu lozincile vremii. Pronunțarea pică grabnic, un trăsnet, nu altceva! Opt ani închisoare ! „Noi cu pledoaria, el cu pușcăria”, se consolează avocații care-l amețiseră pe proaspătul încarcerat că achitarea va fi o bagatelă…

Și, ca să fiu sincer până la capăt, mărturisesc că detest din toată ființa conclavurile constituite întru apărarea unui justițiabil.  Pierdere de vreme și orgolii răscolite contra cost. Slugărnicie și falsitate…

                                                           *

Pășește hotărât la pupitru. Abia mai încape în ea însăși de atâta  închipuită importanță. Și își începe pledoaria… „Domnule Prezident, m-am adresat dumneavoastră cu această contestație, cerându-vă să dispuneți  ca procurorul să finalizeze într-un termen rezonabil urmărirea penală în cauză, care durează de cinci ani. Desigur, am observat că înaintea înfățișării de azi s-a emis o soluție de clasare, însă deontologia profesională mă obligă să-mi susțin demersul !” „Și ce să facem noi ?” o întrerupe cu eleganță președintele de complet. „Chiar nu  știu ce să vă răspund, dar deontologia profesională mă obligă să insist în contestație, oricum voi formula plângere împotriva ordonanței de clasare”, insistă domnișoara în robă cu bavetă albă  spre stupefacția asistenței.

Mda, avocații spun uneori lucruri trăsnite și zău că te simți stânjenit  atunci, martor la inepțiile cu ghiotura.


[1] Louis-Ferdinand Céline, Călătorie la capătul nopții

[2] Charles Bukowski, Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit  cu vasul

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

3 iunie, 2024

„Termenele sunt ale mele !” îmi aruncă peste umăr, cu îmbulzeală de sine, un coleg înainte de a începe

18 ianuarie, 2024

„Termenele sunt ale mele !” îmi aruncă peste umăr, cu îmbulzeală de sine, un coleg înainte de a începe

15 ianuarie, 2024

„Termenele sunt ale mele !” îmi aruncă peste umăr, cu îmbulzeală de sine, un coleg înainte de a începe

Articole similare

Statueta-oglindă
VIZUALIZARI
Despre corupți, altfel !
VIZUALIZARI
Despre frica judiciară
VIZUALIZARI
Înainte de pronunțare
VIZUALIZARI
Două temeiuri juridice pentru o achitare ?!
VIZUALIZARI
Justiția, ca joc de societate
VIZUALIZARI
Cazul Piedone
VIZUALIZARI
Avocați și avocați...
VIZUALIZARI