mircea_radu_iacoban

    Amândouă volumele totalizează peste 1000 de pagini (!); se intitulează „Basmul fotbalului românesc” şi le-au scris, în colaborare, Marian Nazat şi Marius Mitran. Mai degrabă s-ar cuveni să se intituleze „Cartea fotbalului românesc”, fiindcă alta asemănătoare, şi prin dimensiuni, şi prin patosul redactării, şi prin enorma cantitate de informaţii tezaurizată, până acum nu ştiu să se fi scris – şi nici nu trag nădejde să se mai scrie vreodată. Cititorul are senzaţia că răsfoieşte o adevărată Biblie a religiei fotbalului, ai căror credincioşi adepţi ar depăşi, numeric, orice alt cult de pe mapamond, şi care-şi are lista  ei de îngeri şi de sfinţi, dimpreună cu tabelul păcătoşilor duşi în ispită de cel rău şi căzuţi pradă parşivelor ispite lumeşti. Deşi-i scrisă cu rară participare afectivă, şi la o puţin obişnuită temperatură a emoţiei trăirilor directe, nu-i o carte exaltată; dimpotrivă, autorii nu-şi uită eroii ridicaţi pe soclu, ci, atunci când este cazul, nu ezită să procedeze la denudări amare, justificatoare ale posibilului refren „mingea te ridică, / mingea de coboară”. Desigur, dacă înşeli fotbalul. Pe Marius Mitran l-am citit ici-colo, îl ştiam şi bun cunoscător, şi împătimit de fotbal; nu-l bănuiam însă de atâta implicare şi pe avocatul Marian Nazat, care încă din copilărie îşi crease o relaţie specială cu „sportul rege”, cartea de faţă anunţând-o „vrafurile de hârtii umplute cu însemnări, cu clasamente şi meciuri, cu formaţii şi marcatori înşiruiţi frumos pe foile veline ani la rând… ce lecţii, ce teze? Caietele de şcoală îmi erau pline nu cu temele predate de profesori, ci nu numele fotbaliştilor români şi străini. Pasiune? Nu, viaţa pur şi simplu, fiindcă nimic nu e ca fotbalul”. Sigur, nu putem exclama, parafrazând, „dacă fotbal nu e, nimic nu e!”, însă rolul şi rangul dobândit de acest joc inocent inventat cândva de englezi copleşeşte interesul veacului, rămânând fără egal ca audienţă, impact sentimental altoit cu orgoliu naţional, efect financiar şi, de ce nu, accedere într-o mitologie care tinde să ia locul baladelor cu Făt-Frumos. Scriitoriceşte vorbind, procedeul utilizat de cei doi autori se aseamănă cu noutatea tehnică din cinematografie numită „colorized”. Sau, mai bine zis, „re-colorized”: imaginile alb-negru de altădată, procesate electronic, îşi recapătă culoarea iniţială. Poza pur şi simplu reînvie, primeşte o benefică infuzie de căldură şi, deşi-i derivată şi mediată, pare a căpăta un plus de autenticitate. Ecoul marilor meciuri de odinioară s-a stins de mult, de rămas au rămas doar statisticile întemeiate pe date şi cifre seci. Nimeni n-o să caute gazete italiene din 1930 pentru a citi despre incredibilul voiaj al Naţionalei României la cel dintâi Campionat Mondial; câte amănunte s-au putut culege din presa vremii le-au adunat, în cărţi destul de greu de găsit acum, câţiva autori consistent citaţi în „Basmul fotbalului”. Pornind de la mult-puţinele informaţii astfel recoltate, Nazat şi Mitran le „recolorizează”, transferându-le sentiment, incluzându-le chiar într-o ţesătură de basm – fiindcă săptămânile din voiajul traversării Atlanticului la bordul vasului „Conte Verde” chiar că-s de poveste! Basul Fiodor Șaliapin cânta împreună cu corul fotbaliştilor noştri „Pe cărare sub un brad”, din cauza grupului de maici aflat la bord, care (oroare!) nu concepeau să vadă băieţi în chiloţei jucând mingea pe punte, a trebuit să se renunţe la antrenamente, la bord se afla şi dl. Rimet, purtând cu el preţioasa Cupă, arbitrii şi unii dintre adversari erau şi ei pe-acolo… trei săptămâni de trai împreună – ai noştri călătorind ca nişte rubedenii scăpătate, la clasa a II-a (de fapt, a treia, fiindcă mai era şi clasa lux), viitorii adversari instalaţi mult mai onorabil… Fie că au participat direct la unele dintre meciurile comentate în carte, fie că le reconstituie adăugând ceea ce lipsea, culoarea sentimentului adică, autorii reînvie pagini uitate din istoria fotbalului, cu un aport consistent de informaţie inedită. Inclusiv demitizări: Domnul să-l odihnească pe recent dispărutul Balaci, dar, după cum reiese din carte, am plâns cu lacrimi prea fierbinţi un personaj de-a dreptul detestabil; n-am avut niciodată habar de întreaga realitate a mituirii arbitrilor, abia acum citim dosarele din marile procese penale ale fotbalului românesc, sumedenie de alte vechi… noutăţi le aflăm, în cvasi-integralitate, abia acum. O sugestie: la o viitoare ediţie poate ar merita inclus într-o astfel de „istorie majoră” a fotbalului naţional şi cel dintâi român care a jucat la Barcelona şi la Internazionale Milano (de altfel, şi component al lotului României), basarabeanul Simatoc (Șmotoc pe numele lui adevărat) marele uitat în toate rememorările de până acum. Nu pot încheia altfel decât felicitând autorii acestui frumos, instructiv şi pilduitor „basm” care, nădăjduim cu toţii, va trece până la urmă puntea suspinelor de la „am fost odată” la „suntem cineva” în fotbalul european.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Coltul-condeierului/2018-12-08/Basmul-fotbalului#ixzz5ZHIEl1j3
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook