• avocat
  • scriitor
  • publicist

Bilețelele de sub brad

MOTTO:

                                                 „Modul în care un om își acceptă destinul

                                                este mai important decât însuși destinul.”

                                                                      Wilhelm von Humboldt

         Nu știu cum, nu știu pe unde, Moș Crăciun a intrat în camera mea și mi-a lăsat sub brad două bilețele împăturite grijuliu și legate cu un fir roșu de lână. Ca odinioară,  la sorcovele încropite din nuielușe de măr și păr… Le-am descoperit în dimineața  Nașterii  lui Hristos, laolaltă cu alte daruri, dar până azi nu le-am desfăcut. Am așteptat ultima zi din an să le aflu taina, nu cumva să pășesc în 2019 nedezlegat de colindătorul viselor noastre de copii. Emoțiile mă podidiseră când le-am pipăit. Ce putea să-mi scrie bătrânul atât de generos? m-am întrebat curios și nerăbdător.

 Pe prima bucățică de hârtie am găsit un text din Ernest Hemingway și  avea legătură  cu îndeletnicirea  mea din urmă: „Scriitorul adevărat este un om singur. Și, pe măsură ce crește în ochii celorlalți, se cufundă tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absența ei. Pentru un scriitor adevărat, fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alții au dat greș. Dar să scrii literatură nu înseamnă doar să spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru că au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astăzi, suntem nevoiți să mergem mai departe decât am fi crezut vreodată că putem ajunge, să ieșim în larg, până când rămânem cu totul singuri.“

M-am afundat  și mai mult în mine, în jur nu mai era nimeni… Parcă aș vâsli în larg, parcă m-aș întoarce la țărm, parcă… Mai bine  citesc al doilea bilețel. E un fragment din Bel poema, creație a unui poet, eseist și muzicolog brazilian, Mario de Andrade[1]: „Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am experimentat până acum. Mă simt asemenea copilului care a câștigat un pachet de dulciuri: primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că au mai rămas puține, a început să le guste intens. Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins. Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut. Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se grăbește. Nu mai am multe dulciuri în pachet. Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși. În acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și onestitate. Este esențial faptul că face viața utilă. Vreau să mă înconjor de oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat greutățile mari ale vieții, cu atingeri dulci ale sufletului. Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da. Nu intenționez să pierd niciunul dintre celelalte deserturi. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum. Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea. Avem două vieți, iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una.”

Mai am numai o viață,  acum m-am limpezit și zău că mi-aș lua în barcă punga cu dulciuri… Și strig ca un apucat, să sperii vremelnicia: „Mi-e dor de dorul tău de mine!” Valurile s-au întețit, un pescăruș mi s-a așezat pe un umăr și mă ciugulește de-o ureche. Soarele se arată vag. Sau e luna? Cine mai știe ? De la o vârstă, ziua seamănă apăsător și deprimant cu noaptea. Aidoma și anii între ei, cu greu îi mai deosebești  unii de alții…

––––––––––––––

[1] A trăit între anii 1893-1945, fiind unul dintre  fondatorii modernismului brazilian.

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

5 decembrie, 2024

MOTTO: „Modul în care un om își acceptă

3 decembrie, 2024

MOTTO: „Modul în care un om își acceptă

2 decembrie, 2024

MOTTO: „Modul în care un om își acceptă

Articole similare

Valentina
VIZUALIZARI
Părelnice crâmpeie islăzene...
VIZUALIZARI
Sfârșit de toamnă la Islaz
VIZUALIZARI
Adio, Marius Bațu !
VIZUALIZARI
Îngândurări de toamnă
VIZUALIZARI
Minunata lume veche a Mărginimii Sibiului și noi
VIZUALIZARI
Captiv în lumea cărților...
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (ultima parte)
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (1)
VIZUALIZARI