Citesc cu evidentă curiozitate profesională ultima năzbâtie judiciară a procurorilor iacobini în războiul celor două roze carpatine. Ei bine, așa aflu că, în decembrie 2024, un detașament de diversioniști a încercat să răstoarne ordinea constituțională din România ! Desigur, în fruntea complotiștilor s-a cocoțat rusofilul Călin Georgescu, învingătorul de prisos al primului tur al alegerilor prezidențiale. Nervos tare, inamicul public nr.1 al puterii impostoare s-a întâlnit în „condiții de clandestinitate” (sic!) cu un „mercenar cu activitate în zone de conflict internațional” și s-a tocmit cu individul „să desfășoare, în data de 08.12.2024, în municipiul București, în contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului pașnic al acțiunilor de protest în manifestații caracterizate prin violență, strategia urmărind, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”. Pfu, să-ți stea inima în loc, vericule ! Oho, și n-a fost doar asta, complicele la tentativa de lovitură de stat s-a angajat, tot infracțional, bineînțeles, să transmită celorlalți „un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial manipulator, și adresarea unor îndemnuri vizând continuarea votului – în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul emisiunii Culisele statului paralel difuzată de postul de televiziune Realitatea Plus în seara zilei de 07 decembrie 2024”. Altceva mă roade – cine o fi născocit frazele tocmai citate, că nu seamănă pic cu limbajul juridic al redactorului ordonanței lecturate ?!
Chiar groasă rău, bibicilor, țara, bag seama, s-a găsit într-un pericol mortal, „politică revizionistă a inculpatului Georgescu Călin, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională”.
De aceea și înarmarea pe măsura diabolicului plan, cu pumnale, bricege, topoare și cozi de topoare, box-uri, două pistoale, spray-uri cu piper (ho, nu strănutați!), bastoane telescopice și materiale pirotehnice, adică ditamai arsenalul, căruia forțele de represiune ale statului nu i-ar fi rezistat un minut ! Grupul subversiv, alcătuit din… 21 de terminatori, împrăștiați strategic în … șapte autoturisme, a căzut la prima razie și tentativa a eșuat în regim de breaking-news… Ce grup, păcatele mele, căci în realitate era vorba de o… „formațiune organizată de tip paramilitar”, ce-și propusese să mobilizeze „un număr considerabil de persoane prin metode de influențare psihologică și incitare, în deplasarea coordonată, și în dotarea cu obiecte periculoase și echipamente specifice tacticii militare” ! Și cum naiba să nu îți dai seama că „teroriștii” au urmărit „schimbarea ordinii constituționale” ori „îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat” și „punerea în pericol a securității naționale ” ?
În cele din urmă, falnicul stat de drept de la București, consolidat în iarnă de soldățeii de plastilină de la Curtea Constituțională, a trebuit să înfrunte și asaltul informațiilor false colportate de soțul Cristelei, „materializate sub forma unor alegații privind intrarea României în războiul dintre Federația Rusă și Ucraina ca plan pentru împiedicarea instalării președintelui SUA, Donald Trump, și a lansat afirmații de natură a afecta încrederea populației în Ministerul Apărării Naționale și în mod colateral, apte să inducă teamă în rândul urmăritorilor din perspectiva posibilei implicări active a României în conflictul militar aflat în desfășurare, prin prisma conținutului informațional cu potențial manipulator, a contextului socio-politic în care acestea au fost diseminate și a intenției manifeste de a antrena o reacție colectivă amplă ca formă de presiune asupra mecanismelor constituționale, prin exploatarea nemulțumirii colective provocată în rândul unei societăți profund polarizate, acțiunile inculpatului punând în pericol securitatea națională”.
Slavă Domnului că niște plutonieri de la Rutieră au dejucat planul destabilizator și i-au prins pe uzurpatori la țanc, înainte să coboare din mașini și să atace brava jandarmerie cu cozile de topor și cu bricegele, ca în răscoala din 1907! Ce mai, ne-a trecut glonțul pe la urechi, ca lui Trump, deunăzi ! În consecință, grupul infracțional organizat merită o pedeapsă aspră și exemplară, astfel încât alții, asemenea lor, să nu mai poarte asupra-le briceag ori coadă de topor ! Iar procesul penal e musai să se judece în Piața Victoria și urgent, cu Alina Mungiu-Pippidi și Monica Macovei ca asesori populari ! Că, de, unde-i lege nu-i tocmeală, ordinea statală nu-i lucru de șagă ! „Haștagiști din toate județele, uniți-vă, și stârpiți-i pe dușmanii poporului userist ! Fără milă și fără remușcări !” Nu că sună pe măsura acuzației ?
Numai că îmi este teamă de istoria parșivă a nației mele, bogată, din nefericire, în erori judiciare comise la ordin politic, destule reparate tardiv, ce-i drept, însă reparate… Bunăoară, în 1997, Procurorul general al României a declarat recurs în anulare împotriva sentinței prin care, în 1950, fuseseră condamnați câțiva legionari, cu o motivare valabilă și astăzi pentru alde Călin Georgescu. În calea extraordinară de atac s-a susținut că „activitatea inculpaților, care s-a rezumat la câteva întâlniri sporadice, a constat în a semnala partidelor politice istorice, Regelui Mihai I, generalului Rădescu și statelor occidentale, în special Anglia și Statele Unite ale Americii, rezistența poporului român la instaurarea regimului comunist în țară.
Așa cum a precizat inculpatul Bujoiu Ioan, nu a existat o alianță sau înțelegere cu statele occidentale, ci doar contacte pentru că acestea să cunoască cu exactitate situația din țară. (…)
Informațiile aveau caracter general, nu constituiau secrete de stat și nu au fost deținute, cunoscute ori li s-au încredințat în virtutea calității de funcționari publici, situației, profesiei, însărcinări sau misiuni speciale, așa cum prevăd textele de lege invocate.
Pe de altă parte, inculpații au fost convinși de către Robert Shea, membru al Legației americane, de iminența izbucnirii unui conflict armat între statele occidentale și Uniunea Sovietică ca urmare a ultimatumului ce i se va da pentru a-și retrage trupele din țările est-europene”[1].
Într-o altă speță, în cea privindu-l pe George Manu (și el adept al Gărzii de Fier), Curtea Supremă de Justiție l-a achitat în 2000 „pentru săvârșirea infracțiunilor de complot în scopul distrugerii unității statului și răzvrătire. Prin această decizie a fost, practic, anulat procesul «sumanelor negre», numărul de achitări fiind, de astă-dată, extrem de mare. (…)
Acest context faptic evidențiază însă fără echivoc, împrejurarea că așa-zisa activitate infracțională a inculpaților, după cum sugerează chiar noțiunea de rezistență națională, nu era îndreptată împotriva unității, suveranității sau independenței țării – cum prevedea art. 184 din Codul penal anterior -, ci, dimpotrivă, era menită organizării apărării și rezistenței în situația agresiunii unui stat străin. (…)
Mai mult, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, nu a fost posibilă producerea vreunei probe din care să rezulte că inculpații au desfășurat acțiuni concrete de înarmare a unor grupuri de persoane sau de instigare la înarmare în vederea unui război civil, în sensul dispozițiilor art.210 din Codul penal anterior. (…)
Distinct de aceste aspecte, este de remarcat că planurile de acțiune întocmite pentru eventualitatea unui conflict extern în care ar fi fost antrenată și România, culegerea de informații privitoare la starea de spirit a populației și armatei, întâlnirile și discuțiile dintre inculpați, cât și dintre aceștia și lideri ai organizației Haiducii lui Avram Iancu, ori contactele cu persoane din anturajul diplomatic occidental, demonstrează nivelul conceptual la care a rămas activitatea inculpaților, astfel încât nu ar fi fost susceptibilă de încadrare nici în categoria actelor pregătitoare chiar dacă s-ar fi putut demonstra că scopul era unul antinațional și antistatal.
Decizia nr. 1/2000 a C.S.J. subliniază, la rândul ei, că «niciunul dintre cei 43 de inculpați condamnați pentru săvârșirea acestei infracțiuni (…) nu a urmărit, prin activitatea în care s-a implicat, asocierea în scopul de a distruge unitatea statului, fiecare dintre ei fiind, dimpotrivă, hotărât să lupte contra oricărei tendințe separatiste și pentru stabilitatea statului român»”[2].
În dosarul respectiv, întru lămurirea întregii situații, „la 28 martie 1938 (cu foarte puțin înaintea acțiunii disciplinare împotriva lui Manu), primul ministru (n.m. Armand Călinescu) nota în jurnalu-i personal, în urma unei audiențe avute la regele Carol II: «Propun acum urmărirea lui Codreanu pe tema ultragierii lui lorga. Eventual, arestarea celor ce s-ar solidariza»[3]. În timpul procesului intentat lui Corneliu Codreanu, același prim-ministru nota, în urma unei noi audiențe la rege: «Câteva reflecții pe marginea procesului. Ce a urmărit? Îndepărtarea lui Codreanu. Discreditarea lui. Ce am făcut? O campanie de presă prealabilă, care a reușit. Libertate la proces, pentru a nu crea legende. Când s-a observat tendința de schimbare a atmosferei, am introdus cenzura și am difuzat rechizitoriul. (…) Ce am constatat? Slăbiciunea personalului. Inexistent, cu toate instrucțiunile. A trebuit să fac eu într-o noapte rechizitoriul»”[4].
Brr, câtă similaritate între situația de atunci și cea de acum ! Și cum istoria se repetă, îmi este teamă ca rechizitoriul ce va viza „formațiunea paramilitară” georgesciană să nu fie scris, în sinergia antecedentelor, de premierul în persoană sau de către caraghiosul președinte. Mă liniștesc brusc, cei doi sunt departe de Armand Călinescu, foarte departe, ca nivel intelectual și cultural, și nu există riscul respectiv… În rest, este la fel ca în anii ’30, sau ’50, se pare !
Iată de ce, practica judiciară de ieri, invocată mai sus, va servi, cu siguranță, și insurgenților instigați de omnipotentul și omniprezentul Călin Georgescu… Altminteri, conștient că jurisprudența de azi este legea de mâine, mă ia cu fiori reci pe șira spinării !
[1] Silviu B. Moldovan, în Prefața la cartea lui Testis Dacicus (George Manu), În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupație rusească
[2] Silviu B. Moldovan, în Prefața la cartea lui Testis Dacicus (George Manu), În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupație rusească
[3] Armand Călinescu, Însemnări politice, 1916‑1939, ediție îngrijită și prefațată de Al. Gh. Savu, București, Editura Humanitas, 1990, p.388, citat de Silviu B. Moldovan, în Prefața la cartea lui Testis Dacicus (George Manu), În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupație rusească
[4] Armand Călinescu, Însemnări politice, 1916‑1939, ediție îngrijită și prefațată de Al. Gh. Savu, București, Editura Humanitas, 1990, p.392-393, citat de Silviu B. Moldovan, în Prefața la cartea lui Testis Dacicus (George Manu), În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupație rusească