• avocat
  • scriitor
  • publicist

Ciobul cu tămâie

Ciobul cu tămâie a fost întâia mea desprindere de glod, în jurul căreia mi-am migălit ani de-a rândul întregul univers. Căci, în vremea aceea, inocentă și infinită, satul tot îmi părea un ciob cu tămâie. Da, da, chiar așa! Un fund spart de oală de pământ, adică, folosit de ma’-marea pentru a săvârși o magie, aidoma unei ființe venite de altundeva, de pe tărâmuri inaccesibile nouă, ăstora neblagosloviți cu haruri divine. Alteori, îi ajungea un fragment de strachină ca să împlinească obiceiul de căpătâi al țăranilor din sud. O urmăream încremenit cum presăra în cea mai desăvârșită solemnitate niște bulgărași de tămâie și cum îi aprindea cu chibritul. Misticismul clipei era nepovestibil și nemărginit. Mă uitam uluit la cer și așteptam inevitabilul. Miracolul! O coborî El, oi urca eu?… Pfu, insuportabilă încordare! În jurul mesei primenite cu colaci și fel de fel de bunătăți stăteau smerite rudele mele cele mai apropiate, cu bunicul capul lui Dumnezeu. Se gătiseră cu straiele de duminica și tăceau. Doar focul se auzea torcând ori trosnind în soba cu plită, atât. Și o răsuflare grea, mustrătoare, pogorâtă din înalturile de necuprins altcumva. Bunica lua ciobul cu tămâie sfârâindă, bolborosea vorbe de ea știute (moștenite de la răposați) și îl învârtea deasupra prescurilor. Mi se părea că-i tocmai Maica Domnului ma’-marea și că Raiul nu-i o simplă născocire bisericească. Fumul se împrăștia amețitor prin ungherele tainice ale camerei sărăcăcioase, îmboldindu-mă la visări. Uneori, mă ridicam în văzduh și pluteam, priginit în aripile crescute din ciobul acela fermecat. Ce frumos se vedea Islazul de sus! Mai, mai să nu mă întorc. Dar mă întorceam, fiindcă ma’-marea își isprăvea ceremonia religioasă și ne împărțea colacii, însemnați cu crucea creștină. Bașca foamea, ațâțată de mireasma pâinii coapte. „Bogdaproste!” ziceam în șoaptă și mă închinam, imitându-i pe ai mei. Ne puneam pe mâncat, iar mama mamei își așeza ciobul pe pragul ușii de la coșare. Unde se înapoia ca să-l ia la nevoie, întru îndeplinirea ritualului originar, ba când tămâia morții, ba când tămâia viii, ba te miri când. Și mereu avea grijă să ne dea o icoană învechită ca să o pupăm. Îmi atingeam buzele tremurânde de lemnul înnegrit, pictat cu chipul Maicii Răstignitului și mă dumicam în felurite închipuiri. În afara ciobului cu tămâie și a icoanei strămoșești, în casa bunicilor nu găseai altceva de preț. Numai că obiectele acelea cu puteri misterioase mă purtau pe meleaguri de basm și nimic nu se compara cu inefabilul stării de zbor heruvimic. Habar n-am cum s-a întâmplat, însă m-am pomenit matur și ma’-marea s-a trezit tămâindu-l cu jale sfâșietoare pe tata-mare. Mai apoi, alte muieri au tămâiat-o cu lacrimi și bocete urlate pe ma’-marea și vraja s-a rupt definitiv, îngropându-l pe copilul dinlăuntru-mi, nepotul celor mai minunați bunici. Ciobul cu tămâie a dispărut fără urmă, ca și icoana făcătoare de minuni, înfiptă pe peretele mereu văruit de sărbători și împodobită cu busuioc. Arar, mă gâdilă pe la nas câte o adiere de rășină sfântă și abia atunci îmi dau seama cu adevărat că Raiul s-a risipit de-a pururea, asemenea fumului din ciobul cu tămâie…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

29 februarie, 2024

Ciobul cu tămâie a fost întâia mea desprindere de glod, în jurul căreia mi-am migălit ani de-a rândul întregul

15 februarie, 2024

Ciobul cu tămâie a fost întâia mea desprindere de glod, în jurul căreia mi-am migălit ani de-a rândul întregul

1 februarie, 2024

Ciobul cu tămâie a fost întâia mea desprindere de glod, în jurul căreia mi-am migălit ani de-a rândul întregul

Articole similare

Sebastian Papaiani, „o poezie a naturii”...
VIZUALIZARI
Cândva, în Grozăvești...
VIZUALIZARI
Momcilo Luburici, in memoriam
VIZUALIZARI
La moartea unicului Kaiser
VIZUALIZARI
Gândul meu de An Nou
VIZUALIZARI
Faceți loc să vină povestea !
VIZUALIZARI
Noaptea magică a celor trei „moși”
VIZUALIZARI
De Ignat, odată...
VIZUALIZARI