Trec prin dreptul Direcției Naționale Anticorupție la miez de zi și observ că nu-i țipenie de om  în preajmă.  Unde-i buluceala de altădată? mă întreb firesc și îmi continui drumul. Zâmbesc trist, îmboldit de o scenă moscovită, creionată cu iscusință de Mihail Bulgakov. Așadar, la ușa  Direcției Miliției Judiciare din Moscova e o coadă imensă și cei care așteaptă  pălăvrăgesc întruna:

          „- Ao-le-e-e-u şi aolică! Aicea-i de stat, nu glumă…

            – Poftim, şi-aici coadă.

            – Asta e, ce să-i faci ? Permiteţi-mi să vă-ntreb, sunteți cumva contabil?

            – A, nu, casier.

            – Şi aţi venit pentru arestare?

            – Păi cum altfel!?

            – Frumoasă faptă !Și pentru ce sumă, dacă mi-i îngăduit să aflu, aţi intrat la apă?

            – Pentru 300 de cervoneţei.

         – Asta-i un fleac, tinere. Un an, acolo. Dar să nu uităm că se va lua în  consideraţie căința sinceră a dumitale, şi-n afară de asta, sărbătoarea lui Octombrie-i colea, mâine-poimâine – și se mai reduce din pedeapsă. Așa încât, per ansamblu, ai să stai la răcoare vreo trei luni, după care ai să te-ntorci la adăpostul căminului, la căldurică.

        – Oare? Dumneavoastră pur şi simplu îmi redaţi liniștea. Că pe mine, vă spun drept, mă apucase disperarea. Nu mai departe decât aseară, mă duc la avocatul meu – și ce credeţi, mi-a băgat spaima-n oase, în toţi sperieţii m-a băgat, că potrivit articolului cutare, zice, sub doi ani cu regim sever nu scapi.

            – Tinere, toţi ăştia spun baliverne. Crede-l pe un om cu experiență. Dar dumneavoastră unde vă duceţi? Staţi la rând!

           – Lăsaţi-mă să intru, dragi cetăţeni. Eu am fituit bănișori publici ! Conştiinţa mea-i scrum…

            – Aici, taică, toți au conştiinţa scrum, nu numai dumneata.

           – Eu am băut un întreg stand dintr-alea de stat, de la magazinul Mosselprom, se-auzi boscorodind un glas profund de bas.

       – Eşti un tip descurcăreţ. Ai să vezi acuşi cum au să te-nfunde, biet rob al lui Dumnezeu.

            – Ete, na! Da’ dacă-s un ins incult? Da’ dacă-s un înapoiat? Da’ chestia aia legată de condiţiile sociale moştenite? Ei, ce-ai de zis? Da’ faptul că-s la prima condamnare? Da’ faptul că-s alcoolic?

            – Păi atunci cine naiba ţi-a dat dumitale, unui alcoolic sadea, băutură pe mână?

            – Le-am spus şi eu…

            – Dumneata ce doreşti?

            – Eu, cetățene miliţian, am mari mustrări de conștiință, mă chinuie remușcările…

            – Ian ascultă, ce te tot îmbulzeşti atâta, și pe mine mă chinuie…

            – Pardon, eu aştept aici de la zece dimineaţa ca să fiu arestat.

            – Spuneţi-mi pe scurt, familia, instituţia și prejudiciul cauzat, suma.

            – Pe mine mă cheamă Fioletov, Mișa. Cu mari mustrări de…

            – Cât e prejudiciul cauzat?

            – La Trustul Decoratorilor – două sute de cerveaci.

            – Sidorciuk, ia-l în primire pe cetăţeanul Fioletov.

            – Aş vrea, dacă se poate, să iau cu mine periuța de dinţi.

            – Luaţi-o. La dumneata cât e?

            –  Suntem şapte.

            – Întreaga familie?

            – Da, să trăiţi.

            – Şi cât aţi sustras?

            – Bani – două sutare, un palton vechi, un ceas, un sfeșnic.

            – Un lucru nu pricep, paltonul l-aţi sustras dintr-o instituţie de stat?

        – Da de unde ! Noi nu ne ocupăm de instituţiile statului. La noi e vorba de o familie particulară – Stempelman.

            – Dumneavoastră sunteţi familia Stempelman?

            – Nici pomeneală.

            – Și-atunci ce caută Stempelman în tărăşenia asta?

          – Păi caută, fincă noi l-am căsăpit. Vă raportez: suntem șapte persoane – nevastă-mea, cei cinci copilaşi ai noștri și bunica lor.

            – Sidorciuk, Mahrușin, luaţi urgent măsuri represive !

            – Da’ de ce, mă rog, să aibă dumnealui întâietate?

            – Cetăţeni, fiți, vă rog, rezonabili, ăsta-i un ucigaş.

            – Nu importă că-i ucigaș. Mare scofală ! Poate că eu am subminat o instituţie.

            – Ce se petrece aici este inadmisibil. Curat birocratism. Vom face plângere toţi în bloc.”[1]

Curat birocratism? Pe naiba, așa era ucazul în epoca postrevoluționară a sovietelor. Sinistru ! Ca și la noi, deunăzi, tot modă, belalie și impusă de afară, pe care destui o regretă și se roagă asiduu ca un incoruptibil să o reînvie cu dezlegare de la Înaltul Păpușar. Moda „câmpului tactic”, cu avocați în rol de ciocli și cu magistrați zeloși, gata să execute orice ordin primit de la Centrul de comandă. Acolo unde „Petrov” lucra cu sârg la mutilarea țării după chipu-i hâd. Pentru că acum, una dintre slugile-i turbulente să-i plângă pe umăr: „Trăim într-un moment… Băsescu a fost președintele și e politicianul cu cea mai inteligentă minte politică pe care l-a avut România, o minte limpede, clarviziune, competență, meritocrație.”[2] Să te crucești, nu alta! Cine se aseamănă,  se  adună, ticăloșii au întotdeauna frați de meritocrație

PS:   În amintirea vremurilor în care cine nu sărea încasa condamnare, onorabilii l-au vârât la Jilava și pe Cristian Popescu-Piedone, vinovat că la momentul tragic destinul electoral îl unsese primar. Din pragul carcerei, nefericitul și-a vărsat năduful, scena dâmbovițeană merită reprodusă: „Mă duc la închisoare cu demnitate, cu onoare și respect. Închisoarea e pentru oameni. Dacă justiția a considerat asta, ne supunem,  trăim pe pământ, nu în ceruri.(…)   Dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât  copiii, așa să îi ajute  Dumnezeu. (…) Plec din lumea asta de rahat. Mă duc singur… Trebuie să îi organizăm pe acolo, să zugrăvim, să facem una, alta. Să știți că închisorile sunt pentru  oameni. Vinovaţi, nevinovaţi, sunt pentru oameni. (…) M-au luat… NEVINOVAT. Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate! Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup şi în familie! M-au vânat pe unde m-au prins.(…) Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc.”

Știu eu, poate or mai fi judecători și la București în stare să repare discutabila hotărâre, așa cum s-au petrecut lucrurile și în cazul avocatului Robert Roșu. În definitiv, în astfel de dosare  dovedești  cu adevărat dacă ești magistrat, iar nu în cele banale, de serie, în care copiezi rechizitoriile partenerilor din Ministerul Public. Sau, vorba mereu actualului Napoleon Bonaparte, „sunt împrejurări critice, când interesele poporului cer condamnarea unui nevinovat”?


[1] Mihail Bulgakov, Scene moscovite (Coada cu mustrări de conștiință)

[2] Monica Macovei la B1 TV