• avocat
  • scriitor
  • publicist

Cu Nicolae Dan Fruntelată prin amintiri

MOTTO:

                                             „Mă prinde amintirea în vânătul ei  fum.”

                                                                                                  Ion Pillat

     S-a mai dus o vară  și încă n-am aflat unde se va ascunde  nestatornica până la anu`. Stau tolănit pe un tăpșan  îngălbenit de soare și mă joc cu norii de pe cerul calcinat, decolorat de arșiță. Desenez din bucățile acelea fumoase fel de fel de închipuiri și mă amăgesc că moartea nu mă va ajunge niciodată. Mă copleșesc aducerile aminte, totul vibrează în jur. Dunărea foșnește la o aruncătură de băț  și văzduhul se tulbură dintr-odată…

„Era sfârșit de august, trecuse Sfânta Maria, urlau greierii în viile din jurul  luncii, se pregătea un atac de grauri asupra primelor boabe de ceasla, de algerie, de gamă, mirosea aerul a ierburi ucise și a fructe care încep să fiarbă în  butoaie, era o vreme de risipire în amintire !”[1] Nicolae Dan Fruntelată s-a răsfirat  și el în paradisurile  de demult, însă ceva mai sus de Islaz, la Bălăcița, în Piemontul Olteniei, cum îi place scriitorului să-și alinte baștina mehedințeană.

Se aud voci precipitate și abrazive înspre gârlă. Câțiva pescari se  grăbesc să-și scoată din adâncurile line setcile puse de cu seară. Un altul își păzește undițele de trestie aruncate în apă și nădăjduiește să prindă niscaiva baboi și carași, de-o ciorbă măcar. Dincolo de dig, aproape de „Ruptoare”, două siluete cară pe umeri sapele tocite de eternitate. Le  privesc de la distanță și le însoțesc până la linia orizontului sângeriu…

„Armatele de țărani, robii pământurilor din sud, negricioși, colțuroși, cu o lucire albastră în ochi ca niște cuțite  pitulate în adânc, flămânzi de  multe ori, băutori de vin  roșu, iubitori de muieri tinere, degrabă trecători prin lume.”[2] Aidoma erau și islăzenii de altădată, iuți la mânie, fuduli și vrednici, dar rareori chivernisiți. Mai degrabă irositori, cu ei, cu viața, cu  ceilalți…

Îi petrec în gând pe toți dușii mei și ai celorlalți, întâlniți cândva  pe liniile prăfuite ale satului teleormănean. Mă pomenesc copil rătăcit între două linii nesigure  și simt o arsură în dreptul inimii. Coboară  seara, latră câinii în  depărtarea tot mai vineție. Sărmanii, sunt ținuți în lanț și își urlă dorul de libertate ! Un stol de grauri s-a aciuat într-un dud îmbătrânit și se ceartă cu o coțofană singuratică… O părere de lună alburie și ciuntă s-a ivit deasupra malului bulgăresc, neliniștitor și incert. Ce-o prevesti ?

          „Lume, lume dragă,

            Am văzut o mierlă neagră

            Cum cântă în asfințit

            De parcă aș fi murit…”[3]

Dar n-am răposat, sunt încă viu ! Un măgar slobozit mă linge prietenos pe mână. Are niște ochi mari și blânzi, mai umani decât ai semenilor  mei. „Pe nătărăi îi  recunoaștem după vorbe, pe măgar, după urechi !” Pe naiba, ochii sunt totul, vorbele mint adesea, în dosul lor se pregătesc cele mai mârșave atacuri, răzbunări, infamii…

Dau să plec, câmpul s-a umplut cu fantome, merg în șir, cu capetele plecate, și tac de-mi țiuie urechile. Încotro s-or duce ? Strig la ele, însă nu mă bagă în seamă. Încerc să le apuc de mâneci, de poalele țoalelor lungi și ponosite, dar degeaba, e cu neputință  să le alung ! Deodată, le aud bolborosind din ce în ce mai tare. Cuvintele nedeslușite reverberează straniu în aerul duhnind a nămol. Făpturile acelea ciudate, cu fețele ascunse sub basmale negre, mărșăluiesc prin trupul meu delabrat. Calcă adânc și fără fereală în carnea-mi râncedă și necicatrizată. Tocurile ascuțite ale botinelor scâlciate îmi pătrund adânc, mă căznesc să țip, dar, ca și în vis, sunetele rămân strangulate  undeva înlăuntrul meu.  Am sufletul ferfeniță, semn că „din amintirile noastre se hrănesc mereu mierlele negre ale neantului din noi.”[4]

Și uite așa m-am risipit în amintiri vreme de o clipă, cât o veșnicie, împreună cu Nicolae Dan Fruntelată, și el un nostalgic al sudului misterios, cutreierat de fantasme.

––––––––––––––

[1] Nicolae Dan Fruntelată, Dincolo de Botoșești-Paia, Editura Semne, 2017

[2] Idem

[3] Ion Bocșa, cântec popular

[4] Nicolae Dan Fruntelată, Dincolo de Botoșești-Paia

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

2 februarie, 2025

MOTTO: „Mă prinde amintirea în vânătul ei f

1 februarie, 2025

MOTTO: „Mă prinde amintirea în vânătul ei f

31 ianuarie, 2025

MOTTO: „Mă prinde amintirea în vânătul ei f

Articole similare

Imagini de pe drum
VIZUALIZARI
Breb
VIZUALIZARI
Ocna Șugatag, iarăși
VIZUALIZARI
Privatizare à la Islaz
VIZUALIZARI
La Islaz, „sub sat”
VIZUALIZARI
Mănăstirea Nicolae Valahu
VIZUALIZARI
Fata bolnavă de înger
VIZUALIZARI
Scrisoare de pe scară
VIZUALIZARI
Vine popa cu Crăciunul !...
VIZUALIZARI
Epava Costinești
VIZUALIZARI