Cutreier prin lunca dunăreană, tocmai inundată de apa fluviului revărsat. S-au umplut iarăși ruptoarea și vâltoarea, iar păsările călătoare s-au adunat în stoluri albe, printre nuferii galbeni. E atâta armonie în jur, încât nu m-aș mai întoarce printre oameni… Un pustnic în imensa câmpie, zău că nu sună rău! Dar nu rezist decât până seara ispitei ce-mi dăduse târcoale, așa că o iau agale înspre sat… Ce departe mi se pare acum orașul! Încă nu-i târziu ca să mă răzgândesc…
