Întâi și-ntâi a fost actul de danie din 5 iulie 1550 al voievodului Mircea al V-lea Ciobanul: „Din mila lui Dumnezeu, Io Mircea voievod și domnul a toată Ţara Ungro-Vlahiei, fiul marelui și prea bunului Radu Voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele slugilor domniei mele lui Manea cu fraţii săi şi cu fiii săi, şi lui Cernica cu fraţii săi şi fiii săi şi lui Cîrstea cu fiii săi cîţi Dumnezeu le va lăsa, ca să fie ocină în Crușov, în cîmpul de jos din Dijma lui Paico două funii şi iaraşi, să fie ocină din Dijma lui Urdea, dincolo pînă la hotarul Vişinei, trei funii.
Şi iar să fie ocină din Dijma cu Pietre, oricât se va alege de pretutindeni. Şi iar să le fie ocină în Brastavăţ două funii, în Redea o funie şi în Săliște trei funii.
Şi iarăși să le fie la Fîntînelele o funie și la Izlaz trei funii, fiindcă sînt aceste mai sus – zise ocine vechi și drepte ale mai sus scriselor slugi ale domniei mele încă din zilele bunicului domniei mele Vlad voievod Călugărul.
Și am văzut şi am citit domnia – mea și cartea lui Vlad voievod Călugărul că le sunt drepte averi, deci am întărit şi am înoit domnia mea cartea cea veche.”[1]
Mai apoi i-a urmat actul de danie din 9 iulie 1568 al ispravnicului Radu Logofăt: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Alexandru Voievod, dat-am domnia mea această poruncă şi a domniei mele lui Miroslav Logofăt și lui Gheorghe şi Niculai, ca să fie vornic cu această carte a domniei mele, să ţie toată partea lui Fîrtat din Drăgăsti şi de la Izlaz şi Cioroi şi din Momoteşti, şi toți ţiganii, câţi vor fi de la părinţii lui şi de la moșii lui Fîrtat, unde se vor afla în toată Ţara domniei mele şi nimenea împotriva cărţii domniei mele să nu stea, că oricare om ne va sta împotrivă, rău va păţi, pă porunca domniei mele.”[2]
Cam astfel începe istoria Islazului bunicilor mei materni, așezare a cărei denumire vine din substantivul comun de origine slavonă – svobod/slobod/liberă -, toponim primit „după data de 29 mai 1453, cînd pustanul, tinerelul în vîrstă de abia 21 de ani, Mohamed al II-lea (El Fatah Cuceritorul), capturînd şi cucerind Constantinopolul bizantin şi-a extins apoi influența militaro-politică la N de Rumelia și Dunăre peste pămînturile ancestrale ale Valahiei [Kara-Iflacului] şi Moldovei [Kara – Bogdanei], un aspect fonetic turcesc, devenind din «slobod», «izlaz – islaz» identic cu «slobozia», substantiv slavon la origine turcizat în «Islabuzia» deoarece otomanii nu puteau pronunța consoana «s» la început de cuvînt, adăugînd vocala «I».
Tot aşa precum în loc de «skander» [Alexandru] ei pronunță şi scriu «iskander» (Alexandria Egipteană devenind pentru uzul lor lingvistic – Iskanderum).
Și care «islaz» semnifică fie… «pajişti libere pentru pășunatul în devălmăşie» (islazuri comunale), fie … «aşezări umane, libere administrativ – funciar – economic» (moșneni, răzeşi). «Cel mai vestit islaz (adică loc defrișat) este Islazul din Romanați» conform Monografiei judeţului Romanați, Caracal, 1928, scrisă de Ștefan N. Ricman şi Paul Constant.”[3] Vasăzică, otomanii ne sunt nași pe vecie, dar și modelatori în ale civilizației, fiindcă ici-șa (vorba islăzenilor), în raiaua Turnu, ei ne-au stăpânit vreo 500 de ani, până la 1830…
În vremile și mai vechi, aflăm de la A.T. Laurian, „drumul Oltului” sau „drumul de piatră”, „reamenajat de romani după cucerirea Daciei (…) avea o lățime de 6,00 m şi consta dintr-un pat de pietriş gros de 0,50 m, a avut în secolele II – III un important rol strategic: «Aici la Izlazu începe drumul roman cel așternut cu piatră (șosehnit) care duce pe lîngă Olt la Recica…»[4], fapt ce explică refacerea lui în mai multe rînduri: o dată, la începutul secolului al III-lea de către Septimius Severus, asa cum o dovedesc stîlpii milliari descoperiţi la Băbiciu şi Gostavăţ, judetul Olt, iar a doua oară, în anul 236 e. n., în vremea lui Maximin Tracul, după cum o atestă stîlpu militar (bornă kilometrică) descoperit în localitatea Copăceni, judeţul Vîlcea. «(…) o adevărată hartă arheologică a județului Romanați. La miazăzi d’a lungul Dunării (… ) se află și Celei, Gîrcovul, Corabia şi în fine tîrgulețul Islazul în cotul vărsăturii Oltului, pe această sprînceană de dealuri; văd mari măguri înșirate în grupe (…) în trei punturi diferite, la Grojdibod, la Celei și la Islaz sunt şi urme de cetăţi unde se găsesc bani şi pietre scrise din timpul Uriașilor (… ). O altă cale şi mai bine însemnată pe ţărmul stîng al Oltului, apucă de la Islaz în sus spre Carpaţi (…) ș’apoi pasă (urcă) în sus din Romanați în Vîlcea»[5].”[6]
Ei bine, în satul acesta întins între Olt și Dunăre, pașoptiștii lui Nicolae Bălcescu s-au tocmit să aprindă flacăra revoluției, la 9 iunie 1848. Atunci, niște români curajoși au pus la cale răsturnarea ocârmuirii turco-ruse de la noi, mesajul codificat al declanșării mișcării eliberatoare fiind transmis de căpitanul Nicolae Pleșoianu preotului Popa Șapcă din Celei: „Părinte, ia-ți Crucea și Evanghelia și vino, că mireasa e gata !”[7]. Ajuns grabnic la locul măreței fapte, omul lu’ Dumnezeu a glăsuit după simțirea inimii sale arzătoare: „Dumnezeule al puterii și al dreptății, priveşte poporul tău îngenuncheat înaintea Evangheliei și a Crucii Tale. El nu vrea alta decît dreptatea ta; ascultă și binecuvîntează rugăciunea sa. Dă putere brațului său şi duşmanii tăi vor pieri. Vîră în sînul lui curajul, în inima sa încrederea și orînduiala în spiritul său…”[8] Lumea s-a înfierbântat, a dat foc Regulamentului Organic și Arhondologiei și a jurat dimpreună cu guvernul provizoriu tocmai format – Radu Șapcă, Ștefan Golescu, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru și Nicolae Pleșoianu – „să lucreze și să moară pentru regenerarea țării.” În cinstea eroilor din miercurea aceea de avânt românesc, pe fațada monumentului din buricul Islazului stau scrise cuvintele tragicului Nicolae Bălcescu: „Revoluția Romînă de la 1848 n-a fost un fenomen izolat, efemer, fără trecut și viitor. Cauzele ei se pierd în zilele veacurilor de trude, suferințe şi lucrare a poporului romîn asupra lui însăși.”[9] Iar Adrian Păunescu nu s-a lăsat mai prejos și i-a dedicat o poezie de neuitat:
„Intră Oltu-n Dunăre şi cîntă
La Islaz se retrezesc cei duși.
Împrejur e ca o stampă sfîntă,
Se agită zeci de măgăruși,
Intră Oltu-n Dunăre şi cîntă
Ca o vie spargere de uşi.
Pîlcuri de pădure neciteţe
Urcă în acest abecedar.
Şi s-a dat cu praf de bătrîneţe,
Cum se da în alte vremi cu var,
Pîlcuri de pădure neciteţe
Dintr-un ochi în celălalt răsar.
Hai să trecem podul de pontoane
E devreme, însă neamu-i treaz,
Iarba, în ediţii milioane,
Scrie proclamaţii la Islaz
Hai să trecem podul de pontoane
Să vedem ce sărbătoare-i azi.
Oltu-i spune Dunării de toate,
Cînd coboară din amonte-n ea
E retoric vîntul care bate
Se conjugă verbe în cişmea,
Oltu-i spune Dunării de toate,
Însumând şi lăcrimarea sa.
Trec ţărani cu feţe calcaroase,
Spre-a intra corect în schimbul-ntîi,
Grâul se întoarce şi-i miroase
Şi le-ar spune dureros «rămîi!»
Trec țărani cu feţe calcaroase,
Destinaţi ai altui căpătîi.
Spre Islaz, ediţii noi de iarbă
Duhul Proclamaţiei l-aduc,
Oltul ştie din vechimi să fiarbă
Nu mai este singur nici un cuc
Spre Islaz, ediţii noi de iarbă
În coperţi cu frunze mari de nuc.
Soarele răsare peste ţară
Şi cocoşul pe acoperiş
Urcă într-un cîntec clipa rară,
Oltul intră-n Dunăre pieptiş,
Soarele răsare peste ţară
Ochi deschis pe neam de ochi deschişi.”[10]
Mireasa în ie n-a stat prea mult gătită, fiind dezbrăcată și jupuită de vie (nu înainte de a fi violată sălbatic în grup) câteva luni mai târziu, la 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii din Capitală. Adică la doi pași de casa în care locuiesc din 1990 încoace, coincidență defel întâmplătoare, nu ? Așadar, involuntar, traseul meu în viață reface de fapt ciclul revoluționar pașoptist: de la Islaz la București. Câmpul Regenerațiunii și Dealul Spirii, bornele dintâi și de pe urmă ale unei jumătăți de islăzean slobod, strămutat de bunăvoie pe… Calea 13 Septembrie. Unde așteaptă zadarnic SMS-ul izbăvitor: „Mireasa e gata!”.
[1] Neațu C. Ion, Arc peste timp. Cronica Islazului
[2] Ibidem
[3] Octavian Toropu și Corneliu Tătulea, Sucidava Celei, citați de Neațu C. Ion în Arc peste timp. Cronica Islazului
[4] Augustus Treboniu Laurian, citat de Octavian Toropu și Corneliu Tătulea în Magazin istoric pentru Dacia și preluați în monografia Arc peste timp. Cronica Islazului
[5] Ibidem
[6] Octavian Toropu și Corneliu Tătulea, Sucidava Celei, citați de Neațu C. Ion în Arc peste timp. Cronica Islazului
[7] Neațu C. Ion în Arc peste timp. Cronica Islazului
[8] Neațu C. Ion în Arc peste timp. Cronica Islazului
[9] Neațu C. Ion în Arc peste timp. Cronica Islazului
[10] Adrian Păunescu, Dimineaţa la Islaz, poezie scrisă în luna iunie 1988 pe traseul Islaz – Bucureşti