Cândva, ajuns aici, părintelui Nerva Florea i s-a părut că își trăiește aievea visul arătat într-o noapte. „Tu vei ctitori o biserică!” îi poruncise Dumnezeu și de atunci clericul n-a mai avut liniște. Fiindcă sfântul lăcaș trebuia să fie la aceeași altitudine cu locul în care fusese răstignit Hristos. Colina din Ghelari a devenit, prin viziunea divină a preotului, „Golgota pădurenilor” și lucrarea a durat trei-patru decenii, începând din anii ’30. Catedrala, cea mai mare din mediul rural românesc, construită după regulile Bizanțului, este o minunăție arhitecturală, împodobită cu fresce religioase tulburătoare.
Lângă surata-i imensă, vechea bisericuță (ridicată în secolul al XVI-lea) pare o corăbioară a Celui-de-Sus, un refugiu al sufletelor căutătoare de smerenie și tihnă. Îi pășesc pragul și mi se pare că am intrat în raiul nepământean. O ceată de prichindei, frumoși ca niște îngeri, rostesc în cor Tatăl nostru, ajutați de o măicuță. N-am auzit niciodată o rugăciune mai dumnezeiască, vocile lor cristaline, de-o inocență serafică, m-au vindecat de toate bolile timpului. Căci nimeni nu scapă de beteșugurile veacului său, nimeni!
Cu inima reînflorită, i-am cerut binecuvântarea Măicuței Haritina și iarăși am simțit pogorându-se asupra mea o grație cerească.
