• avocat
  • scriitor
  • publicist

Iarna din noi...

Solstițiul de iarnă… E ca fluxul  oceanului. Acolo, apa se întoarce val-vârtej în vechea  matcă, aici, lumina înghite cu o lentoare  exasperantă întunericul îndărătnic. Totul, în viața asta, înseamnă, de fapt,  un du-te – vino continuu, Croce nu s-a înșelat. Altminteri, îmi displace cum nu vă închipuiți fundul dezgolit al oceanului – un  schelet întins la zvântat.

                                                          *

La mine, fiecare zi se naște dintr-un vis, pe care încerc ba să-l însuflețesc mai apoi,  ba să îl corectez, ba să îl uit  grabnic. Așa că, de  multe ori,  mă întreb cu toată îndreptățirea dacă  nu cumva și eu sunt propria-mi plăsmuire onirică. Mă simt aidoma școlarilor, cărora  profesorul le dă zilnic o temă pentru compunere, iar ei trebuie să-i găsească chipul, conturul, noima. Cu gândul ăsta m-am trezit în zorii aceștia strâmți și înnegurați de decembrie.

                                                          *

„Chiar nu vreți să intrați în Uniunea Scriitorilor?” mă iscodește  cineva. Îl lămuresc că îmi ajunge uniunea liber consimțită în care m-am băgat de bunăvoie  și  nesilit de nimeni în urmă cu aproape 40 de ani…

                                                          *

Nepoțica mea, Aria,  are azi primul ei spectacol ca balerină de lapte, fără poante, adică.Sala Rapsodia este plină de părinți  și bunici, atmosfera miroase a Crăciun. Actorul care însuflețește sindrofia se apropie cu microfonul  de o mogâldeață  îmbrăcată  ca o zână și îi pune întrebarea clasică: „Ce vrei să te faci când o să crești  mare?” „Vrăjitoare sau ceva”, răspunde instantaneu  micuța și publicul o aplaudă la scenă deschisă. Brusc, mă opresc din râs. Chiar,  adesea, copilițele, gingașe și inocente, de altfel,   se transformă în femei-vrăjtoare și să  te ții atunci ! Stranie metamorfoză ! Să fie de vină ursitoarele? Ori monștrii, brutele de bărbați cu care se însoțesc, în contra caracterelor ?

                                                          *

„Tataie, îți lipsește niște păr din cap !” se miră nepoțelul meu  și-mi arată locul cu degețelul său gracil. Zâmbesc știrb. În curând, voi fi asemenea pomilor desfrunziți. Hmm, nu-mi place deloc iarna  în care tocmai am intrat…

                                                          *

Este  deja un loc comun ca bătrânii să privească chiorâș  la  tineretul  ăsta zălud și inconștient care le  strică rânduielile,  făcându-le traiul un calvar… Ehe, când erau ei în  putere, lumea se înfățișa altcumva, desigur mai  normal, mai în firea lucrurilor,  bla-bla-bla… Nu  fiecare generație  privește astfel trecerea timpului ? Ba bine că nu ! Să fi fost lumea lor mai cumsecade? Deloc. Dar știți  cum stau lucrurile, când ești în plină alergare, îndeosebi în  sprint, nu vezi nimic în jur. Ai o singură preocupare – să ajungi la linia de sosire. Și înaintea celorlalți, dacă se poate.  Dacă  te-ai opri din  cursă, ai observa o sumedenie de defecte, de cacofonii  împrejur. Aidoma se întâmplă și în  viața omului. Cum ai pășit pe culoarul șaizeciștilor,  fie  te-ai tras la o parte, lăsându-i pe alții să  gonească spre undeva, fie ți-ai  domolit fuga, așa că începi să „simți enorm și să vezi monstruos”, ca să-l citez pe eternul  nenea Iancu.

                                                          *

Dimineață ostilă, țâfnoasă din pricini tulburi. Vântul șuieră  ca un apucat. Mă zgâiesc la copacii de pe stradă, zgribuliți și înfricoșați. Nu mai au o frunză pe  ramuri, sunt despuiați așijderea cadavrelor înainte de a fi spălate și  formolizate. Frunzarele de ieri au dispărut ca printr-o sumbră magie ! La fel îs rânduielile  și cu oamenii. Se trezesc într-o zi că au îngălbenit pur și simplu. Însă   nu-i  vorba despre orice zi, ci una în care se consumă o mică dramă personală. Sau mai mare. Și de-aci încolo își  așteaptă  sfârșitul…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

21 martie, 2024

Solstițiul de iarnă... E ca fluxul oceanului. Acolo, apa se întoarce val-vârtej în vechea matcă, aici, lumina

9 martie, 2024

Solstițiul de iarnă... E ca fluxul oceanului. Acolo, apa se întoarce val-vârtej în vechea matcă, aici, lumina

7 martie, 2024

Solstițiul de iarnă... E ca fluxul oceanului. Acolo, apa se întoarce val-vârtej în vechea matcă, aici, lumina

Articole similare

S-au întors berzele !
VIZUALIZARI
Dinu Săraru, la 85 de ani
VIZUALIZARI
Dinu Săraru, in memoriam
VIZUALIZARI
Atunci, la sfârșit de februarie...
VIZUALIZARI
Sebastian Papaiani, „o poezie a naturii”...
VIZUALIZARI
Cândva, în Grozăvești...
VIZUALIZARI
Momcilo Luburici, in memoriam
VIZUALIZARI
La moartea unicului Kaiser
VIZUALIZARI