În urmă cu șapte ani, tot în aceeași perioadă, începea calvarul mamei, care avea să dureze câteva luni, la capătul căruia m-am trezit orfan. Dintr-odată și pe neașteptate. Uneori mi se face așa de dor de mama încât m-aș mulțumi s-o mai văd în viață măcar ca în Săptămâna aia a Patimilor…
(Fragmentele sunt din cartea Jurnalul banalității, apărută în anul 2015 la Editura RAO.)
*
I-au administrat un calmant. Dimineaţă, că prea se văita de dureri. Pe seară se simţea mai bine. Are momente de luciditate, scurte şi răscolitoare. Îi privesc braţele. Pete maronii, roşii, vineţii, gălbui… toate culorile bolii. De la branulele fixate în pielea ei străvezie. A mâncat ciorbă, iar Bogdan i-a dat o banană. I-o fărâmiţa şi îi băga bucăţelele în gură, ca unui bebeluş. Ce zi e ? ne întreabă. Duminică, îi răspund. „Băi, frate, ce repede a trecut !” şi se miră. Ce o fi în mintea ei ? Oboseşte repede, opintindu-se să vorbească. Mă aplec s-o pup pe obraz. „Of, Doamne, Dumnezeule !” o aud sfâşiindu-mi sufletul. Îmi prinde palma şi mi-o sărută. „Of, Doamne, Dumnezeule !” atât e în stare să mai zică. Urmează Bogdan şi scena se repetă aidoma. E întuneric şi plouă. „Şi noaptea se lasă/ Murdară şi goală”1…
*
„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus; şi văzându-l, I s-au închinat, iar unii s-au îndoit.
Şi apropiindu-se Iisus, le-a grăit, zicând: «Datu-Mi- s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Şi, iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin»”2.
De ai atâta putere, Doamne, n-o lăsa pe mama să moară ! Patimile Lui s-au sfârşit, nu şi ale mele…
*
Telefonul zbârnâie. Primesc fel de fel de urări în prag de Înviere. Le răspund sec. De unde să ştie ei drama prin care trec ! Sărbători fericite ! sună insultător…
–––––––––––
1 George Bacovia
2 Sfânta Evanghelie după Matei