În urmă cu șapte ani, tot în aceeași perioadă, începea calvarul mamei, care avea să dureze câteva luni, la capătul căruia m-am trezit orfan. Dintr-odată și pe neașteptate. Uneori mi se face așa de dor de mama încât m-aș mulțumi s-o mai văd în viață măcar ca în Săptămâna aia a Patimilor…
(Fragmentele sunt din cartea Jurnalul banalității, apărută în anul 2015 la Editura RAO.)
*
Mă concentrez greu, nu-i uşor deloc să pledez în faţa judecătorilor, când ştiu că mama pătimeşte pe un pat de spital. Uneori am senzaţia că trăiesc viaţa altuia şi că nu-mi mai aparţin. Alerg năuc dintr-o parte în alta, cu gândul aiurea. Sunt la bară, vorbesc, îmi adun forţele să fiu cât mai convingător. Deodată, mama îmi apare în minte, şubrezită şi învinsă. Tac fracţiuni de secundă, completul se holbează la mine. Le-aş spune şi lor durerea mea, dar nu se cade, aş şifona solemnitatea şedinţei de judecată…
*
Ajung la arest, un client vrea să vorbim înainte de proces. N-am mâncat nimic toată ziua. E ora 17 şi trebuie să merg şi la clinică. Sunt iritat, totul îmi pare un mizilic pe lângă drama mea. Arestarea este un fleac pe lângă moarte. Dar cum să-i zic aşa ceva clientului meu !? El mă simte. Îi împărtăşesc durerea, însă nu-l mişcă defel. Îl interesează să-şi recapete grabnic libertatea pierdută temporar. Cum să-l contrazic ? are dreptate, libertatea lui este cel mai important lucru din lume acum. Şi nu sunt în stare să-l încurajez, să-i fac mai suportabilă detenţia. Din nefericire, eu sunt cel care are nevoie de susţinere, însă avocatului îi este interzis să ceară o pauză pentru a-şi obloji rănile.
*
Zâmbeşte amar. Irina îşi aşază capul pe pieptul ei şi rămâne aşa. Mama o mângâie pe păr cu o mână. Cu cealaltă îl ţine strâns pe Bogdan. Mi se umezesc ochii. Fiică-mea se ridică şi pleacă spre fereastră. Mama îi face semn să se întoarcă şi să-şi pună capul ca mai înainte. Tabloul îţi rupe inima ! Bunica şi nepoţii ei dragi, la cumpăna dintre viaţă şi moarte. Trecutul şi viitorul. „Of, ce întuneric e !” o aud şi mă gândesc fără să vreau la Goethe. Se întunecase şi la el în cele din urmă şi de aceea a cerut lumină, cât mai multă lumină (Licht mehr licht). Simt cum se înnoptează în jur şi mă strânge frigul.
*
Doamne, dă-mi un semn că exişti, că mai pot spera la însănătoşirea mamei ! Nu mă lăsa singur acum, te implor ! Şi Atotputernicul se milostiveşte de mine şi-mi trimite Bolero-ul lui Ravel. Pe înserate, când aşteptam cu îngrijorare o altă noapte de zbucium. Mă destind dintr-odată şi privesc altcumva ziua de mâine. După atâtea veşti cutremurătoare, muzica aceea divină şi vestitoare de bucurie mă face să privesc altfel Vinerea Mare.
*
Cina cea de Taină. „Nu vă voi lăsa orfani”1, îi asigură Iisus pe ucenici. „Întristat de moarte Îmi este sufletul. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”2, le mai cere El, însă toate se vor fi împlinit potrivit Scripturii.
Nu mă lăsa orfan, Dumnezeule, nu mă osândi să-mi priveghez mama !
––––––––––––
1Sfânta Evanghelie după Ioan
2Sfânta Evanghelie după Matei