Mi-a fost coleg de bancă în clasele VI-VIII, la Turnu Măgurele, în „Catanga”. Eram născuți în aceeași zi și lună, doar anul ne separa. Un tip special, onest și curat sufletește, inteligent și cu un simț al humorului aparte. De la el am primit colecția revistei Sport cu fotografii de la World Cup’ 66, care îmi lipseau din album. Ehe, vreo doi ani m-am rugat de el, dar insistența mea fanatică a meritat. Prin ianuarie, Fane s-a stins la Sibiu, în spital, răpus de virusul nemernic, iar fiica lui l-a înmormântat la doi pași de casa ei. Cum îmi promisesem mie însumi, însă și îndoliatei copile, că o să trec pe la cimitir, mi-am făcut drum într-acolo deunăzi și i-am adus lumină celui ce m-a învrednicit cu o camaraderie de toată isprava. Toamna asta întreagă și pastelată s-a strâns parcă în candela ce pâlpâie lângă crucea însuflețită de zâmbetul inconfundabil al vremelnicului Ștefan Vădineanu…
Dumnezeu să te odihnească în cea mai adâncă pace, om minunat !