„Se lasă-o sară limpede și bună,/ Alunecând pe vârful de copaci”(1) aici, „La Stână”, în Poiana Mărului. Focul arde molcom, iar mesele sunt pline cu bucate apetisante și cu licori înmiresmate. Sub o umbrelă pătrățoasă și încăpătoare, șase bărbați falnici, îmbrăcați în portul popular al zonei: Pavel Ilincăi, Nicolae Crețu (zis „Puiu”), Grigore Gafencu, Tudorel Buta, Nicu Apostol și Ștefănoaia Vasile. Laolaltă se numesc „Plăieșii din Mălini” și cântă de-ți frig inima – adânc, săltăreț, tânguitor, răscolitor… Muzica populară și cea cultă sună ca niciunde altundeva, căci nemaiîntâlnita devălmășie a flautului cu chitara, naiul, cavalul și toba mă poartă în vremuri arhaice, pe care nu credeam că am să le pipăi vreodată. Cântecul Catrinei – nerecomandat pudibonzilor ! – ne luminează chipurile mângâiate de degetele diafane ale unei luni rotunde și misterioase. Pavel Ilincăi este pretutindeni, grijuliu să nu falseze careva, cântă, recită, dansează, ce mai om, Dumnezeule ! Are o memorie fabuloasă, pe măsura sufletului nemărginit cât zarea smălțuită cu stele clipocitoare, un păstrător al tradițiilor bucovinene, al românismului sfânt și curat ca lacrima cristică. Iubesc până la plăsele România aceasta de basm și mă rog ca Ea să nu piară, altminteri vom pieri cu toții! Dacă aș avea niște puteri supranaturale, aș cerne nemurirea peste creștetele acestor plăieși de ispravă și le-aș cere să nu se oprească din cântat niciodată. Deși un amic de lângă mine îmi spune că imaginea tarafului îi amintește de scena din filmul Titanic, cu orchestra care nu-și abandonează instrumentele, deși pachebotul se scufunda… Oricum, nu-mi dau seama dacă e vis sau realitate…

„Bună dimineaţa, munţilor. Dormisem
Un somn greu,dar iată, iar vă pot privi,
Bună dimineața, codrilor de tisă,
Bună dimineața, proaspeţi zori de zi.”(2)

–––––––––––––

(1) Nicolae Labiș

(2) Nicolae Labiș,  Omul care pleacă din birou