• avocat
  • scriitor
  • publicist

Miracolul semănatului

     Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur – culorile, mirosurile, sunetele… Nimic nu mai era ce fusese. Ce mai vrăjitorie ! îmi repetam întruna, uimit de prefacerile naturii. Mirări de copil, candide, inocente, irepetabile… Mă înfășuram cu întrebările cărora nu le găsisem încă răspunsurile și cutreieram prin copilărie, grăbit să-i aflu misterele  și nemărginirile  Primăvara  năvălise  dintr-odată și pământul, zvântat de vânturile șuierătoare, scâncea. Când mai subțire, când mai gros, după cum i se năzărea. Alteori, îl auzeam șoptind vorbe neînțelese. Degeaba îmi lipeam urechea de buzele lui zbicite, nu deslușeam decât un muget înfundat. Huruitul venea de departe, de foarte departe, de parcă o cireadă de tauri se încura prin preriile adâncurilor necuprinse. Din loc în loc i se încrețise  pielea nămoloasă, pe unde zăcuseră niscaiva băltoace deunăzi. Cerul  băuse  cu sete apa și rămăsese doar aburul căldicel și sălciu. Îl luam în căușul palmelor și mi-l băgam în sân, îmi plăcea al naibii de mult senzația aia gâdilicioasă. În alte locuri se căscaseră niște crăpături atât de negre și de înfricoșătoare încât mă rugam dârdâind  să nu iasă din hăul fioros balaurii cei sângeroși. M-ar fi sfâșiat cu  miile lor de guri, de dinți, de fălci ! Și o rupeam la fugă, fără să mă uit în urmă. Cădeam lat pe un gorgan din câmp, înconjurat de gărgărițe și greieri. Uneori și de berze sau de cuci. Le spuneam printre gâfâieli pățania, iar vietățile acelea, cu care mă înfrățisem în noaptea de Sânziene, mă mângâiau și mă alungau din sughițurile  spaimei. De n-ar fi fost ele, cine știe  ce s-ar fi ales de mine!

Odată, o bufniță încărunțită  de vârstă, m-a tras deoparte și mi-a  zis că trebuie să învăț taina rodului pământului. „Ce  om e ăla care n-a pus în brazdă o sămânță, una singură ? Semănător și secerător deopotrivă, omul n-are altă cale de împlinire! Acolo să-ți cauți destinul, restul e irosire, ratare !” Până să mă dumiresc, înaripata a și zburat peste oboarele învecinate și dusu-s-a. Nu s-a mai întors niciodată, poate că nu i-a plăcut moaca mea, habar n-am ce i-a cășunat  să-și ia astfel tălpășița. Vreo câteva nopți m-am frământat în van, încercând  să pricep ciudatele vorbe ale păsării plămădite din întuneric. Într-o dimineață, i-am cerut bunicii un pumn de boabe de fasole și de porumb. Ma’-marea mi-a făcut voia, fără să bănuiască gândul ce-mi încolțise în mintea zburdalnică. Am luat o săpăligă și am scărmănat o postață cât mine de mică, chiar lângă poartă. Aromele  pământului se ridicau amețitor și era gata, gata să leșin. M-am ținut tare, am fărâmițat  glodurile  și apoi am aranjat câte un culcuș  pentru fiecare bob. Le-am învelit cu plapuma de cernoziom și le-am sărutat pe obraji, urându-le  noapte bună. Zi de zi treceam prin dreptul răzorului, îmboldit  de miracolul ce se pregătea  la o adâncime de câțiva centimetri. Doamne, și ce miracol!  Să fi fost pe la nămiaz. Cânta o mierlă în dudul dinspre  drum, iar un câine schelălăia  de dor. Mă oprisem să-mi cercetez grădinița. Din pământul reavăn dăduse un  firicel verde-alburiu,  părea un viermișor ce-și scosese capul  la lumină. A doua zi, alți viermișori împestrițaseră stratul răvășit de minunea  prorocită  de bufniță. Aproape că nu mai plecam  din paradisul vegetal ce  creștea și se înălța pe nesimțite. Semințele îngropate se transformaseră în zâne și roua le picura mărgelușe cristaline pe rochițele translucide. N-am dezvăluit-o nimănui vreodată,  nicicând nu m-am scăldat într-o fericire mai deplină  ca în anotimpul de  care vă povestesc, anotimpul primului meu semănat   ! Și de atunci tot arunc  fel de fel de semințe în ogoarele ce mi se aștern sub pași, nădăjduind  să le secer la ceasul recoltei, să le  pregătesc iar și  iar,  înviere și iar înviere… De nu s-ar fi nimerit bufnița să mă  povățuiască odinioară, mă tem c-aș fi eșuat pe un  izlaz sterp, cotropit de  pălămidă și mărăcini.

Vă las, mă grăbesc să azvârl în răzorul de celuloză o sămânță  de cuvinte.

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

5 decembrie, 2024

Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur -

3 decembrie, 2024

Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur -

2 decembrie, 2024

Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur -

Articole similare

Valentina
VIZUALIZARI
Părelnice crâmpeie islăzene...
VIZUALIZARI
Sfârșit de toamnă la Islaz
VIZUALIZARI
Adio, Marius Bațu !
VIZUALIZARI
Îngândurări de toamnă
VIZUALIZARI
Minunata lume veche a Mărginimii Sibiului și noi
VIZUALIZARI
Captiv în lumea cărților...
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (ultima parte)
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (1)
VIZUALIZARI