„Nicio șoaptă nu mai umblă,
Oamenii strâng, rând pe rând,
Toate stelele din geamuri
Și pun lacăte la gând,
Oltul singur mai aleargă
Spre Islaz, spre unde-o ia,
Unde Dunărea-l așteaptă
Apele să i le bea”.
Nimeni nu cântă mai tulburător și mai înalt decât Ion Popa, din Izbiceni, versurile acestea scrise de Virgil Carianopol. Oltul la Izbiceni, așa se numește „mărgăritarul” rapsodului oltean, din al cărui miez sonor mă înfrupt mereu, ori de câte ori mi se face dor de Islaz. Dar niciodată nu răsună ca la vărsarea râului în Dunăre, lângă Chichinete, tărâmul meu de vrajă…
