Eram la Procuratura Municipiului București, în 1992, împlinisem doi ani de când venisem de la Turnu Măgurele. Am fost chemat la cabinetul Procurorului general adjunct de la acea vreme, Nicolae Cochinescu. Până atunci nu mai pășisem într-un birou atât de important, așa că nu mă simțeam deloc în largul meu. După o discuție de vreo jumătate de oră, al doilea om în ierarhia Ministerului Public a scos din sertar un dosar și mi l-a înmânat. Întâmplarea am povestit-o pe larg în Jurnalul banalității.
La finalul anchetei, cu o repriză de prelungiri1, am dispus o soluție de netrimitere în judecată a ziariștior Ion Cristoiu și Sorin Roșca Stănescu, ordonanța din 9 noiembrie 1992 am publicat-o alaltăieri. După câteva zile, țineam prima pagină a Evenimentului zilei. „Omul care sfințește locul”…
1După infirmarea primei soluții