• avocat
  • scriitor
  • publicist

Pacea, ca „apogeu al puterii imperiale”

Îmi este tot mai clar că „totul tinde spre catastrofă și colaps… Un val de nebunie a cuprins mințile creștinătății…”[1] și departe suntem de a fi „cioplit din muntele disperării un monument al speranței.”[2] Taberele vrăjmașe par să se pregătească  pentru o confruntare militară, deși, o știm de la generalul Douglas MacArthur, războiul „a devenit inutil ca mijloc de reglementare a disputelor internaționale”[3]. Acum,  aproape de „amurgul stins al vieții”[4] mele, îmi dau seama că fostul guvernator de facto al Japoniei postbelice (până în 1949) s-a aflat într-o  regretabilă eroare de apreciere. Altminteri, puterile  dominante ale lumii n-ar întârzia atâta  și s-ar  împăca, reinstaurând  părelnica liniște planetară.  În „sumbrul și lamentabilul inventar al fărădelegilor  omenești”[5]  nu mai e nevoie,  zău, de un alt măcel global, ne ajung cele săvârșite în veacurile dindărăt! Numai că „dușmanii ereditari”  născuți din „Războiul Rece” nu și-au încheiat socotelile pe cale pașnică în 1991 și  vor acum să arunce în aer întregul glob pământesc, îmboldiți de vechile rivalități. De nu mă credeți, luați aminte la vorbele răzbunătorului Vladimir Vladimirovici Putin, rostite  prin 2014 la celebrarea anexării Crimeei: „Ca într-o oglindă, situația din Ucraina reflectă ceea ce se întâmplă și  ceea ce s-a întâmplat în lume pe parcursul ultimelor decenii. După dizolvarea bipolarităţii pe planetă, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaționale fundamentale nu devin mai puternice; dimpotrivă, în multe cazuri, se degradează, din păcate. Partenerii noștri occidentali, conduși de Statele Unite ale Americii, preferă să nu se ghideze după legislația internaţională în strategiile lor practice, ci după regula armelor de foc. Au ajuns să creadă în exclusivitatea şi excepţionalitatea lor, convinşi că ei pot decide destinele lumii, că doar ei pot avea întotdeauna dreptate. Acţionează după bunul lor plac: ba ici, ba colo, folosesc forța împotriva unor state suverane, făuresc coaliţii bazate pe principiul «cine nu e cu noi e împotriva noastră». Pentru a da legitimitate acestei agresiuni, tot ei impun cu forța organizaţiilor internaţionale să dea rezoluţiile necesare, iar, dacă din diferite motive această tactică nu funcţionează, pur și simplu ignoră Consiliul de Securitate al ONU şi Naţiunile Unite, cu totul.

…Pe scurt, avem toate motivele să presupunem că scandaloasa politică de izolare, aplicată în secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și al XX-lea, continuă şi astăzi. Ei încearcă permanent să ne ostracizeze într-un colț, fiindcă avem o politică independentă, fiindcă o menţinem și fiindcă spunem lucrurilor pe nume şi nu ne pretăm la ipocrizii. Însă există o limită pentru toate. Iar, cu  Ucraina, partenerii noştri occidentali au întrecut măsura.”[6] Înaintea actualului țar de la Moscova, Aleksandr Isalevici Soljenițîn , o conștiință   exemplară  a secolului  trecut,  nu se sfia să spună: „Am avut prilejul să răspund deja naționaliștilor ucraineni  emigranți care susțin sus și tare  în America: «Comunismul este un mit, lumea întreagă vor s-o cucerească nu comuniștii, ci rușii». (Așa și este  consemnată  de 30 de ani în legea  Senatului american, că «rușii au cucerit deja China și Tibetul».)”[7] Citesc, recitesc elocventele fragmente și brusc îmi răsare din memorie același Douglas MacArthur cu vorbele-i profetice: „Orice conciliere nu face decât  să genereze un nou război, și mai sângeros”[8]… Cumplit blestem aruncat posterității.

Și totuși, ce-i împiedică pe beligeranții „operațiunii militare speciale”  din Ucraina să ordone întoarcerea tancurilor în cazărmi ? Caut să-mi explic,  caut să pricep gesturile, cuvintele  spuse și tăcerile sugestive ale protagoniștilor, doar, doar deslușesc rostul lunilor astea de confruntare militară pravoslavnică… Prin martie  2022  scriam că agresorii ruși nu aveau de ce să-și dorească un „război blitzkrieg[9] și nu m-am înșelat, se pare. Din nefericire, nici ceilalți  nu au gândit altcumva, fiecare combatant calculându-și cu minuțiozitate rece pașii și perspectivele pe termen lung, semn al acelei pernicioase „înțepeniri sucitoare de minte”[10]. Nicio noutate în peisajul istoric și așa plin de gropi comune, un exemplu mereu actual constituindu-l Iosif Stalin, cu alocuțiunea rostită la 19 august 1939 în Biroul Politic. Atunci, viitorul „Tătuc al popoarelor” a făcut „un exercițiu de  dură Realpolitik,  prin analizarea scenariilor  posibile”[11] în  cazul semnării pactului cu naziștii:  „În cazul înfrângerii ei, se va produce, inevitabil, o sovietizare a Germaniei  şi se va crea un guvern comunist. Nu trebuie să uităm că o Germanie sovietizată ar aduce cu sine un mare pericol, dacă această sovietizare este rezultatul unei înfrângeri germane într-un război tranzitoriu. Anglia și Franţa vor fi încă suficient de puternice încât să cucerească Berlinul și să distrugă o Germanie sovietică. Noi nu am avea capacitatea să le fim de un ajutor real tovarășilor noștri bolşevici din Germania.

Prin urmare, țelul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai  mult timp cu putinţă, astfel încât Anglia şi Franţa să ajungă într-atât de vlăguite și epuizate, încât să nu mai fie în măsură să culce la pământ o Germanie sovietizată.

Poziţia noastră este aceasta. Menţinând neutralitatea şi așteptând momentul potrivit, URSS va ajuta momentan Germania din punct de vedere economic și îi va furniza provizii şi materii prime. Este de la sine înțeles că asistența noastră nu trebuie să depășească o anumită limită; nu trebuie să le trimtem prea mult, ca nu cumva astfel să slăbim economia noastră sau puterea armatei noastre.

În acelaşi timp, trebuie să ducem o propagandă comunistă activă în blocul  anglo-francez, şi mai ales în Franţa. Trebuie să ne așteptăm ca în acea țară, în vremuri de război, partidul să fie nevoit să renunțe la mijloacele legale de luptă și să treacă în ilegalitate. Ştim că munca lor va cere mari sacrificii, dar tovarășii noștri francezi nu vor şovăi. Prima lor sarcină va fi să compromită şi să demoralizeze armata și poliția. Dacă această muncă pregătitoare este îndeplinită cum se cuvine, siguranța Germaniei sovietice va fi garantată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței.

Pentru înfăptuirea acestor planuri este esenţial ca războiul să continue cât mai mult timp posibil, iar toate forţele, pe care le avem disponibile în Europa Occidentală și în Balcani, trebuie să fie direcționate spre acest scop. Să analizăm acum a doua posibilitate, o victorie a Germaniei. Unii cred că acest lucru ar însemna pentru noi o mare primejdie. Există o parte de adevăr în această opinie, însă ar fi o greșeală să considerăm că primejdia respectivă ar fi atât de apropiată sau atât de mare pe cât s-a spus. Dacă s-ar întâmpla ca Germania să fie victorioasă, ar ieși din război prea slăbită, pentru a putea începe un război cu URSS, mai devreme de cel puţin un deceniu.  Va fi nevoită să realizeze ocuparea Franţei și a Angliei, şi în același timp să se refacă militar și economic.

În plus, o Germanie victorioasă va avea vaste colonii; exploatarea acestora și adaptarea lor la metodele germane vor preocupa, la rândul lor, Germania timp de câteva decenii.

În mod evident, această Germanie va fi prea ocupată în altă parte pentru a se întoarce împotriva noastră. Mai există un lucru care ne va consolida securitatea. Într-o Franţă cucerită, Partidul Comunist Francez va fi întotdeauna foarte puternic. O revoluţie comunistă va izbucni inevitabil, iar noi vom putea să profităm de situaţie, venind în ajutorul Franţei şi făcând din ea un aliat al nostru. Mai mult, toate naţiunile care ar cădea sub «protecţia» unei Germanii victorioase vor deveni aliatele noastre. Acest lucru ne oferă un larg câmp de acţiune pentru iniţierea revoluției mondiale.”[12]

Cât cinism, Dumnezeule Atotputernic!… Vasăzică, nimic nu contează în  fața intereselor economice, de putere, în general… Scopul scuză mijloacele, ce dacă  trimiți la abator  milioane de vieți omenești… În definitiv,  pacea  nu-i altceva decât „apogeul  puterii imperiale”[13].  Un armistițiu pe care  nu-l poți încheia, ca biruitor,  oricând,  oriunde, oricum și cu oricine, întrucât  o astfel de înțelegere trebuie  să-ți aducă un profit maxim. Iar celuilalt, învinsului,  ponoase cu nemiluita,  o situație de subordonare statornicită prin tratatul semnat în disperare de cauză. Restul e demagogie, gargară.

P.S.: „Am agreat, de asemenea, un pachet consistent de sprijin militar, pentru că dacă Ucraina nu se impune pe câmpul de luptă, nu avem despre ce proces de aderare să discutăm !”, ne-a spus-o pe șleau mahărul Jens Stoltenberg. Vasăzică,  un șantaj ordinar: „Vreți NATO, luptați-vă cu muscalii până la ultimul oștean și până ce țara voastră va rămâne piatră pe piatră  !”  S-o  mai îndoi oare cineva că primejdioasa conflagrație estică  a fost pritocită la Washington în  cârdășie cu otreapa Zelenski ? Apropo, rolul NATO, în concepția primului ei secretar general, era „să-i țină  pe sovietici afară, pe americani înăuntru și pe germani jos.”[14] Deși s-a dus un secol și-un pic, lucrurile nu par să se schimbe…

Fără să vreau, mi-am adus aminte că, nu demult, Gigi Becali a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate întrucât,  prin anul 2008, i-a mituit pe fotbaliștii de la „U” Cluj cu suma de 1,7 milioane de euro pentru a-i stimula, astfel încât să nu piardă meciul decisiv cu concitadina CFR, ceea ce ar fi însemnat câștigarea titlului de campioană de către Steaua. În termeni juridici, fapta respectivă a constituit infracțiunea de dare de mită,  încadrare care  i se potrivește  mănușă  și zelosului lacheu norvegian. Fiindcă, fără  doar și poate, el n-a făcut altceva decât să le promită ucrainenilor, în numele NATO, că vor adera la structura respectivă numai dacă îi  vor înfrânge pe ruși. Așa că, „DNA să vină și să-l ia!”



[1] Winston Churchill, citat de Graham Allison în cartea sa, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[2] Martin Luther King Jr., în alocuțiunea rostită  la 3 aprilie 1968. (Discursuri care au schimbat lumea)

[3] Alocuțiunea rostită în  fața Congresului la 19 aprilie 1951. (Discursuri care au schimbat lumea)

[4] Ibidem

[5] Winston Churchill, în alocuțiunea rostită în  fața Camerei Comunelor la 13 mai 1940. (Discursuri care au schimbat lumea)

[6] Discursuri care au schimbat lumea

[7] Aleksandr Isalevici Soljenițîn,  Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia

[8]  Alocuțiunea rostită în  fața Congresului la 19 aprilie 1951. (Discursuri care au schimbat lumea)

[9]Marele război al continentelor”?

[10] Aleksandr Isalevici Soljenițîn,  Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia

[11]  Discursuri care au schimbat lumea

[12] Discursuri care au schimbat lumea

[13] Winston Churchill, citat de Graham Allison în cartea sa, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[14] Graham Allison în  cartea sa, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

18 aprilie, 2024

Îmi este tot mai clar că „totul tinde spre catastrofă și colaps... Un val de nebunie a cuprins mințile creștină

11 aprilie, 2024

Îmi este tot mai clar că „totul tinde spre catastrofă și colaps... Un val de nebunie a cuprins mințile creștină

8 aprilie, 2024

Îmi este tot mai clar că „totul tinde spre catastrofă și colaps... Un val de nebunie a cuprins mințile creștină

Articole similare

Portrete și portrete (1)
VIZUALIZARI
Războiul, ca profit ...
VIZUALIZARI
Gura lumii
VIZUALIZARI
Crucea răbdării
VIZUALIZARI
Din hârdăul politic
VIZUALIZARI
Dinlăuntrul labirintului
VIZUALIZARI
Privind îndărăt, cu mâhnire...
VIZUALIZARI
America lui Marlon Brando
VIZUALIZARI
O zi ca oricare alta...
VIZUALIZARI
România, gazdă mare!
VIZUALIZARI