Alt colț de rai bucovinean. O pensiune pictată parcă, cu iazuri pentru păstrăvii neastâmpărați și cu ponei zburdând liberi ca păsările cerului. Aici, jucăm cu echipa încropită de Teodor Ilincăi, niște puști ce-mi pot fi nepoți. Mă lupt din răsputeri cu ei și o voce din interior mă îmboldește mereu: „Fii dârz și luptă, Marian !”[1] Și lupt, și-s dârz, și câștigăm, dar ăsta e ultimul lucru important în ținutul ăsta basmic, cu oameni gospodari și primitori, în care m-aș întoarce în fiecare clipă. Un loc revăzut acum grație unui om născut să dureze, din prietenie, coloană infinită, Robert Kelemen, un oltean cu suflet de pus la rană, îndrăgostit pătimaș de muzica de operă. Din păcate, a trebuit să aștept ca el să se pensioneze pentru a ne putea apropia, altminteri am fi fost acuzați de relații nepotrivite în „câmpul tactic” dâmbovițean, iar delictul se pedepsește încă aspru în țara în care „cine nu sare ia condamnare” !
––––––––-
[1] „Fii dârz și luptă, Nicolae !” este titlul unei poezii scrisă de Nicolae Labiș