Trecem în Mehedinți, la Ponoarele. Drumul este o revărsare de pitoresc nepervertit deocamdată de omul post-modern. Pe marginea podului-minune ne așteaptă Dumitru Borloveanu, fost profesor de română și franceză în vestita localitate. Deși se apropie de optzeci de ani, gazda are o vivacitate de invidiat. Ochii albaștri și scăpărători te cuceresc pe dată și te pomenești ascultându-l fără să mai rostească vreun cuvânt. Zău că mi-aș fi dorit să am un asemenea dascăl la școala generală ! Septuagenarul ne deapănă poveștile locului, ale Plaiului Cloșani, una mai captivantă decât cealaltă. De pildă, legenda spune că, demult, prin 1350, aici, aproape de granița cu Imperiul Habsburgic, a venit un călugăr din Muntenegru cu gândul de a ctitori o biserică ortodoxă. Nicodim se numea misionarul, numai că localnicii nu l-au îngăduit. De aceea, într-o noapte, ei au tăiat o găină și i-au pus-o pe furiș în desagă. A doua zi, când trimisul lui Dumnezeu și-a continuat căutările, sătenii l-au oprit și i-au cerut să-și golească traista. La vederea păsării, l-au învinuit că-i hoț, iar nu călugăr. Străinul a înțeles iute hiclenia băștinașilor și a plecat spre Tismana, blestemându-i pe vlahi să n-aibă în veci un lăcaș religios, iar apa să le fie murdară de-a pururi și între malurile răurilor să nu crească nimic, nici măcar peștii și broaștele. Bașca să le sece și pișătoarea, cascada, adică. Martor la șiretlicul ponorenilor, Cel de Sus a ridicat pe dată un podeț pe care să pășească Nicodim în misiunea lui sfântă. Astfel a apărut, cică, „Podul lui Dumnezeu”, ăl mai falnic pod natural din Europa. Altă legendă, culeasă în 1980 de Ion Vucea (Ion de la Prag), spune că, la un moment dat, „lui Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele, care nu puteau trece Valea Pragului, şi l-a alungat pe diavolul care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgârâind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii. Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului).”[1] Cobor spre Crovul Peșterii și arcul pietruit, lung de treizeci de metri și lat de douăzeci și doi, se înfățișează în toată-i splendoarea masivă și miraculoasă.
––––––––––––––
[1] Cornel Boteanu și Dumitru Borloveanu, Ponoarele. Ghid turistic