Au înflorit caișii, corcodușii, piersicii și perii… Petale alb și roz, ca niște mirese dezlegate de poala mamelor, dansează fericite în aerul stârnit de rafalele vântului primăvăratic. Și, deodată, mă năpădesc versurile minulesciene…
„Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
– Dă-mi mâna
Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde –
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde…
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!…” (1)
Pământul își schimbă straiele ponosite și prăfuite, își ia găteli proaspete și atât de fragede încât îți vine să zbori, ca nu cumva să le mototolești, să le pângărești…
–––––––––––––-
(1) Ion Minulescu, Romanță fără muzică
