În copilărie și mult după aceea, șanțul a reprezentat în viața satului cam ceea ce sunt astăzi emisiunile de divertisment de pe micile ecrane. Un loc în care femeile, îndeosebi ele, se strângeau și discutau. Dar nu atât de obscen ca acum. Uneori mai și bârfeau, deh, le împingea curiozitatea să se bage în așternuturi străine !
De la o vreme, să fie vreo 20 de ani, șanțul a dispărut. L-a astupat înstrăinarea care tot sapă între oameni. Iar cei care se întâlnesc pe la porți, vorbesc prin alții, prin manipulatorii găzduiți în studiourile de radio și televiziune. Au uitat să gândească singuri, s-au transformat în niște cutii de patefon goale. Cutii de rezonanță și atât. Dar amintirea șanțului e vie, numai că s-a pervertit și a adus cu sine pâra, teroarea prin delațiune…