Mitingul mare, nu ăla pirpiriu și rufos (vorba esteților corporatiști) de la Cotroceni, a avut și susținerea caraghioșilor strânși ideologic să salveze, chipurile, România. Între ei, chiar șeful, unu´, Picușor Van, care și-a cărat pe bulevard și pruncuțul, ca orice revoluționar închipuit și smintit. Fără rost s-a plimbat dubiosul individ pe caldarâmul răsculat. Iar asta în timp ce tovarășii săi partinici, cu aerul fetid al Vămii Vechi, trăgeau aghioase protestare în… Casa Poporului, halal democrație !
Un partid de picușori, care încă nu și-au dat seama că sunt în van.
*
Privindu-i pe mulți politicieni băștinași urcând treptele gloriei pământene, îmi vine să strig asemenea cinicului I. L.Caragiale: „Te-ai ridicat atât de sus, iubitul meu amic, încât de aici, de jos, te văd atât de mic !”
*
Mă bătea gândul să trec prin Piața Victoriei, să simt de-aproape răsuflarea norodului adunat spontan acolo, dar m-am răzgândit ! M-am temut să nu trăiesc deziluzia Ninei Cassian din perioada proletcultistă: „M-am dus la fața locului. /Fața locului era umflată”.
Așa că am rămas în casă și mi-am imaginat că țara mea nu mai are chipul tumefiat.
*
La serbarea stradală din București, în fața Guvernului, o droaie de studenți. O bătrânică, aflată întâmplător în zonă, se depărtează de mulțimea zgomotoasă și îi ocărăște. Brusc, mi-am adus aminte de replica unui personaj din Gorila lui Liviu Rebreanu: „La mine, student ori bolșevic totuna e !”
Adică anarhiști…
*
Săptămâna din urmă, Klaus Iohannis s-a făloșit din nou de la tribuna parlamentului. Grandios și gol, arțăgos și sfidător, cu același rânjet ulceros, coș-mar-desc ! Să-l oprească cineva, totuși, nu ne poate ciopârți încă trei ani tihna zilelor. Ce tip inadecvat pentru ditamai demnitatea…
De ce nu l-o fi ascultat pe scriitorul și psihologul Daniel Jay Goleman, care a constatat că un om, când ajunge „pe culmi în profesie, sfârșește inexorabil prin a face machete de bărcuțe sau a schimba macazul”.
Fiindcă, inspector școlar șef și primar la Sibiu, căznitului ins i-ar fi stat bine nu la Cotroceni, ci construind bărcuțe de hârtie sau zmee… Măcar de-am fi noi în stare să-i schimbăm macazul și să-l trimitem mai repede la pensie. Căci a atins deja culmea propriei incompetențe !
*
În America, la o întâlnire cu ziariștii, Donald Trump îl cam laudă pe emfaticul Vladimir Putin. Deranjat vizibil de frumoasele aprecieri, un jurnalist american – Bill O´ Relly – îl atacă frontal pe președintele său : „Dar este un criminal !” „Există mulți criminali în lume. Credeți că țara noastră este atât de inocentă ?” a sosit replica liderului de la Casa Albă.
Zău că îmi place Donald ăsta ! La fel de mult ca rățoiul lui Walt Disney, din copilărie !
*
În Franța, republicanul François Fillon și-a compromis șansele electorale din cauza soției sale – Penelope. A ieșit la iveală acum o potlogărie de vreo 500.000 de euro, plătiți, cică, fără suport de o firmă de publicitate consoartei, angajată, în perioada 2007-2013, în calitate de colaborator parlamentar pe lângă cabinetul prezidențiabilului din partea dreptei. Refuz să-mi imaginez ce s-ar fi petrecut dacă magistrații francezi ar lucra după standardele celor români…
Slavă Domnului că Ulise nu a angajat-o pe Penelopa lui pe corabie, în funcția de consilier, că legendele antichității și-ar fi pierdut savoarea și atractivitatea. Așa că cherchez la femme ! Dar la Paris, nu la Ithaca !
*
Se tot vorbește în lume despre toleranță, se organizează conferințe și seminarii, se scriu cu nemiluita tomuri, risipă de hârtie și ipocrizie. Mai bine am lua aminte la ce spune Bogdan Crețu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași şi conferențiar doctor la Catedra de Literatură română a Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: „A clama toleranța ca valoare obligatorie ascunde o atitudine arogantă: toleranța se manifestă de sus în jos, nu și invers; tolerant poți fi cu ruda săracă ori cu nenorocitul care depinde de tine”. Aidoma credea și Nichifor Crainic prin 1934: „Toleranța presupune putere care îngăduie, iar nu slăbiciune care zace înfrântă. Ospitalitatea presupune bunăstare, care se dăruiește, iar nu mizerie jefuită hoțește. Sunt tolerant și ospitalier când îți dau eu, iar nu când îmi răpești tu”.
De aceea mă încearcă sila când îi aud pe toți demagogii dizertând despre toleranță în politica mare ! Cum naiba să fim prostiți în halul acesta, într-o vreme a inechităților flagrante ? Căci, același ieșean observă, pe bună dreptate, că: „Multiculturalismul este o ideologie care, deși vrea să instaureze echitatea, a sfârșit prin a adânci diferențele”.
*
Prins fedeleș în fălcile realității dâmbovițene, mă îngrijorez că „picurii cu strop de strop/fac al mărilor potop”1… Și că România e un astfel de strop în oceanul planetar tot mai tulbure… Să ne aștepte iar vreun potop mondial ? Ori național ?
–––––––-
1George Coșbuc