• avocat
  • scriitor
  • publicist

Țambalul românesc și batista americană

Visul de-o viață al întâiului nostru președinte postdecembrist  s-a împlinit  abia acum, după mai mult de trei decenii. Când, mi se pare mie, s-a cam și încheiat așa-zisa  revoluție din decembrie 1989, consensul național pogorând în cele din urmă  pe plaiurile  mioritice. Dar crezul cu pricina, trâmbițat  cu o tenacitate părelnic deplasată atunci, l-a găsit pe nonagerarul  Ion Iliescu departe de scena politică, foarte departe… Motiv ca alții să culeagă roadele și să se proclame salvatorii patriei în derivă.  Și sunt destui, oho, ce se mai înghesuie pe prispa  televiziunilor, îndrugând verzi și uscate, ca în schițele inevitabilului Caragiale. Numai că li se văd firele ce-i leagă de păpușarii americani,  ca la orice marionete.  Sunt trași ba  de picioare, ba de mâini, ba de urechi, ba de țeastă,  astfel încât să-și  joace la perfecție rolul de paiațe exemplare. Nici nu mai contează  că unii sunt pesediști,  iar alții, liberali. Ceilalți sunt figuranți în tragicomedia regizată din umbră. Toți interpretează  la unison șlagărul  la modă – „America first again !” Parcă-i  și aud: „Mărșăluiam cu capul sus, cântând, mândri că am învățat popoarele Europei că nu există un alt  mod de a câștiga războaiele decât acela de a arunca armele și drapelele proprii, eroic, în noroi, la picioarele primului venit.”[1]  La fel ca în  1944, însă cu alt cotropitor și cu alți  agenți de influență,  cu alte lozinci, cu alte  diversiuni și  manipulări… Deh, destin de învinși, mereu și mereu…  Gata să urle asemenea macaronarilor: „Cămăși negre din toată Italia! Războiul pe care l-am pierdut în mod glorios, în sfârșit a fost câștigat. Iubiții noștri adversari, dând ascultare dorinței poporului italian, în sfârșit au debarcat în Italia, pentru a ne ajuta să luptăm împotriva aliaților noștri odioși, nemții. Cămăși negre din toată Italia, trăiască America!”[2]  Cămășile  pot fi și roșii, nemții – ruși, italienii – români, doar America rămâne veșnic învingătoare. Pas cu pas, yankeii și-au  instalat  bazele militare la noi și au început curățenia, în numele luptei anticorupție, campanie deschisă spectaculos  prin condamnarea lui Adrian Năstase. Rând pe rând, la fiecare ridicare de sprânceană a „Unchiului Sam”,  proscrișii neaoși erau vârâți  la carceră,  în uralele  norodului dresat ca la carte. Politicieni cu o anumită anvergură, oameni de afaceri alergici la jujăul  pictat în culorile  partenerului strategic și „oligarhii” de presă (scrisă și audio-vizuală)  neascultători s-au trezit  la temniță, astfel încât ăilalți să priceapă cum  stă chestia. Libertatea de  expresie s-a  transformat  pe nesimțite în delict de opinie  și cenzura e mai dihai ca în „Epoca de Aur”. Peste România  s-a așternut o liniște suspectă, pestilențială și rău prevestitoare, nu mai există voci care să rupă sulfuroasa unanimitate a mesajelor publice. Trăim din plin efectele Pax Americana, dar, în vreme ce ei își cumpără dușmanii, noi ne vindem până și neamul… Popor de delatori, ieri,  azi și mâine, de-a pururea. Și-ndată „ce era atins de boală, oricine devenea turnătorul tatălui, al mamei, al fraților, al fiilor, al soțului, al amantei, al rudelor sau al prietenilor dragi, însă niciodată al său însuși. Una dintre caracteristicile cele mai surprinzătoare era aceea de a transforma conștiința umană într-un butoi înspăimântător și rău mirositor.”[3] Pe caracterul mizerabil al acestor suboameni s-a clădit orice imperiu  al răului, Iadul pământean ! Odată instaurată armonia, am aflat că primitoarea  vatră valahă găzduiește, cu ospitalitatea-i proverbială, „grupul tactic pentru Marea Neagră”. Vasăzică, d-aia a fost vânat liderul hulitei „Ciumei roșii”, Liviu Dragnea, ca punct final al sinistrului ciclu de mascarade judiciare și la capătul unei desfășurări  de forțe ce n-a văzut Parisul, cu mulțimi nevertebrate aduse pe stradă, d-aia s-a pus batista pe țambal în coaliția de guvernământ, în pofida antecedentelor politice greu de  digerat ale adversarilor de adineauri, d-aia Orban și Cîțu, critici vehemenți și neînduplecați ai criptocomuniștilor din Kiseleff, au dispărut deodată din peisaj, d-aia arestările în direct s-au oprit, d-aia televiziunile și-au schimbat brusc strategia și ne îndoapă cu  subiecte pe gustul oligofrenilor, d-aia pe toate micile și marile ecrane apare sigla CNN, chiar dacă nu întotdeauna  e așezată la  vedere pe chenarele dezinformării oficiale… Ce mai, în colonia de la gurile Dunării nu trebuia să se audă nici musca, fiindcă  se pregătea  teatrul de  război din regiune, însă nouă nu ne zisese nimeni că vom fi folosiți ca scutlâc. Măcar nu ne-am fi irosit în van rămășițele de iluzii importate din America, „acel luminos și îndepărtat orizont, acel tărâm  de neatins, acel ținut fericit și  interzis !”[4]

Undeva, îndărătul zidurilor groase, Ion Iliescu privește în gol, împăcat cu el însuși. Își pierduse speranța că visul său  se va contura vreodată. Se înșelase. Deschise la întâmplare o carte și citi cu un soi de  blazare amară. Tresări brusc, stârnit  de un dialog asupra căruia stărui îndestul:

Numai  ce un creștin iese învingător, uită să mai fie creștin. Devine turc. De îndată ce un creștin învinge, adio Hristos. Dumneavoastră sunteți creștin?

– Da, spuse Jack, încă mai sunt creștin.

– Mai bine așa, spuse călugărul, mai bine creștin decât turc.

– Mai bine creștin decât american, spuse Jack zâmbind.”[5]

Zâmbi și nea Nelu. „Cu televizorul ați mințit poporul !” îi țâșni din memoria nealterată de vârstă  un slogan de demult. Perfida lozincă fusese  susurul blestemat al ursitoarelor ce vegheaseră nașterea României decomunizate și strigătura  cu pricina îi strica adesea tihna ex-președintelui, chemat să se desocotească penal și pentru răsturnarea „dictatorului”… Închise  volumul și murmură cu tâlc: „Cine-a  stat cinci ani la ruși nu poate gândi  ca Bush”…


[1] Curzio Malaparte, Pielea

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

7 octombrie, 2024

Visul de-o viață al întâiului nostru președinte postdecembrist s-a împlinit abia acum, după mai mult de trei

3 octombrie, 2024

Visul de-o viață al întâiului nostru președinte postdecembrist s-a împlinit abia acum, după mai mult de trei

30 septembrie, 2024

Visul de-o viață al întâiului nostru președinte postdecembrist s-a împlinit abia acum, după mai mult de trei

Articole similare

România dorită”
VIZUALIZARI
Vremuri depresive
VIZUALIZARI
Justiția „Marelui Licurici”
VIZUALIZARI
SUA, for ever!
VIZUALIZARI
Chibițeli fotbalistice
VIZUALIZARI
Nonagenara și sexagenarul
VIZUALIZARI
Genocidul american asupra indienilor (2)
VIZUALIZARI
Genocidul american asupra indienilor (1)
VIZUALIZARI
Olimpice, și nu prea !
VIZUALIZARI