„Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie.”(1)
La picioarele-ți cărnoase, mulți pierdutu-s-au cu firea,
De-ai rămas să-ți sorbi aleanul,
Cu dulăul ce lasciv se-ntinde lângă dulcea-ți canapea…
–––––––––
(1)Mihai Eminescu, Venere și Madonă