Ascultându-l pe șeful misiunii, care li se confesa nestingherit și țanțoș că în Statele Unite totul se fabrică în serie, de au ajuns oamenii să semene cu mașinile, băștinașii, obișnuiți cu lozincile multilateral dezvoltate, l-au întrebat direct, iar dialogul e de ținut minte pe veci:
„- De ce faceţi toată această regie? De ce îi înşelaţi pe sărmanii oameni? La ce foloseşte totul? Doar pentru a vă bate joc de lume? (…)
– De ce? Din rutină. Administraţia vrea ca orice deplasare de nave-spion să se facă în secret. Departe de orice privire. Al doilea motiv al acestui camuflaj este crearea de legende. Pentru a crede în puterile ieşite din comun ale armatei americane. Legenda nemuririi eroilor este, de asemenea, veche de când lumea. Se folosea deja în vremea lui Homer. De pildă, în legătură cu Ahile, care nu putea fi ucis decât printr- o lovitură la călcâi. Aceeaşi metodă o aplică serviciile noastre secrete. Nimic nou. Un bluf banal, folosit dintotdeauna, de toate armatele. Chiar oamenii cavernelor îşi atribuiau în luptă puteri supranaturale, supraomeneşti, pentru a impresiona duşmanul.
– Aşadar, o cacealma…? întreabă căpitanul.
– Acest bluf este o reminiscență a strategiei de război a oamenilor preistorici… Legionarii romani se avântau în luptă cu măşti înspăimântătoare, scoțând ţipete, pentru a-şi impresiona inamicul.
– Şi întinerirea preşedintelui Statelor Unite? Preşedintele care a devenit mai tânăr decât fraţii săi mai mici e tot un bluf?
– Tot… Tinereţea sa era confecţionată ca la teatru. De croitorii care îl făceau să poarte costume de colegiu şi de frizerul său care îi tundea părul în perie pentru ca el să semene întotdeauna cu un twenty. Nu se lăsa fotografiat fără machiaj. Nu erau publicate decât fotografii în care era deghizat în adolescent şi în tânăr student, pentru a seduce poporul. Pentru a fi adorat. Căci toţi zeii sunt tineri. EI dorea să transmită imaginea unui preşedinte stil Apollon, tânăr şi frumos, pentru a câştiga votanţi. Era cinema. Acesta e întreg misterul.
– Sunt bucuros că lucrurile stau astfel.
– De ce?
– Sunt un om credincios, doctore Felix. Blufurile americanilor care-şi arogă puteri divine ne-au pus la grea încercare. Suntem bucuroşi că nu puteţi să-L detronaţi pe Dumnezeu. Sunteţi la fel ca celelalte popoare. Oameni creaţi de El. Un creator, un sculptor pot face o statuie, dar o statuie nu poate face un sculptor. Nici măcar o altă statuie. Se vorbeşte de ochiul american care vede tot, pretutindeni. Credeam că era mai puternic decât cel al lui Dumnezeu. Suntem fericiţi că lucrurile nu stau așa. Că ochiul american nu este cel al lui Dumnezeu.
– Nu sunt de acord! Este! Ce face Dumnezeu poate să facă şi omul. Doriţi un exemplu? Noi, americanii, am descoperit imperfecţiuni în opera creaţiei. Planeta nu e bine făcută, şi noi îi vom corecta defectele. Eu însumi sunt în misiune aici, în Deltă, pentru a lucra la corectarea uneia dintre aceste erori. Uitaţi-vă bine la Deltă. Nu este o greşeală? E un haos. E un şantier abandonat. Muncă prost încheiată. Opera lui Dumnezeu trebuie dusă până la capăt şi retuşată. Înţelegeţi? Asta nu e un bluf.
– Sunteţi aici, la noi, în Deltă, pentru a îndrepta creaţia lui Dumnezeu?
– Okay, răspunde doctorul Smith.
Ochii verzi îi strălucesc. Adaugă:
– Akantha, frumoasa fată asasinată de negru, era născută oarbă. Nu este o greşeală a creaţiei? Ei bine, eram pe punctul de a îndrepta această eroarea a lui Dumnezeu, de a-i da ochi americani, căci Dumnezeu a uitat să facă asta”.
Ah, aceeași trufie ca a Ochiului sovietic, recent, ori a Ochiului otoman, mai adineauri… Nimic nou sub soare, cotropitorii, toți, gândesc aidoma, visând să corecteze lucrarea Domnului… Niște inși bolnavi de putere, însă limitați și ei în grandoarea maladivă ce le-a zdruncinat iremediabil mințile… Da, întrucât „dreptul de a nega realitatea este rezervat exclusiv administraţiilor. Chiar americanii, stăpânii lumii, care văd şi ştiu totul la fel ca Dumnezeu, nu pot să facă ceva împotriva administraţiei lor”. Și ce dacă, „administraţia a fost întotdeauna retrogradă”. La urma urmei, „este animalul cel mai respingător şi cel mai idiot de pe pământ”. Numai că-i administrația stăpânului și a spune că ăsta e idiot înseamnă blasfemie ! Înseamnă că încalci regulile noii corectitudini politice și riști să fii declarat eretic !
Pe mine, altceva mă roade, faptul că „un om supravegheat nu mai e om. E un prizonier. Dacă ne lăsăm urmăriţi de ochiul american, nu vom mai fi liberi. Un om care-şi pierde libertatea nu mai e om. A decăzut la stadiul de animal.(…)
Vedeţi vaporul Mythos. Aveam patru ani când a sosit aici. Acesta este ochiul american. A început spionajul înaintea sateliților şi a avioanelor. De douăzeci și cinci de ani ne observă fără încetare. E un vapor-păianjen, un vapor-spion care ne violează prin privirea şi urechile sale”. Oho, și ce ne mai ceartă, mimând „profunda îngrijorare” ori de câte ori îi nesocotim preceptele, ordinele lansate din chiar cabina căpitanului !
De unde și revolta unui personaj feminin, valabilă însă indiferent de sex: „Dar americanii nu sunt tatăl meu, nici creatorul meu, nici Dumnezeu. Nu au dreptul să mă privească. Ochiul lor, privindu-mă, îmi scrutează goliciunea. O femeie violată nu mai poate trăi… Mă simt prizonieră, goală, într-o celulă şi pândită de gardieni prin vizeta uşii. Ochiul american este ochiul lui Iuda”.
Ochiul trădător, adică, nu ? El vede, înregistrează și transmite mai departe, într-o lume în care a devenit cu neputință să te ascunzi. Și, pe baza dovezilor furnizate astfel, vei fi judecat de pilații aflați în solda Dictatorului suprem… De aici și scena magistrală închipuită de Virgil Gheorghiu:
„ – Bine? La ce va folosi de aici înainte? La nimic! Zadarnic să mă îmbrac, căci ochiul lui Iuda priveşte pretutindeni! Zi şi noapte. EI e în stelele artificiale, în sateliți, în avioane şi în vapoarele-spion. Ne fotografiază cum vor. Nu sunt doar femeie, ci şi mamă. Trebuie să-mi educ fiul şi fiica. Cum să le spun să-şi acopere de aici înainte anumite părţi ale corpului şi să nu iasă goi pe stradă? La ce foloseşte? Ei vor afla în curând că sunt goi şi descoperiţi. Şi, dacă sunt văzuţi de milioane de priviri americane, de ce să se acopere înaintea câtorva vecini? N-are sens! Pe viitor, nu vor mai fi locuri secrete. Când va fi mare, fiica mea va face dragoste pe stradă, în public, ca animalele, fără ruşine!
Amina plânge din ce în ce mai tare.
– Mi-am dat atâta osteneală, domnule căpitan, să dau o bună educaţie copiilor mei… Am muncit zi şi noapte, spălând lenjeria altora. Şi la ce foloseşte?
– Să nu exagerăm, Amina!..
– Sunt, ei bine, violată. «Viol» înseamnă a dezbrăca şi a poseda o femeie cu forța. Da, mă simt dezbrăcată, agresată de ochiul american! Împotriva voinței mele. În Sfânta Scriptură se spune: «Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu?» (Jeremia 23, 24). Sub privirea americană nu mai sunt locuri unde să te ascunzi. Totul este gol şi descoperit pe planetă… (…) Dacă au văzut asta, cum nu ne-ar vedea pe noi toţi? Totul este expus ca într-o carte deschisă sub privirile lor. Totul este fotografiat şi filmat. În Statele Unite, fetele se plimbă aproape goale. Ştiu că este o prostie să ascunzi de cei apropiaţi ceea ce nenumăraţi ochi văd de departe. Tineretul înţelege rapid. Şi el a înţeles că ruşinea şi pudoarea nu mai au sens. A suprimat hainele, perdelele, locurile secrete. În America, casele au pereţii de sticlă. Totul este public. Chiar Casa Naţiunilor Unite este din sticlă. Nu e nevoie de un loc secret pentru întâlnirile îndrăgostiţilor. Se face dragoste în public. Am citit în ziar. Toate marile oraşe au sexodromuri. Bărbaţii şi femeile cumpără bilet, intră şi se împreunează în public, ca animalele. Eu, domnule căpitan, nu pot să-mi cresc copiii fără pudoare, ca pe câini…
– Exagerezi, sărmană Amina!
– Amina nu greşeşte, domnule căpitan, intervine sergentul Gringa. Am citit asta în revista Știința pentru toți. Americanii au sateliți care se învârt în jurul pământului, fotografiază și trimit în America imagini de pe întreaga planetă. Au şi avioane-robot, nave-spion, radare. Toate dispuse împrejurul pământului, ca nişte pânze de păianjen. Fotografiile din satelit şi avioane sunt atât de precise, încât se poate distinge şi marca unei maşini”.
Și astfel siliți, ușor, ușor, băștinașii din Rodon au început să semene izbitor cu „populaţiile din insulele Pacificului şi din Oceanul Indian, care au un adevărat cult faţă de americani. Aceşti sălbatici i-au cunoscut pe soldaţii americani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Coborau din bombardiere pe insulele lor. Aveau mâncare, radio, televiziune, whisky, ţigări. Toate lucrurile bune. Ca în paradis. Sălbaticii au creat o nouă religie, unde Dumnezeu, îngerii şi sfinţii erau piloţii americani. Nu așteptau coborârea lui Hristos la Judecata de Apoi. Ci marile avioane americane. Aviatorii USA. Paradisul lor sunt bogăţiile pe care avioanele le vor aduce în insule. Ţigări, încălţăminte, cutii de conserve, aparate de toate felurile şi, mai cu seamă, tranzistoare. Paradisul lor este luxul american”.
N-om fi noi, românii, sălbaticii ăia, însă ne-am comportat aidoma lor… Ne-am rugat de mai bine de șase decenii să vină Ochiul american și în bătătura noastră, iar când s-a înfățișat nu i-am ieșit din cuvânt, slugile perfecte ! Ne-au fost îndeajuns niscaiva resturi ale luxului aduse de dincolo de Ocean ca să-i cântăm în strună și să dansăm dezgoliți ori de câte ori avea chef de dezmăț… Nu ne-am dat în lături nici de la felația oficială, nimic nu ne-a scăpat din scârnăvia actelor de prostituție în grup, cu dezlegare de la un președinte ce-l visa pe „Marele licurici” pe pereții cotroceniști, loc al desfrâului de matroz…
– va urma –