Şefa celei mai înalte instanţe de judecată din România e  de părere că „Se impune  menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pentru că sunt încă multe obiective nefinalizate”. Citesc  şi recitesc declaraţia  aceasta, doar-doar îi găsesc  şpilul, dar degeaba. Cum să ceri  asemenea enormitate ca judecător, cum să ceri de bunăvoie şi nesilit de nimeni să ţi se prelungească perioada de probă ? Că asta înseamnă  umilitorul  mecanism  scornit  să ne anuleze  independenţa şi-n justiţie, recunoaşterea unei nevolnicii, a unui statut de asistat. Altminteri,  obiectivul unui magistrat este aflarea adevărului, iar pentru  aşa ceva n-are nevoie de zăbala MCV-ului, ci de lege şi de propria lui conştiinţă. Mă simt ruşinat când oficialii noştri cerşesc străinătăţii   intervenţia  în  felurite probleme interne, pe care, chipurile, noi nu le-am gestiona singuri. Chiar nu  v-aţi săturat  de atâta  vasalitate ?

Într-o discuţie capturată de procurori şi apărută, cum altfel ?, în presă, Viorel Hrebenciuc spune un adevăr  pe care îl  ştim cam toţi, dar pe care ne ferim să-l urlăm în gura mare. Să nu cumva să-i supărăm  pe stăpânii planetari, descălecaţi aici sub pretextul  imaturităţii noastre democratice. Aşadar, fostul lider pesedist  explică lista nesfârşită de arestări şi condamnări din Europa Centrală şi de Est, prin interesul capitalului străin. „Păi, să-ţi spun… i-am spus şi de ce, domne, când trebe  să fim în NATO şi-n Uniunea Europeană, marile…. transnaţionale…  o să trebuiască să  găsească terenul gol. Oamenii  de afaceri care au câştigat bani, au intrat toţi prin puşcării  sau au probleme cu  legea, în toate  ţările, nu eram noi…”, se destăinuie  marele sforar al ultimelor două decenii din politica dâmboviţeană.  I se pot  reproşa multe personajului  cu pricina, dar nu că n-ar avea habar pe ce lume  trăieşte. În fragmentul  acesta stă tot merchezul întâmplărilor din timpul preşedintelui abia lăsat la vatră. Că istoria  comandată la Washington şi Bruxelles avea nevoie de un vehicul  care s-o aducă şi în Valahia „picuşului” şi a „hatârului”. Iar interfaţa  cancelariilor euro-atlantice  s-a numit  Traian Băsescu, oricum l-ar fi chemat  într-un fel. Numele nu prezintă  nicio importanţă,  e joc al sorţii numai, însă mecanismul care l-a propulsat  şi susţinut  ar trebui să ne preocupe. Să-i pricepem  tainele şi să i ne împotrivim (la anulare nu îndrăznesc să visez) sau  să ne resemnăm, să-l privim ca destin implacabil. Cum am făcut-o adesea de-a lungul vieţuirii pe  aceste meleaguri mereu cotropite  de venetici.

Dosarele penale în care sunt vizaţi politicienii scot la iveală interesele lor transpartinice. Toţi, fie că sunt pesedişti, liberali, democraţi  sau cum şi-or mai zice, s-au înhăitat să spolieze ţara. Se înjură prin parlament  ori prin studiourile de televiziune, după care pun la cale un trafic de influenţă, o hotărâre guvernamentală  cu dedicaţie…. Banul, nu doctrina propriului partid, este zeul căruia i se închină politicianul român la început  de mileniu 3. Şi, atunci, de ce să ne mai mirăm că suntem cum şi unde suntem ?

Noul preşedinte al Croaţiei este fostul ambasador în … SUA. O femeie şef de stat în Balcani, asta de ştire ! Şi la noi Traian Băsescu   a tot cobit că o fiinţă elenică ar putea ajunge la Cotroceni, dar nu i-a ieşit, în schimb, ălora de la Zagreb, le-a izbutit  din prima.

A venit ! Ce mai larmă, ce mai zumzet ! Ai noştri  conducători  şi-au îmbrăcat  costumele de protocol, şi-au tăiat unghiile, şi-au potrivit frizurile, slujnicile au dereticat prin odăile oficiale, nimic  n-a scăpat de ochiul vigilent  al sepepiştilor. De  la Iohannis şi până la Zgonea, toţi  s-au  întrecut să-i zâmbească şi să-i  facă pe plac, s-o îmbie cu vorbe mieroase. Iar ea  i-a privit  metalic, dar condescendent, ca pe nişte cobai cu cravată şi nădragi scofâlciţi în părţile tari. Le-a strâns mâna americăneşte şi a plecat la fel de surâzătoare. Nu înainte de a le transmite poruncile Washington-ului, până la anu’, când va ateriza iarăşi la Bucureşti. Că, în calendarul politic al coloniei din Carpaţi, după Bobotează urmează altă sărbătoare, Nulandeaza. Dar sărbătoarea nu-i cu cruce roşie, dimpotrivă… Postiţi, aşadar, şi închinaţi-vă noii măşti !